Sari direct la conținut

Cum stam cu deficitele: 13,2 miliarde lei la pensii, 2,7 miliarde la sanatate, 0,8 miliarde la somaj

HotNews.ro

In anul 2007, inainte de criza, cele trei bugete de asigurari – cel de pensii, de sanatate si cel pentru somaj – au inregistrat un excedent cumulat de 2 miliarde lei, insa in 2008 a inceput declinul – reducerea numarului de contribuabili si cresterea necontrolata a pensiilor a generat un deficit cumulat de 5,1 miliarde lei, deficit care in 2009 a ajuns la 10 miliarde, iar in 2010 la 17,4 miliarde, respectiv 3,4% din PIB. Cum au evoluat aceste deficite in 2011? scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

  • Bugetul Asigurarilor Sociale

Bugetul de pensii a incheiat anul 2011 cu un deficit de 13,1 miliarde lei, in timp ce prognoza initiala era de aproape 15 miliarde. In 2010, deficitul a fost de 10,7 miliarde lei, insa de anul trecut, bugetul de asigurari a preluat si plata pensiilor militarilor (cca 5 mld. lei anual), aceste pensii fiind anterior platite direct de la bugetul de stat. Tot incepand cu 2011, militarii platesc CAS.

In ce priveste incasarile, largirea bazei de impozitare, cresterea salariilor si a numarului de angajati a facut ca veniturile la bugetul de asigurari sociale sa creasca semnificativ, in special in a doua parte a anului (+13% in T4 si +17% in decembrie). Cheltuielile au crescut cu 5,7 miliarde lei, insa aceasta crestere se datoreaza aproape in exclusivitate platii pensiilor militarilor.

Potrivit CNPAS, numarul contribuabililor a crescut de la 4,84 milioane in decembrie 2010, la 5,28 milioane in octombrie 2011, iar daca pensiile nu vor creste pe parcursul acestui an, este foarte probabil ca in 2012, deficitul sa scada la mai putin de 10 miliarde lei.

  • Bugetul Fondului de Asigurari de Sanatate

Dupa un minus de 4,2 miliarde lei in 2010, deficitul a scazut la 2,7 miliarde anul trecut, explicatia acestei scaderi fiind o mai buna colectare – incasarile au crescut anul trecut cu 14%, in timp ce cheltuielile au crescut cu doar 2,4%.

Dupa cum se poate observa in graficul alaturat, intre 2006 si 2011, bugetul FNUASS a crescut de la 10 la 17,7 miliarde lei, respectiv de la 3 la 4,1 miliarde euro, insa perceptia generala este ca sistemul medical nu a fost niciodata intr-o stare mai proasta. Mai mult, intre 2000 si 2011, bugetul FNUASS a crescut de 7 ori, de la 2,5 la 17,7 miliarde lei.

Pe acelasi subiect: Sistemul de sanatate este in colaps. Cum il readucem pe linia de plutire.

  • Bugetul Asigurarilor pentru Somaj

In perioada 2006-2008, cand numarul somerilor era extrem de mic, bugetul asigurarilor pentru somaj a inregistrat un excedent cumulat in valoare de 2,4 miliarde lei, egal cu deficitul din 2010.

In 2011, pe fondul reducerii numarului persoanelor care incasau ajutor de somaj, deficitul a scazut semnificativ, ajungand la 0,8 miliarde lei. In 2012 este putin probabil ca numarul somerilor sa creasca, astfel incat este posibil ca deficitul sa scada aproape de zero.

  • La final

Deficitul bugetar prognozat pentru 2012 este de aproximativ 2% din PIB, sau 11-12 miliarde lei. Or, este foarte probabil ca doar deficitele celor trei bugete de asigurari sa fie mai mari de 2% din PIB, insa partea buna este ca situatia s-a stabilizat anul trecut, deficitele cumulate scazand de la 17,4 miliarde in 2010, la 16,7 miliarde in 2011, scaderea putand fi mai mare daca bugetul asigurarilor sociale nu ar fi preluat plata pensiilor militarilor (desi militarii platesc CAS, incasarile sunt in mod evident mai mici decat platile, insa date exacte nu exista).

Totusi, un sistem care nu se sustine singur – asa cum este cel de pensii – este un sistem aflat practic in faliment, iar despre echilibru nu putem discuta atat timp cat numarul contribuabililor va fi mai mic decat cel al beneficiarilor.​

Comenteaza peblogul lui Cristian Orgonas.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro