Dan Barna: Dacă miercuri negocierile nu se deschid pe bune, vineri USR ar putea să propună propriul guvern
USR va propune „categoric” un cabinet propriu în cazul în care la întâlnirea de miercuri a preşedinţilor partidelor care au fost în coaliţie nu se deschid negocierile „pe bune”, a declarat marți seară, la TVR, vicepreşedintele formațiunii politice, Dan Barna.
Întrebat când vede finalizate negocierile, Dan Barna a răspuns: „Depinde foarte mult de ce se va întâmpla în dialogul preşedinţilor de mâine după-amiază. Pentru că dacă se deschid negocierile, pe bune ca să spun, pe-adevărat, probabil la începutul săptămânii viitoare, luni, marţi, s-ar putea să avem o concluzie”.
”Dacă mâine se spune doar ‘nu discutăm, am venit doar să vă spunem că nu vrem să avem niciun fel de dialog’, lucrurile s-ar putea să se rezolve chiar mai repede”, a declarat Dan Barna.
Întrebat dacă USR va trece la elaborarea unui cabinet propriu, Dan Barna a răspuns: „Categoric, care s-ar putea să fie pe vineri sau, cel mai târziu, luni”.
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, se va întâlni miercuri cu liderii PNL, UDMR şi minorităţilor pentru o primă discuţie în vederea formării unei majorităţi pentru un nou Guvern.