Sari direct la conținut

Cum va vota Ludovic Orban într-o finală Ciolacu-Geoană la prezidențiale. „Hai să fim serioşi”

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ludovic Orban, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul premier Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din acest an, a dezvăluit într-o emisiune de televiziune ce va face în cazul în care în turul al doilea al scrutinului vor ajunge liderul PSD, Marcel Ciolacu, și candidatul independent Mircea Geoană.

El a precizat că în finala prezidenţială din anul 2000, dintre Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, şi-a anulat votul, scrie News.ro.

În cazul în care va ajunge preşedinte, Ludovic Orban, care în prezent este liderul partidului Forța Dreptei, promite să construiască o majoritate parlamentară fără PSD

Întrebat, într-o emisiune difuzată sâmbătă la Prima TV, cu cine va vota, dacă ajung în finală Ciolacu şi Geoană, Orban a răspuns: „Pe niciunul. Nu merg la vot. Cum să votez între doi PSD-işti? Geoană e PSD-ist, nimic altceva”.

La remarca moderatorului că Mircea Geoană este candidat independent, fostul președinte PNL a replicat: „Hai să fim serioşi! Cât de independent poţi să fii când tu îţi construieşti practic sprijinul cu oameni şi cu partide care sunt fie din zona PSD, fie din alte zone”.

De altfel, Orban consideră că Geoană nu are șanse să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

„Trebuie lăsat să vorbească. E decreţel? Cum să fii decreţel când eşti născut în ’58? A încercat să empatizeze cu decreţeii pentru că sunt într-un procent mult mai mare, ei reprezintă un bazin foarte mare de voturi. Apoi a spus că n-a votat la referendumul pentru familia tradiţională pentru că era la NATO. Cum să fie NATO, când el a fost numit în 2019, iar referendumul a fost în 2018. Nu mai vreau să spun de alte neconcordanţe care sunt cu nemiluita. Trebuie lăsat să vorbească şi lumea va vedea exact despre cine e vorba”, a argumentat Orban.

Acesta a mai dezvăluit că în anul 2000 a mers la scrutin, dar și-a anulat votul.

„Cum să-l votez pe Iliescu?”, a spus fostul premier, în contextul în care Ion Iliescu era considerat, la momentul alegerilor din 2000, „răul cel mai mic”.

„Nu există aşa ceva. Eu votez cu oameni în care am măcar 10% încredere că n-ar face un rău imens României. N-am votat”, a precizat liderul Forței Dreptei.

Chestionat ce va face dacă ajunge președinte, iar PSD iese pe primul loc la alegerile parlamentare, Orban a răspuns: „Voi face tot ce este posibil să construiesc o majoritate parlamentară fără PSD. Eu îmi păstrez acelaşi punct de vedere pe care părea să-l aibă şi Iohannis şi «nevertebratele» politic de la vârful puterii PNL”.

„Consider că PSD este un rău politic major pentru România, că PSD a ţinut în loc România”, a adăugat fostul lider al liberalilor.

INTERVIURILE HotNews.ro