Skip to content

„Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție”. Declarațiile lui Ilie Bolojan după ieșirea de la consultări

Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat, după ce a ieșit de la consultările cu președintele Nicușor Dan, că liberalii sunt dispuși să contribuie la depășirea blocajului politic, însă nu vor mai guvern împreună cu social-democrații.

„Rămânem consecvenți deciziilor pe care PNL le-a luat în ultimele luni, și anume că nu vom fi într-o guvernare cu Partidul Social-Democrat, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, situație în care dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”, a declarat Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, el a precizat că liberalii sunt dispuși să discute „cât se poate de serios” posibilitatea de a contribui la încheierea crizei politice, însă după ce președintele va face o nominalizare.

„Fiind conștienți de blocajul politic în care ne găsim de prea multe luni după ce președintele României va face nominalizarea premierului, vom discuta cât se poate de serios și vom vedea care sunt posibilitățile de a evita prelungirea blocajului politic care nu este benefic pentru țara noastră. Acest lucru îl vom face fiind conștienți pe de-o parte, de necesitatea de a avea un guvern care să rezolve problemele pe termen scurt care țin de buna funcționare a statului”, a spus premierul intrimar.

El a menționat necesitatea rectificării bugetare pentru ultimele luni ale anului în curs precum și pregătirea bugetului de stat pe anul 2027.

„Este foarte important să avem nu orice fel de guvern, ci de un guvern care va menține echilibrele noastre bugetare având aceleași provocări majore pe care le-a avut și guvernul pe care îl conduc și l-am condus în această perioadă (…) Dacă nu se va reintroduce disciplina financiară, așa cum am introdus-o în această perioadă, deci nu va fi menținută, costurile sociale pe care le-au suportat toți românii în această perioadă, vor fi anulate, practic, și ne vom întoarce de unde am plecat”, susține premierul interimar.

Bolojan susține că un guvern cu puteri depline va contribui și la reducerea dobânzilor cu care România se împrumută, dobânzi care au crescut după declanșarea crizei politice, creșterea fiind stimulată și de condițiile economice internaționale.

„Am trecut de toate evaluările agențiilor de rating. Dar va trebui să continuăm acest lucru, pentru că altfel deciziile nu le vom mai lua noi, și costurile vor fi suportate de întreaga populație a României”, a conchis Ilie Bolojan.