Dakota Johnson susține că a pierdut rolul dintr-un film din cauza unui gest de politețe: „A fost destul de nebunesc”
Actrița Dakota Johnson a dezvăluit într-un interviu că a ratat la un moment un rol la o probă de casting din cauza unui gest obișnuit pe care ea îl consideră unul de politețe, dar care a fost privit de echipa de creație a filmului ca fiind un semn de „aroganță” și „înfumurare”, relatează Variety.
„Am avut odată o probă de casting, era o etapă de revenire, și am intrat în sală, am dat mâna cu toată lumea și m-am prezentat. Apoi am jucat scena și am plecat”, a povestit Johnson într-un interviu acordat pentru Hits Radio.
„Feedback-ul pe care l-am primit a fost că, pentru că m-am dus și m-am prezentat și am dat mâna cu toată lumea, eram arogantă. Că încercam să lingușesc, că eram plină de mine, iar eu eram de genul: «Poftim?» Nu am primit rolul pentru că au spus că eram înfumurată, dar eu doar aveam bune maniere…”, a dezvăluit actrița în vârstă de 36 de ani.
„A fost destul de nebunesc”, a subliniat Johnson în interviul pe care l-a acordat acum, după apariția în cinematografe în august anul trecut a „Splitsville”, o comedie neagră de cuplu în care a jucat, dar pe care a și produs-o prin compania sa TeaTime Pictures.
„O mare parte a motivului pentru care am vrut să înființez o companie de producție și să fac propriile mele filme este că îmi doresc mai mult de la această industrie”, a declarat Johnson pentru Variety la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2025, unde ultimul ei film a avut premiera internațională.
„Îmi doresc mai mult de la experiența mea ca artist. Simțeam o sete enormă pentru mai multă conversație, mai multă creativitate și mai multă colaborare. Mi s-a întâmplat de câteva ori, ca actor, să ajung la premiera unui film și să-l văd pentru prima dată și să spun: «Uau. Nu asta credeam că facem». Este un lucru atât de ciudat”, a adăugat actrița americană.
Citește și
Dakota Johnson va putea fi văzută într-un film thriller anul acesta
Anul acesta ea urmează să apară în „Verity”, un thriller psihologic bazat pe romanul omonim din 2018 al scriitoarei americane Colleen Hoover. Johnson joacă în film alături de Anne Hathaway și Josh Hartnett, acesta urmând să apară în cinematografe în data de 2 octombrie.
„Lowen Ashleigh este angajată de Jeremy Crawford pentru a scrie din umbră romane în numele soției sale, Verity, o autoare de bestselleruri care nu mai poate finaliza cărțile în urma unui accident. În timp ce locuiește în casa familiei Crawford pentru a lucra, Lowen descoperă adevăruri tulburătoare despre Verity”, afirmă descrierea de pe IMDb a lungmetrajului.
„Verity” este unul dintre cele 13 filme pregătite pentru 2026 de Amazon MGM, studioul cinematografic al companiei fondate de Jeff Bezos, ceea ce înseamnă că la finalul ciclului său de viață în cinematografe el va putea fi văzut și în streaming pe Amazon Prime Video.
„Project Hail Mary”, o altă producție a Amazon MGM care rulează în momentul de față în sălile de cinema, a fost un succes uriaș pentru studio, stabilind un record absolut de încasări.