Sari direct la conținut

Dan Nica a pus politisti la fiecare copac, EBA l-a comparat pe Blaga cu un caine iar, PSD a cooptat ca membru un congolez

HotNews.ro

In ultima zi de campanie, ministrul de Administratiei si Internelor, Dan Nica, a anuntat ca la fiecare copac a pus un politist in civil, iar colegele sale, ministresa Turismului, Elena Udrea, si ministresa Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi, au declarat ca pun stampila pe EBA. In schimb, social-democratii de la Cluj au anuntat cu mare tam-tam ca in randurile lor l-au primit pe congolezul Mboumba Bakama. La finalul campaniei electorale, Elena Basescu nu si-a dezminit stilul si, intr-un interviu, l-a catalogat pe Vasile Blaga „cainele fidel al PD-L”, iar pe Elena Udrea a numit-o „vulnerabilitatea” lui Traian Basescu.

Dan Nica prezent la Targu Bujor:Cei imbracati in civil vor fi peste tot. Imaginati-va ca unde vedeti un copac, in spatele lui se afla si un politist in civil. Nu pot sa va spun unde vor fi amplasati pentru ca atunci s-ar putea sa fie depistati. Trebuie sa le spun cetatenilor ca cei de buna credinta nu trebuie sa se teama de nimic, nu vor fi subiectul structurilor MAI, dar cei care au insa constiinta incarcata au motive sa se teama si le spun ca intr-adevar temerea lor este justificata„, relateaza agentia Agerpres.

Elena Udrea de la Paris: „Eu sunt un politician tanar care a trecut la inceputul carierei printr-o experienta asemanatoare, in care nu mi se prea acordau sanse si, pana la urma, eu cred ca a meritat sa raman in batalia aceasta politica. Cred ca Elena Basescu merita o sansa, si ca tanar politician, ca femeie, ii voi da votul meu. Si, de asemenea, stiu ca votul acesta si mandatul Elenei Basescu vor veni la PD-L”.

Monica Iacob Ridzi pentru Realitatea FM : „La alegerile pentru Parlamentul European o voi vota pe Elena Basescu.Suntem foarte bune prietene si am apreciat inca de la inceput gestul ei de a candida independent. Este un act de curaj pentru orice om politic din Romania si ca orice prieten adevarat cred ca trebuie sa o sustin atunci cand are nevoie de sprijin. Eu cred foarte mult in ceea ce ea va face in politica si in Parlamentul European. O cunosc foarte bine si stiu de ce este capabila”.

Elena Basescu, intr-un interviu pentru „Ziua de Cluj”: „Vasile Blaga este cel mai reprezentativ pentru PDL. Cand stateam in curte la Modrogan, era si cainele Vasile, care era numit dupa numele lui Vasile Blaga, pentru ca acel caine era cel mai fidel partidului, la fel cum circula in folclorul de la noi din partid ca Vasile Blaga este cel mai fidel partidului (…).

„Pana sa fie prezenta in Guvern (Elena Udrea), a fost prezenta chiar si in familia noastra, in anumite concedii, si alte aberatii. Daca ati observat, tatal meu nu s-a inselat in privinta femeilor pe care le-a promovat, le-a intuit caracterul, si-a dat seama ca acele femei sunt potrivite pentru politica, si aici ma refer si la Monica Ridzi, si la Roberta Anastase, si la Elena Udrea, care a demonstrat ca are caracter pentru politica, si la Sulfina Barbu. Poate singura alegere proasta a fost Lavinia Sandru”

PSD Cluj l-a cooptat pe congolezul Mboumba Bakama, relateaza City News. Mhoumba a declarat ca ii simpatizeaza pe fostii lideri PSD, Ion Iliescu si Adrian Nastase, si este fan Mircea Geoana.Congolezul este de profesie inginer, are 34 de ani, si locuieste in Romania din 1995. Mboumba a urmat cursurile Universitatii Tehnice din Bucuresti, specializarea electronica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro