„Dacă rămâi în România după liceu, te întreții singură. Dacă pleci la studii în străinătate, doi ani te întrețin eu”. Visul neîmplinit al unei mame, o șansă pentru fiica ei
Când Maria, o adolescentă din București, a terminat liceul, mama ei, Laura Ivăncioiu, i-a pus pe masă două direcții clare: dacă rămâne în București, se întreține singură; dacă pleacă la studii în străinătate, o sprijină familia, cu condiția să stea minimum doi ani. Așa a ajuns tânăra, care nu avea planuri de studiat în străinătate, să învețe Istoria Artei în Olanda, iar apoi să continue cu un master în Italia, unde se află și astăzi. Pentru unii părinți, gestul mamei poate părea dur; pentru alții e o dovadă de luciditate.
În discuțiile despre „sindromul cuibului gol”, accentul cade aproape mereu pe singurătatea și tristețea părinților după plecarea copiilor. Dar există și un alt tip de poveste, mai rar spusă, în care plecarea copilului este trăită ca o victorie.
„Am împins-o să plece”
Laura Ivăncioiu are 50 de ani, conduce o agenție de PR și este fondatoarea grupului de Facebook „Mergem la teatru”, creat odată cu plecarea fiicei ei din țară. Laura admite că proiectat asupra Mariei un vis pe care ea însăși nu și l-a îndeplinit niciodată, acela de a studia sau măcar a locui pentru o vreme în străinătate. „Mă temeam că Maria o să rămână în țară de dragul orașului ăstuia și o vedeam deja cum ajungea să îi pară rău peste ani”, spune ea.
Așa că i-a spus fetei că dacă alege România după liceu, se va întreține singură. Dacă pleacă în altă țară pentru minimum doi ani, familia o va susține financiar integral. „Am zis doi ani, că mă temeam că într-un an abia se adaptează. Scopul era să aibă termen de comparație”, lămurește Laura. „Oricât ar părea de bizar, plecarea Mariei, pentru mine, a fost o victorie. Ca și cum aș fi plecat eu”, spune Laura.
INTERVIURILE HotNews.ro