Cum se spala pe creier o tara
Comisia Europeana deplange in premiera, in ultimul raport MCV, campaniile de hartuire prin presa a unor oficiali cheie. Demolarea unor institutii sau atacul la persoana reprezinta insa aspectul cel mai vizibil, nociv si cu efect imediat. Mai insidioase dar si la fel de toxice pe termen lung sunt campaniile duse impotriva unor idei. In acest caz, nimeni nu are de suferit pentru a inainta o plangere. Ideile distruse metodic de trustul lui Voiculescu sunt europenismul, occidentalismul, americanismul, cu institutiile si simbolurile lor cu tot. Cum trebuie pus ceva in golul lasat, asistam la o culme a propagandei nationalaliste. Sunt promovate agresiv “valorile nationale”, romanismul, la pachet cu eroizarea istoriei sau cu acte sinistre de revizuire a comunismului.
Oameni ca Dan Voiculescu, alti mari penali ca Adrian Nastase sau Sorin Ovidiu Vantu au stiut mereu ca nu e suficienta decuplarea institutionala de Europa pentru a reveni, eliberati de chingile Bruxellesului, la vechiul lor statut de atotputernici. Liderii PSD si PNL au inteles ca, fara schimbarea perceptiei asupra Occidentului, abandonarea modelului vest-european se va lovi de rezistenta opiniei publice.
In consecinta, mai trebuie convins si poporul de nevoia iesirii urgente de sub “jug strain” pentru a garanta astfel victoria „luptei de eliberare”. Eliberand poporul, scapa si ei de toate nenorocirile aduse de integrare. Scapa, in primul rand de bratul lung al unei justitii functionale, care le pune in pericol libertatea pentru prima data in ultimii doua decenii. Scapa apoi de rigorile de sistem impuse de la Bruxelles, care le complica teribil un mod ilicit de a face afaceri si avere.
In acest moment, Antena 3 denigreaza si ataca FMI, Comisia Europeana si Statele Unite cu toata forta. FMI este prezentat drept instrumentul blestemat de inrobire financiara fata de Occident, Comisia Europeana este acuzata de comportament despotic si instigare la cenzura prin atacarea libertatii de exprimare. Ca din intamplare, Antena 1 difuzeaza un serial de investigatii care pretinde ca CIA a torturat si supus la tratamente inumane, inclusiv in inchisori din Romania, teroristi trimisi la inchisoarea de la Guantanamo.
Toate aceste acuzatii submineaza ideea occidentala, demonizeaza institutiile si metodele “strainilor”. Nu doar presa, ci si politicienii liberali se lupta cu Occidentul si institutiile lui. Vezi iesirile liberalului Dan Radu Rusanu pe tema privatizarilor impuse de Fond si acuzele aduse Comisiei de europarlamentarul PNL Renate Weber, declaratiile din trecut ale liderului PNL, Crin Antonescu impotriva Departamentului de Stat.
Pentru a pune totusi ceva pe soclul „statuilor daramate”, Antena 3 a lansat o campanie de “restituire a valorilor nationale”, fiind promovati intens romani celebri, glorii sportive, mari actori etc, eventual aparat tricolorul de sparatistii maghiari din secuime. Aceasta parte mai putin comentata a propagandei nationaliste are scopul de a sublima calitatile unui popor, nu-i asa, oprimat de Occidentul hain si hraparet. Multi vor spune, poate, ca lucrurile stau mai simplu, ca aceste televiziuni vor rating si atat, ca imbina in mod iscusit subicte populare cu mesaje politice sau economice mai greu de digerat. Si una, si alta. E si goana dupa rating, si spalare pe creier executata programatic.
Ideea promovarii valorilor nationale, glorificarea mamaligii, intoarcerea la vechea teza a exceptionalismului romanesc se regaseste in programul de guvernare al USL si in noua orientarea a ICR sub Andrei Marga. Revedeti sloganul din programul de guvernare: “construim o Romanie mandra si demna in exterior”, amintiti-va tezele etnocentriste sustinute de Marga. Urmariti, de pilda, documentarul istoric realizat de Adrian Cioroianu pentru TVR si promovat de ICR, un film pur si simplu propagandistic intitulat „Un secol pentru Romania”, alta operatiune de eroizare a trecutului (a explicat mai bine Vladimir Tismaneanu ce-i cu asta). „Romanii nu au motive sa se rusineze de istoria lor”, a justificat Cioroianu, intr-un interviu pentru Adevarul, sensul acestui film.
