Sari direct la conținut

Dacian Ciolos la Tulcea: Proiectul tehnic al podului peste Dunare de la Macin poate fi demarat pana la sfarsitul anului

HotNews.ro
Dacian Ciolos, Foto: HotNews / Dan Popescu
Dacian Ciolos, Foto: HotNews / Dan Popescu

Premierul Dacian Ciolos a declarat, luni, ca proiectul tehnic al podului peste Dunare de la Macin poate fi demarat pana la finalul acestui an, prim-ministrul precizand totodata ca exista o alocare bugetara de aproximativ 200 de milioane de euro in acest sens. „Am discutat si despre oportunitatea de a lansa cat mai repede proiectul podului de la Macin, care odata realizat ar trebui sa faciliteze legatura dintre Dobrogea si deci, implicit si Delta, de restul lumii si sa stimuleze atat economia, cat si turismul”, a spus premierul luni, la Tulcea, dupa o dezbatere privind strategia Deltei Dunarii, potrivit Agerpres.

Primul ministru a mai precizat ca pana la sfarsitul anului poate fi demarat proiectul tehnic al acestui pod.

„Daca reusim sa respectam calendarul asa cum este acum prevazut la Ministerul Transportulrilor, pana la sfarsitul anului putem da drumul la proiectul tehnic. Alocarile bugetare exista, studiul de fezabilitate este in curs, stim in detaliu alocarile bugetare cel putin pentru partea de pod efectiv, pentru ca in jurul podului mai sunt prevazute si alte tipuri de investitii, pentru a conecta podul la diferite retele de transport. Dar pentru podul ca atare exista alocare bugetara de aproximativ 200 de milioane de euro, care este inclusa in aceasta suma de 1,1 miliarde de euro (alocata in cadrul Strategiei Deltei Dunarii, pana in 2020, n.r.). Deci in masura in care vom respecta acest calendar, si nu prea sunt motive sa nu-l respectam, eu cred ca pe sfarsitul anului putem da drumul la proiectul tehnic si de acolo incolo investitia poate sa se deruleze pentru ca bugetul exista”, a mai afirmat Dacian Ciolos.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro