Cum se fură banii publici? Legi, bugete, mijloace – modificarea Codului Penal și revocarea conducerii DNA sunt doar ultimele episoade

Cum este pe undeva firesc, o mare parte a comentatorilor noştri sunt angrenaţi în mocirla zilelor noastre, în nămolul clipei, respectiv modificările la Codul Penal și nedemna execuție a șefei DNA de o fostă prezentatoare de la B1. Cum spunea un aforism cunoscut din politica americană “când te lupţi toată ziua cu aligatori care sunt pe cale să te mănânce de viu, poate fi dificil să îţi aminteşti că eşti acolo pentru a drena mlaştina”. De aceea poate fi dificil de a ne aminti toate feluritele forme de imaginaţie bolnavă prin care diverşi politicieni au drenat bugetul public mai ceva decât şobolanii în hambar, că tot era vorba zilele trecute de rozătoare. Îmi propun să fac un rezumat al câtorva forme mai întâlnite de jaf, practicate la scară largă. După lovitura de baros aplicată DNA, va fi la liber, scapă cine (mai) poate.

1. Banii pentru achiziţii publice

Aici deja traseul banilor este foarte bine bătătorit. În general, vorbim de diverse tipuri de lucrări de infrastructură în oraşe, sate şi comune, în condiţiile în care nu avem o strategie cap-coadă măcar să facem toate podeţele într-o guvernare şi pe urmă toate canalizările în altă guvernare – se face ici şi colo câte un petic, 50% din sume ajungând sifonate conform estimărilor de la România Curată. Pentru celebrul teren de fotbal în pantă s-au plătit bani buni pentru pregătirea gazonului şi ca un buldozer se se învârtă pe loc. Panseluţele se achiziţionează cu preţuri record – un WC într-o localitate mărginaşă poate costa cât un apartament cu trei camere, CFR-ul lui Necolaiciuc achiziţiona costume de scafandru şi trandafiri în preajma campaniei din 2004, apoi dl în cauză, condamnat pentru devalizări de 57 de milioane de euro a ajuns la Poarta Albă. Milost, statul român l-a eliberat după ce a împlinit 60 de ani şi după ce a apucat să îşi achiziţioneze din salariul de bugetar nişte apartamente cu superbă vedere la Ocean, în SUA. Nenumărate achiziții au fost instrumentate de DNA – dar uneori traficul de influență al unor parlamentari a rămas nepedepsit, fiind și dificil de probat.

Uneori pot fi bani din achiztii cu unic înscris la licitaţie sau achizitii care denaturează competiţia. Hoţia este atât de mare încât Consiliul Concurenţei şi-a făcut direcţie specializată să se uite la acest fenomen – prin însăşi denumirea instituţiei îţi dai seama că cel puţin (încă) o instituţie a statului consideră fenomenul suficient de extins pentru a denatura nu doar sumele dintr-un buget sau altul, cât concurența la nivelul întregii economii. Dacă nu ar fi considerat asta, direcţia nu s-ar fi înfiinţat, având în vedere misiunea instituţiei. În Bucureşti vorbim de achiziţiile din spitale, achiziţiile din cele 7 primarii, achiziţii mai nou trecute în sarcina unor companii cvasi-private care ocolesc cerinţele de raportare ale Curţii de Conturi dedicate instituţiilor publice printr-o metodă “inovativă”, marca Pandele-Firea.

2. Banii de drumuri

În timp ce Austria sfredeleşte autostrăzi prin munte şi nu o costă mai mult de 10 milioane de euro pe kilometru cu toate dotările, noi am dat peste 1,25 de miliarde de euro pentru 52 de kilometri de autostradă, ungurii cu 6 autostrăzi ne râd în faţă pentru că ei au reuşit chiar să facă nişte structuri PPP off budget prin care au construit infrastructura fără să atingă deficitul bugetar. Dl Șova nu mai are timp să ne spună că nu a găsit originalul contractului – altminteri contractul original a rămas de negăsit, pune-te şi demonstrează dacă vrei să îi lipeşti pe vreunul de pereţi cu plângere penală că a semnat anexa aceea mizerabilă în care costul plătit constructorului este în funcţie de costurile pe care le trimite la decontare plus o marjă recunoscută de profit şi nu există o corespondentă exactă între câţi bani îi dai şi câţi kilometri e obligat să livreze. Altminteri, ne râd şi kosovarii, ei au primit livraţi de Bechtel 101 kilometri pentru 824 de milioane de euro, cu mult sub cât am plătit noi pentru drumul de niciunde spre nicăieri, că nu am avut nici măcar bunul simţ de a porni din capetele drumului, ca măcar să fi fost legată deja Oradea de Borş şi de infrastructură europeană care vine de la Lisabona şi traversează toată Europa până la graniţa româno-ungară.

Despre asfaltatorii de partid se ştie, ei sunt majoritatea la puşcărie sau actualmente sifonari pentru dosarele politicienilor la DNA… În linii foarte mari, vorbim de Nelu Iordache (trimis în judecată pentru evaziune fiscală), Costel Cășuneanu (condamnat în 2012 la 4 ani cu suspendare, avere evaluată în 2011 la 250 de milioane de euro), Umbrărescu (cel cu autostrada care trebuia să ne lege de Europa, Deva – Lugoj) Urdăreanu (cel cu nenumăratele contracte inclusiv cel cu CNADNR-ul anchetat aici: https://www.money.ro/umbrarescu-audiat-la-dna/). Hoţia se măsoară cu zecile şi sutele de milioane în această zonă, mi-ar trebui ani întregi să documentez tot, asfaltatorii sunt “călcați” de DNA.

3. Banii din sănătate

Aici sumele cheltuite doar pe reţete compensate sunt de patru ori mai mari decât în 2000, fără a avea o populaţie de patru ori mai sănătoasă, dimpotrivă. Nu mai vorbesc că numărul cetăţenilor a scăzut de la an la an. Aici au fost de toate pentru toţi – 10 ani în care sistemul informatic de la Casa de Sănătate a fost blocat din interior, sistematic, pentru a nu se putea asigura trasabilitatea în sistem informatic a informaţiei despre hoţie. Au fost ani în care se aduceau cu sacii pentru decont reţete compensate, în care rapoartele Casei au relevat aberaţii absolute de pildă reţete în valoarea de 1 miliard de lei vechi scrise de un singur medic sau mii de reţete scrise pe CNP-urile aparţinând unor pacienţi morţi – care fără să ştie consumau medicamente şi de pe lumea cealaltă. Am avut scandalul spitalelor din care se fură orice pană la ultimul plasture sau tifon. Apoi a fost scandalul cu HexiPharma, dar după moartea tulburătorului Dragoş Condrea aţi mai auzit ceva de subiect? Nici nu veţi mai auzi, vorbim de zeci de milioane de euro pe an în această piaţă cu ai cărei actori principali am avut nefericita ocazie să mă intersectez atunci când în 2005 s-a blocat tot sistemul într-o tentativă (parţial reuşită, de ce să nu recunosc) de a mai extorca nişte bănişori de la statul român. Lumea uită că nu e scandal la modă, dar erau filmări apocaliptice cu pensionari la coadă la medicamente, lacrimi şi durere mare – jale care s-a stins printr-o re-eșalonare a datoriilor statului şi un alt sfert de milliard de euro băgaţi precum fişele de un euro în gura unor hulpavi. Totul legal, elegant, frumos, cu respectarea ordinelor Casei de Sănătate, de vreme ce influența industriei asupra statului în acest domeniu a fost, este şi va rămâne foarte importantă.

4. Marile tunuri

Aici ar trebui să încep cu Caritas, FNI, Banca Agricolă, Bancorex (hoţie de 4 miliarde de dolari, conform PricewaterhouseCoopers, sumele recuperate sunt în jur de 20% până în 2015), Banca Religiilor. Rompetrol ($600 de milioane datorie care nici azi nu au fost returnaţi la stat), RAFO (o gaură de zeci de milioane de euro, avocatul Batkov pleca la un moment dat cu o valiză de bani cash de acolo), contractul cu băieţii deştepţi din energie (120 de milioane de euro pe an, înmulţiţi cu cei 7 ani şi pe urma cei 11 ani în care au funcţionat unele contracte cu adiţionale, până la declararea reorganizaraii instituţiei). Mai adaug contractul de gaze Romgaz acordat fără licitaţie procesatorilor de îngrăşământ chimic (dosarul de la DIICOT Videanu – Ioan Neculae) – pronunţarea o va face Înalta Curte în curând, momentan cetățenii respectivi sunt la fel de nevinovaţi ca dvs, cititorii acestui articol, conform justiţiei din România.

