Dan Barna: Alegerile anticipate, un proiect eșuat. Cred că ne îndreptăm spre învestirea unui guvern
Alianța USR-PLUS nu oferă PNL un cec în alb și va decide dacă susține sau nu viitorul Guvern în funcție de numele de premier pe care îl va propune președintele Klaus Iohannis, a declarat miercuri la RFIliderul Uniunii Salvați România, Dan Barna. El mai spune că în momentul de față alegerile anticipate par un proiect eșuat, cum s-a întâmplat și cu alegerea primarilor în două tururi.
Dan Barna se așteaptă la învestirea unui Guvern: ”Cred că ne îndreptăm spre învestirea unui Guvern. Scenariul anticipatelor, din păcate pentru România, are șanse foarte-foarte mici în momentul de față, pare un proiect eșuat, exact cum s-a întâmplat și cu alegerea primarilor în două tururi”.
Întrebat dacă USR va face o majoritate cu PNL și alte partide, liderul Uniunii Salvați România a răspuns: ”Haideți să vedem care va fi propunerea de premier și cum ar putea să arate o astfel de majoritate necesară, conform deciziei CCR, în cadrul Parlamentului. USR în Parlament rămâne consecvent pe mesajul de susținere a ieșirii din criză și de rezolvare cât mai grabnică a acestei crize politice. Hai să vedem care sunt scenariile și vom lua deciziile corespunzătoare”.
Întrebat dacă pentru alianța USR-PLUS contează numele premierului desemnat de președinte, Dan Barna a replicat: ”Fără îndoială, contează. Am spus întotdeauna, nu există un cec în alb pe care să-l fi primit PNL-ul sau oricine altcineva din spectrul politic (…). Numele premierului este primul element pe care trebuie să-l știm și în funcție de care vom lua decizia dacă vom susține sau nu inițiativa de constituire a unei majorități”.
Miercuri după-amiază încep consultările la Cotroceni pentru nominalizarea unui nou prim-ministru, după ce Ludovic Orban și-a depus, marți seară mandatul de premier desemnat. Primii care vor merge la discuții cu șeful statului sunt liberalii, la ora 16.00.