Daca tot vorbim de exploatarea istoriei in scop ideologic, sa nu-l uitam pe academicianul Dinu Giurascu, specializat in teorii conspirationiste despre „colonizarea Romaniei” prin finanta mondiala, pe care insusi Dan Voiculescu l-a rasplatit cu o functie de senator pentru contributiile sale inestimabile in emisiunile Antenei 3, in procesul lent de indobitocire totala a populatiei.
Trustul Intact controlat de Dan Voiculescu lucreaza de ani buni la demonizarea metodica a Bruxelles-ului, comparat in mod abuziv cand cu Inalta Poarta, cand cu fosta Uniune Sovietica. De cand s-au agravat problemele inculpatului Voiculescu, toate simbolurile occidentului sunt luate cu asalt, torpilate si distruse sistematic pentru a infige pe ruinele lor steagul tricolor al “valorilor nationale”. Ar fi de aplaudat actiunea de promovare a unor valori romanesti incontestabile daca tot acest demers n-ar sta sub semnul nationalismului izolationist, prafuit, daca n-ar trada un teribil complex de inferioritate al unei natiuni intregi. Despre acest complex fin observat de Lucian Boia puteti citi mai multe in ultima sa carte „De ce este Romania altfel”
Propaganda anti-occidentala din toti acesti ani si-a atins tinta. Romania a intrat deja in categoria tarilor eurosceptice. Ultimul eurobarometru din 2012 indica o prabusire abrupta a increderii cetatenilor romani in institutiile UE, coborand in premiera sub pragul de 50%. Sigur ca au existat si cauze obiective ale acestui declin: criza economica a amplificat resentimentele fata de birocratia de la Bruxelles, a sporit miscarile centrifuge, radicale sau populiste, a incurajat unele state, ca Marea Britanie, sa vorbeasca tot mai apasat chiar de iesirea din UE.
Cum a ajuns, totusi Romania, dintr-o extrema in alta, de la europenism entuziast la acreala anti-occidentala? Procesul spalarii pe creier intr-o perioada atat de scurta este si mai dificil de inteles daca ne gandim ca Romania nu a trecut, la fel ca tarile din vechea Europa, prin setul de neplaceri aduse de integrare (imigratie, pierderea locurilor de munca, delocalizari masive, mutarea afacerilor, cresterea infractionalitatii).
Dimpotriva, la fel ca toate tarile noii Europe a beneficiat de investitii, a castigat o serie de drepturi (libera circulatie, drept de munca in Europa etc) de pe urma carora populatia a tras profit. Cu toate acestea, in mod oarecum inexplicabil, romanii si-au schimbat radical opinia despre UE. Au trecut in tabara tarilor eurosceptice, impinsi de la spate de politicieni si televiziuni specializate in manipulare si intoxicare. Mesajele acestora se suprapun deseori, pe tema FMI sau Bruxelles, cu ideile anti-occidentale raspandite un post de radio tot mai activ: Vocea Rusiei.
Euroscepticismul romanesc s-a nascut din disperarea marilor penali care si-au vazut amenintate privilegiile de dinainte de integrare si libertatea. Un rol esential in spalarea pe creier a unei tari l-a avut trustul care astazi, desi n-a fost nominalizat in clar, a ajuns sa ingrijoreze Bruxelles-ul.
Ultimul raport MCV propune „revizuirea standardelor” in presa, face apel la CNA sa actioneze mai ferm, propune coduri de conduita insa toate acestea ma tem ca sunt masuri utopice.
Am mai spus-o cu alt prilej: singurele metode eficienta de slabire a fortei acestor masini de spalat o tara intreaga pe creier este boicotul economic masiv, actiuni in justitie impotriva lor atunci cand incalca legea. Marile companii occidentale trebuie sa inteleaga ca fiecare euro cheltuit cu aceste masinarii infernale finanteaza nasterea unui model de tara ostil, care se va intoarce curand impotriva lor.