Cum se tratează afecțiunile retinei și de ce sunt o urgență oculară
Retina este una dintre cele mai fragile structuri ale corpului uman, o membrană subțire, de aproximativ 200 de microni, care transformă lumina în imagine. Când apar probleme aici, vederea se poate deteriora brusc și, uneori, ireversibil. „Vreau cu acest interviu să le spun pacienților că, dacă au probleme la retină, acolo este deja urgență”, explică doctorul Teodor Holhoș, chirurg oftalmolog și fondatorul Clinicilor Dr. Holhoș.
Pentru diagnostic, pacienții trec printr-o serie de investigații extrem de detaliate. Testele clasice de optometrie sunt completate de imagistică de mare precizie, realizată cu aparate precum OCT-ul Optopol Revo FC, care analizează grosimea și structura fiecărui strat al retinei. „La un consult oftalmologic de bază, noi putem vedea la retină microhemoragii. Trimitem pacienții la diabetolog să-și regleze glicemia și să nu ajungă în cazuri complexe, în care ne chinuim o oră, două, să salvăm vederea”, spune medicul.
Operațiile de retină se realizează sub microscopul operator Lumera, unul dintre cele mai avansate instrumente din domeniu, care oferă vizualizarea polului posterior al ochiului prin lentila specială de 90 de dioptrii. Totuși, în chirurgie, factorul decisiv rămâne experiența medicului. „Retina e ca o foiță de creier și, practic, noi de pe foița aia de 200 de microni, cu mâna, dăm jos o pieliță care are 10 microni, cu o pensă specială, neasistat de aparatură”, explică Dr. Holhoș în timpul demonstrației. Precizia manuală este esențială: „La retină, e 99% mâna chirurgului. Doar operez zilnic. De aceea anul acesta deja o să depășim 6000 de operații făcute de mine.”
În afecțiunile retinei, fiecare minut și fiecare detaliu contează. Iar tehnologia modernă, combinată cu experiența chirurgicală, face posibilă salvarea vederii chiar și în cazuri complexe.
Articol susținut de Clinicile Dr. Holhoș