Sari direct la conținut

Cum se vede viitorul cu Dragnea in fruntea PSD

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Pe o vreme cainoasa, 435.172 de pesedisti, reprezentand 81, 23% din membrii partidului, au fost scosi, duminica, sa-l inscauneze pe Liviu Drangea lider plin. De alegeri interne nu putem vorbi deoarece candidatul a alergat singur in aceasta competitie. Fara indoiala, ideea de a implica baza partidului in alegerea liderului este generoasa, exprima chiar apogeul democratic in viata unui partid, dar PSD a reusit sa o denatureze golind-o de sens. Alegerile cu un singur candidat amintesc de alte epoci. Totusi, merita lamurit de ce a ales Dragnea sa organizeze butaforia de duminica separat de Congres, programat o saptamana mai tarziu? Abia duminica viitoare partidul va alege garnitura de lideri din esalonul doi (vicepresedinti).

Separarea celor doua evenimente arata bizar, dar exista mai multe posibile explicatii. Daca Liviu Dragnea candida la Congres, unde urma sa fie ales in mod clasic, cu votul baronilor locali, atunci trebuia sa negocieze in prealabil cu ei. Or, Dragnea, provenit el insusi din randul baronilor, promite ruperea partidului de vechile metehne si forme de organizare feudala. Potrivit unor surse HotNews.ro, unii baroni cu probleme in justitie – Cosma de la Prahova, Nichita de la Iasi sau Nicusor Constantinescu de la Constanta – au incercat sa intre in gratiile noului lider, dar ar fi fost respinsi.

Apoi, daca Liviu Dragnea vrea sa se tina departe de baroni, nu are incotro si se vede silit sa-i extraga legitimitatea din alta parte. Deocamdata, nu-si poate lua autoritate interna decat apeland la baza partidului. Aceasta ar fi, deci, o prima explicatie – dorinta de a ajunge presedinte PSD fara a fi nevoit in prealabil sa negocieze sustinerea baronilor. Aici trebuie subliniata o mica noutate in viata acestui partid: este prima data cand baronii asista din tribune la un meci trucat, dar fara ei pe post de aranjori.

Liviu Dragnea avea de evitat apoi factorul Victor Ponta. Premierul a anuntat public ca va prezenta la Congres un fel de raport de activitate, ce a facut bun, ce are in plan pana in 2016. In mod evident, Ponta se va impauna cu cifre si realizari. Chiar daca o va face din pozitia de simplu membru, mesajul catre pesedisti este: vedeti ce bun sunt, de ce n-as fi eu mai departe lider maxim? Altfel spus, alegerea lui Dragnea in functia de presedinte ar fi fost umbrita saptamana viitoare, la Congres, de pretentia lui Ponta de a poza mai departe intr-un star aflat in plina ascensiune. Ruperea de Ponta ar fi, asadar, a doua explicatie a bizareriei organizate duminica, separat de Congresul programat peste o saptamana.

In fine, Liviu Dragnea stie ca exista riscul ca, procesul in care a incasat deja o condamnare cu suspendare in prima instanta, sa se incheie prost, adica prin mentinerea sentintei sau, mai rau, transformarea ei intr-o condamnare cu executare. Dragnea spera, evident, sa fie achitat. Daca acest lucru nu se va intampla, atunci dupa pronuntarea sentintei finale de condamnare – cu suspendare sau executare – se va vedea obligat sa predea stafeta.

Daca va fi condamnat, Dragnea va plati din cauza ca a furat voturi pentru partid. N-ar fi exclus ca alegerea sa in fruntea PSD prin votul covarsitor al membrilor de partid sa echivaleze, culmea, cu o plecare in aplauzele stadionului. Poate n-a gandit-o chiar asa, dar pe undeva pare firesc ca Dragnea sa-si doreasca o ultima recunoastere inainte de a iesi din scena. Asta cu atat mai mult cu cat, in 2012, s-a numarat printre liderii PSD care s-au opus actiunii de suspendare a fostului presedinte Basescu. Dupa ce PSD a decis suspendarea, Dragnea a organizat-o apoi cum s-a priceput mai bine, apeland inclusiv la metodele traditionale ale PSD, adica furtul organizat de voturi. Frustrarea si nevoia de recunoastere a sacrificiului politic de dragul partidului ar putea fi, deci, a treia explicatie.

