Dan Marian demisioneaza din ALDE: Tariceanu este un om fara scrupule
Fostul copresedinte ALDE al Sectorului 5 Dan Marian a deminisonat din ALDE, nemultumit de actiunile lui Calin Popescu-Tariceanu, care duce o „politica a epurarilor”. Potrivit acestuia, Tariceanu „este un om fara scrupule” care „calca in picioare democratia interna”, arata un comunicat de presa citat de Agerpres.
„Am decis astazi, dupa ce am vazut politica epurarilor dusa de Tariceanu la conducerea noului ALDE, sa demisionez din partid. Din pacate, episodul politic scris de Tariceanu in ALDE este unul trist. Si-a incalcat toate angajamentele politice, parteneriatele si cuvantul dat in fata celor care au pus umarul la constructia ALDE. Tariceanu este un om fara scrupule, si-a mintit toti colaboratorii politici pentru a-si atinge obiectivul, adica intrarea in Parlament si obtinerea conducerii ALDE pentru el si pentru Chitoiu. Nu pot sa raman alaturi de oameni care calca in picioare democratia interna, norme elementare de bun simt si care practica abuzul in forma continuata. Drumurile noastre se despart pentru ca nu vreau si nici nu mai pot sa raman alaturi de un om in care am crezut inca de la formarea PLR”, a afirmat Dan Marian, conform comunicatului de presa.
Acesta a mai spus ca va continua sa faca politica si crede in in Daniel Constantin si in proiectul politic pe care il construieste cu fosti colegi din ALDE.
Dan Marian a fost candidatul ALDE la Primaria Sectorului 5 la alegerile locale din anul 2016 si provine din fostul PLR, formatiune politica infiintata de Calin Popescu-Tariceanu, mai mentioneaza sursa citata.