5. Marile privatizări

Aici iarăşi mi-aş putea dedica o viaţă să scriu. Privatizarea SNTR, doar a însemnat prăduirea unei regii monopol de stat înfiinţată de Alexandru Ioan Cuza şi care a fost mereu profitabilă până a ajuns în faliment postdecembrist. Privatizarea Alro a înfiinţat o nouă metodă de a nu te opune la o majorare de capital ca reprezentant al statului. Un hâtru director din AVAS care să lăuda oricui dorea să îl asculte că l-a scos basma curată pe Răzvan Temeșan cu expertiza contabilă avea o teorie că “orice e ilegal dintr-un singur pas poate fi legal atunci când e făcut în mai mulţi paşi”. Dacă e ilegal să dai direct pachetul majoritar unei companii către un consorţiu privat, atunci poţi veghea pasiv cum construieşte un pachet minoritar şi poţi să alegi să nu te opui (deşi statul are pachetul majoritar!) când e vorba de diluarea acţionariatului sau poţi să vinzi încă un pachet minoritar care împreună cu celălalt pachet minoritar să facă un pachet majoritar. Sau (cazul Administrare Cazare şi Cantine din Bucureşti de pildă) , poţi să faci atâtea asocieri în participațiune încât să ai câte o asociere pentru fiecare spaţiu disponibil al unei firme de stat, golită astfel de active şi conţinut.

6. Fiscul politizat şi vama coruptă

Aici nici nu am timp să scriu despre episoade lăsate de mult în ceaţa istoriei cum sunt Ţigareta I şi Ţigareta II , când 1,300 de baxuri zburătoare cu ţigări nefiscalizate aterizau la un singur transport, direct pe un aeroport militar, astea au fost mizilicurile anilor ’90. Mai nou vorbim de o filieră de marfă chinezească care soseşte în România, vapor după vapor, apoi ajunge în bazarurile bucureştene şi apoi în magazine din toată ţara, cărate cu tirurile. Șpaga instrumentată de DNA pentru un singur consilier de rang superior al ANAF este de peste 100.000 de euro pentru o singură operaţiune surprinsă în acel dosar penal. Aterizarea în nişte vămi a mascaţilor cu elicoptere (spăgile se colectau în găleţi, pentru şefii de tură) până la urmă s-a lăsat cu un mare fâs – nu a fost condamnat nimeni în acel dosar, stins în negura vremii, vămile au rămas la fel. Celebrul Blejnar se simte bine, are un dosar penal prin care DNA îl acuză că proteja o întreagă filieră de evaziune cu motorină, însă nu există verdict. De Codruţ Marta, şeful de cabinet al lui Blejnar şi mare prieten al lui Elan Schwartzenberg aţi auzit cât aţi auzit şi de Condrea, de când a dispărut au şi fost lansate tot felul de speculaţii că ar fi fost ucis. Prietenul Elan spune că e încă în viaţă.

Excepţionalul Edi Pastia de la Realitatea, vechi redactor şef la un cotidian financiar a avut şi o emisiune televizată intitulată Academia de Evaziune. A luat în fiecare episod câte un sector. Un episod – tiruri de flori ce ajung la toate chioşcurile din România, nefiscalizate. Alt episod – evaziunea în sectorul cărnii ieftine de import, evaziunea având şi nenorocitul efect de a îngropa producţia autohtonă. Alt episoade – evaziunea din sectorul de fructe care ajung în pieţe şi oboare, totul fără impozite. Într-un alt episod era vorba de magazinele nefiscalizate. Fiscul bulgar are de mult un sistem prin care primeşte zilnic informaţii în portalul computerizat de la fiecare magazin din Bulgaria. În fine, în alt episod era vorba de Portul Constanța – că nu degeaba Radu Mazăre vroia să pună mâna pe el înainte de a fugi din ţară, cât încă era primar. De asemenea, fiscul se ocupa de recuperarea datoriilor de la persoane fizice – de pildă întâiul datornic al României, cu 51 de milioane de euro este primarul PSD de la Sectorul 3, dl Robert Negoiță- datorii aferente celor 1.250 de imobile construite “pe persoana fizică”. Cert este că pe reţelele de evaziune fiscală şi vamală România pierde alte sute de milioane de euro anual, dacă nu cumva vorbim de miliarde.