In fine, a patra si cea mai importanta este criza interna de lideri. Este evident ca PSD nu dispune azi de optiuni credibile. Cu un Daniel Savu (fost ofiter) sau Serban Nicolae (avocatul lui Catalin Voicu) intrati in competitie, PSD s-ar fi facut de ras. Nici asa nu a aratat deloc bine, dar cel putin a limitat pierderile evitand un circ de prost gust.

Odata ales presedinte, Dragnea trebuie sa pregateasca deja predarea stafetei daca gandeste pragmatic. Sigur, varianta achitarii exista, dar in locul lui n-as conta prea tare pe ea. Cine vine din urma? Singurul pesedist vazut ca posibil inlocuitor la varf in caz de avarie ramane Valeriu Zgonea, dar acesta se confrunta cu o problema de acceptare. Potrivit unor surse din partid, Dragnea incearca sa-l impuna, dar ar fi existat mici revolte in unele filiale din tara impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, o figura fara prea multa autoritate intr-un partid de pradatori politici ca PSD. In tot cazul, altul mai bun inca n-a aparut.

Din acest punct de vedere, va fi interesant de vazut daca-i va da greutate lui Zgonea oferindu-i functia de presedinte executiv sau o va desfiinta, tinand cont ca la vremea respectiva fusese infiintata pentru Adrian Nastase. De urmarit cu atentie si cum va arata noua echipa de vicepresedinti. Deja au inceput sa circule liste, pe care se gasesc mai putini baroni si ceva mai multi tineri din partid, din pacate nume prea putin profilate in plan politic.

Greu de crezut ca liderii vechi se vor impaca usor cu ideea pierderii partidului, ca vor accepta sa predea fara lupta functiile cheie din partid unor no-name. Pe de alta parte, oricat s-ar framanta partidul in interior, riscul unor rupturi interne pare scazut in acest moment din cauza ca majoritatea pesedistilor din garda veche au acum ca prioritate sa scape liberi din achetele DNA iar ceilalti sunt paralizati de frica de a nu urma la rand.

In orice caz, marele pariu al lui Dragnea este reforma interna. Daca o rateaza, angajamentele luate in fata unor parteneri externi vor trece la capitolul bune intentii si vorba multa. Amenintarea cu distrugerea justitiei prin proiecte de legi votate in Parlament sau prin ordonante de urgenta a disparut temporar, dar ideea pluteste in continuare in capetele tuturor politicienilor. Daca Dragnea crede ca poate reface USL pe nesimtite si nevazute, impreuna cu Petrache si Atanasiu de la PNL, comite o eroare majora.

Prioritatea in cazul lui Dragnea este, desigur, functia de premier. Pe de-o parte, nu poate pune presiune pe Victor Ponta dupa ce tocmai a fost ales presedinte PSD. A le spune pesedistilor ca vrei sa renunti la guvernare a doua zi dupa ce te-au pus presedinte suna ca o pacaleala de 1 aprilie. A-l mentine la guvernare pe Victor Ponta lansat in spirala unor populisme desantate (loveste cu bani in toata lumea) reprezinta un pericol major pentru viitorul guvern, oricare ar fi el, deci si pentru PSD.

Din acest motiv, raspunsul lui Liviu Dragnea la intrebarea daca va negocia cu Klaus Iohannis schimbarea premierului a sunat pe cat de vag, pe atat de amenintator. Dragnea a spus ca va vorbi despre subiect doar dacă apar „solicitări” sau „invitaţii” pe această temă, ceea ce nu s-a întâmplat. Dar daca se va intampla, ce va face?

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro