Dan Voiculescu, din puscarie: Am trait lipsa de constiinta a lui Daniel Constantin. Va fi judecat de Dumnezeu si de justitie
Presedintele PC, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii, este dur criticat, joi, in prima zi a anului 2015, de fondatorul partidului, omul de afaceri Dan Voiculescu, aflat la inchisoare. Contactat de HotNews.ro, Constantin a refuzat sa comenteze atacul lui Voiculescu.
Intr-o postare pe blogul sau, Voiculescu il acuza pe Daniel Constantin de lipsa de constiinta, punandu-l alaturi de procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare, si de judecatoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucuresti, care a pronuntat condamnarea la 10 ani de inschisoare a omului de afaceri in acest dosar.
„2014 a fost un an greu in care am trait: apogeul luptei mele politice cu Basescu Traian, atacurile perfide venite din partea E Udrea si M Macovei, lipsa de constiinta a lui Emilian Eva, Daniel Constantin si Camelia Bogdan„, transmite Voiculescu pe blog, din inchisoare.
In context, Voiculescu arata ca s-a luptat atat cu Daniel Constatin, cat si cu fostul presedinte Basescu, fostul ministru al Justitiei Monica Macovei, cu sefa PMP, Elena Udrea, precum si cu magistratii care l-au trimis dupa gratii.
„Nu este deloc usor, credeti-ma, sa te lupti de unul singur, fara compromisuri, pana la capat, cu toti cei de mai sus si cu institutiile influentate de ei”, sustine Dan Voiculescu.
De asemenea, el ii prezice liderului PC, Daniel Constantin, ca va fi „judecat de Dumnezeu, dar si de justitie”.
„Anul 2015 va fi anul in care Basescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecati de Dumnezeu, dar si de justitie. Acelasi lucru se va intampla si cu acolitii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decat ca justitia sa faca dreptate„, mai scrie Dan Voiculescu, pe blogul sau.
In august 2014, Ministerul Agriculturii, condus de Daniel Constantin, si-a mentinut calitatea de parte civila pentru a-si recupera prejudiciul in procesul de la Curtea de Apel, in care vea sa fie condamnat Dan Voiculescu pentru privatizarea frauduloasa a Institutului de Cercetari Alimentare.
Daniel Constantin este, din anul 2010, presedinte al Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, care si conducea partidul, participand direct la negocieri politice. Ca presedinte fondator, si acum, dupa ce a intrat la inchisoare, Voiculescu figureaza in statutul nemodificat al partidului, cu nume si prenume.
Actualul ministru al Agriculturii este legat de omul de afaceri si printr-un contract de imprumut. Conform declaratiei lui de avere, in 2007 si 2008, Constantin a luat cu imprumut de la Voiculescu suma de 295.000 de euro: creditul de 100.000 de euro scadent in anul 2016, respectiv 195.000 de euro scandent in 2017.
Pe vremea cand a luat bani cu imprumut de la omul de afaceri, Daniel Constantin era director la o firma de consultanta a familiei Voiculescu, Logicons SA.
Cunoscut ca un apropiat al liderului PSD Victor Ponta, Daniel Constantin activeaza ca ministru al Agriculturii, din mai 2012, traversand toate cele patru guverne Ponta succesive.