România, sub alertă meteo: în școli din șase județe cursurile se vor desfășura online sau vor fi suspendate din cauza vremii
Cursurile se vor desfășura online sau vor fi suspendate, luni, 12 ianuarie, în mai multe unități de învățământ din țară, din cauza condițiilor meteo de iarnă, a anunțat duminică Ministerul Educației.
Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, până la ora de referință 18.00, cursurile vor avea loc în sistem online în șase unități de învățământ, cu aproximativ 2.200 de elevi și preșcolari. Este vorba despre câte o unitate din județele Argeș, Arad, Dolj, Gorj, Olt și Timiș.
De asemenea, în alte trei unități de învățământ, cu aproximativ 100 de elevi, activitatea didactică va fi suspendată. Acestea se află în județele Argeș, Bistrița-Năsăud și Olt, iar orele vor fi recuperate ulterior, potrivit Ministerului Educației.
Reprezentanții ministerului precizează că situația este dinamică și va fi actualizată în funcție de evoluția condițiilor meteo.
România, sub alertă de ninsori, ger și viscol
România trece printr-un episod autentic de iarnă, cu mai multe atenționări de vreme severă emise de meteorologi. Pânâ marți, 13 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece în toate regiunile, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, precum și la munte și pe arii restrânse în rest.
Confom ANM, temperaturi maxime în general se vor situa între -11 și 0 grade, cu ger persistent și ziua, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime prgonozate în intervalul -15 și -6 grade.
Până luni, 12 ianuarie, ora 10:00, este în vigoare o alertă cod galben de ger. În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni deosebit de rece, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților. Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra între -10 și -2 grade, cu ger persistent și peste zi, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade.
Cursurile cu prezență fizică au fost suspendate în 8 și 9 ianuarie în peste 150 de unităţi de învăţământ din țară, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
FOTO: Andreaobzerova | Dreamstime.com