7. Amputarea rolului Curţii de Conturi

Iarăşi vorbim de o instituţie înfiinţată de Alexandru Ioan Cuza. Undeva în negura vremurilor- curioşii pot să caute exact detaliile legislative – Curtea de Conturi a fost somată să îşi întrerupă rolul de “poliţist – terorist”, cum se exprimau unii politicieni. S-a amputat iniţial rolul jurisdicţional, capacitatea de a-şi judeca anumite procese legate de sifonări de fonduri publice. Ulterior, i s-a luat şi capacitatea de a da aşa numita “descărcare de gestiune” – sifonătorii din fonduri publice mai aveau o vagă îndoială că ar fi putut avea probleme la finalul fiecărui an sau măcar până în general în aprilie al anului, problema a fost “rezolvată” legislativ.

Mai nou, Curtea de Conturi transformată dintr-un tigru destul de fioros într-un tigru de hârtie este lăudată. Cine o laudă? De pildă întâiul datornic al ţării, care datora la un moment dat peste 50 de milioane de euro “pe persoană fizică”, dl Negoiță. Cu pălăria de Preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, declară suav: “Astăzi Curtea de Conturi nu mai vine ca un miliţian comunist care să aibă ca scop al controlului găsirea de prejudicii sau mai degrabă inventarea de prejudicii pe care nu aveau cum le recupera vreodată, ci are şi un caracter de prevenţie şi îndrumare”.

8. O glumă bună – auditul intern şi pârghiile administrative din interiorul instituţiilor

Deşi în general auditorul este, în multe instituţii, un moşuleţ simpatic nebăgat în seama această pârghie de control intern managerial există, chiar dacă are un rol mai mult formal. Managerii publici care doresc au pârghii de a cere controale amănunţite şi de a face prevenție. De asemenea, în ultimii ani am auzit din ce în ce mai des o teorie stupidă – odată ce a început o cercetare penală, nu mai avem dom’le ce să îi facem funcţionarului suspectat de învârteli, aşteptăm organele statului să se pronunţe. Complet fals, conform procedurilor funcţionarului i se poate “aplica mobilitatea” în sensul vânturării bruşte la Vaslui dacă trebuie sau din Constanța la Timişoara. Funcţionarul poate fi detaşat în interes de serviciu, rolul îi poate fi permutat, cu păstrarea rangului şi a salariului, el poate fi rotit, direcţia îi poate fi reorganizată, i se poate trimite pe cap corpul de control intern al Instituţiei, corpul de control al ministerului de linie, corpul de control al Primului Ministru, dacă e necesar. Se poate cere un control de fond al Curţii de Conturi, se poate face o anchetă administrativă, sunt zeci de pârghii pe care manageri incompetenţi corupţi sau politruci nu le aplică pentru a mai domoli sifonarea de bani publici, până a se ajunge la nivel de Parchet sau DNA.

9. Ultimele vestigii – juriştii din instituţii trebuie “călcați pe cap”

Aceştia trebuie în general “călcaţi pe cap”, să citez din clasici. Ca să luăm un exemplu scurt din dosarul Hrebenciuc – Romsilva (condamnare doi ani cu executare), dosarul spune aşa: “Cu ocazia unei întâlniri dintre Hrebenciuc Viorel și Bengescu Dan Costin, din 13 august 2014, primul a afirmat că trebuie să vorbească cu Sârbu Ilie pentru a-l “călca pe cap” pe Crăciunescu Adam, din această sintagmă folosită înțelegând că se intenționa luarea de măsuri drastice față de directorul RNP ROMSILVA dacă nu va respecta sarcinile trasate de către Hrebenciuc Viorel şi va mai face apărări în instanţă deoarece trebuia să aibă o atitudine împotriva atribuțiilor de serviciu…”. Cu alte cuvinte, juriştii instituţiei forţaţi să susţină în tribunal interesele unor privaţi şi nu interesele statului.

Cealaltă categorie de jurişti din instituţii sunt juriştii care răspund de “avizare”, nu de contencios. Îmi aduc aminte că în primele două săptămâni ca preşedinte AVAS, pe lângă informaţia că instituţia avea două direcţii diferite care răspundeau diferit la întrebarea “câte companii deţine AVAS în acest moment”, cea mai şocantă a fost afirmaţia unui director că “avizul de la juridic este consultativ şi opţional”. O bună parte din hotărârile luate de Colegiul AVAS (înainte de structura APAPS a lui Mușetescu) se luau fără a cere opinia juridică, alminteri am constatat că existau un pogon de contracte de privatizare semnate între Crăciun și Anul Nou fără vreo contrasemnătură de la juridic. Ştiu cazuri de jurişti – de pildă de la instituţii în subordinea Cancelariei Premierului sau a Secretariatului General al Guvernului – care îşi iau concedii de boală în momentele cheie ale semnărilor unor contracte importante. Cu cât e mai gogonată tranzacţia, cu atât bolește lumea mai abitir.

10. Companiile locale și naționale – pușculiță de partid

Exista pe vremuri o lege ANI care interzicea participarea unor primari, consilieri locali sau județeni în administrarea companiilor locale, pentru a se evita o situație de incompatibilite (autoritățile locale stabilind regulile generale după care funcționează companiile, nemaiputând tot ei să și aplice regulilie în calitate de administratori). S-a dat liber, s-a “rezolvat” rapid. La nivel național, Ordonanța 109 adoptată sub presiunea FMI s-a făcut harcea-parcea, majoritatea companiilor naționale pur și simplu nu aplică legea. Atât regiile locale cât și companiile naționale au redevenit pușculiță de partid, cu rezultatele cunoscute – de la neamuri la amante, de l incompetenți la ticăloși corupți, orice e din nou posiibl, urmare a unui vot puțin discutat în Parlament.

11. Condamnați sau datornici la vârful statului

Nu vorbesc doar de dublul condamnat Liviu Dragnea, ci și de veselul evaluator al activității guvernamentale și febril negociator cu multinaționalele – condamnatul penal la 8 ani de închisoare Darius Vâlcov, simultan consilier al premierului. O situație oarecum similară cu Sevil Shhaideh, fostă propunere de premier, actualmente inculpată în dosarul Belina – care însă nu are o soluție nici măcar în primă instanță. Mai există cetățeni de genul Ministrului Finanțelor, fost dator la fisc care actualmente propune amnistie fiscală. O situație echivalentă pentru Robert Negoiță, fost datornic cu 57 de milioane de euro, posibil beneficiar al unei legi trecută aproape de Crăciun anul trecut – amnistie fiscală, adică bani care nu mai intră în buzunarul nostru, rămân în buzunarul împricinatului. Alți datornici anunțați pe București sunt filialele mari de partid, în frunte cu PSD București.

12. Codul Penal făcut varză

Aici modificările nu au intrat încă în vigoare, dar se pregătesc. E redefinit abuzul in serviciu (art. 297 CP) si se elimina complet articolul referitor la neglijenta in serviciu (art. 298 CP), comisa de functionarul public. Abuzul in serviciu a fost redefinit, la propunerea lui Tudorel Toader, noul text impunand obligativitatea ca acesta să fie săvârșit în folosul funcționarului care îl comite sau al rudelor apropiate, până la gradul 2 inclusiv. Abuzul comis in numele terților sau al rudelor de grade indepartate este astfel dezincriminat. Se restrânge extrem de mult domeniul de aplicabilitate al infracțiunii. Prin aceasta restrângere ,dacă acest proiect de lege va intra în vigoare, România va încălca dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției (31.10.2003 New York), ratificat de România in 2004.

A fost de asemenea îmblânzită pedeapsa – un interval de la 2 la 5 ani, în loc de 2 la 7 ani cat este în acest moment. Reducerea limitelor pedepselor va avea efecte și asupra reducerii termenului privind prescripția răspunderii penale, ceea ce va duce la încetarea procesului penal în multe dosare.Comisia a mai votat ca noile prevederi să nu se aplice atunci când vine vorba de elaborarea, emiterea și aprobarea actelor adoptate de Guvern sau Parlament, oferindu-le astfel o superimunitate. Pentru o așa -zisă corelare, comisia a abrogat și din Legea 78/2000, legea specială privind combaterea corupției, articolul privind abuzul în serviciu. De asemenea, art. 298 din Codul Penal care face referire la neglijenta in serviciu a fost abrogat, dezincriminand astfel faptele ilicite savârșite din culpa de funcționarului public în desfășurarea atribuțiilor de serviciu. Conform Ministerului Public, în perioada 2014-2017, au fost trimise în judecată pentru neglijență în serviciu 233 de persoane iar prejudiciul a fost în cuantum de 5.381.726 lei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro