Sari direct la conținut

Daniel Funeriu: Ordonanta de modificare a legii educatiei este un viol in grup la adresa educatiei nationale

HotNews.ro
Daniel Funeriu, Foto: AGERPRES
Daniel Funeriu, Foto: AGERPRES

Ordonanta prin care guvernul a modificat radical legea educatiei nationale „este un viol in grup la adresa educatiei nationale”, sustine fostul ministru al Educatiei, Daniel Funeriu. „Din acest moment ‘sistemul national de educatie’ este o amenintare la adresa elevilor si studentilor si nu un sprijin”, a scris Funeriu pe contul sau de Facebook. Reactia vine dupa ce Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta care aduce 97 de modificari la legea educatiei si prevede, printre altele, organizarea unei a treia sesiuni de BAC, pregatirea elevilor fara bacalaureat la facultate, organizarea de doctorate la formele de invatamant cu frecventa redusa.

Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu scrie ca „ordonanta (de modificare a legii educatiei) este un viol in grup la adresa educatiei nationale. Vinovati principali: dr. Victor Viorel Ponta si Ecaterina Andronescu„.

E sinistru ca doi ministri tineri sa fie partasi la asa ceva. Din acest moment ‘sistemul national de educatie’ este o amenintare la adresa elevilor si studentilor si nu un sprijin. Elevii, studentii si parintii nu se pot astepta la nimic bun. Pacat, pentru ca prin efectele legii initiale Romania a crescut semnificativ la testele PISA, pentru prima oara in 22 de ani„, sustine fostul ministru al Educatiei, in mandatul caruia a fost introdusa legea educatiei nationale nr. 1/2011.

Legea a fost modificata succesiv de la schimbarea guvernului, ultima oara in decembrie 2013, tot printr-o ordonanta de urgenta.

  • Guvernul Ponta a adoptat in sedinta de joi, 26 iunie, o Ordonanta de urgenta care aduce 97 de modificari la Legea Educatiei Nationale.
  • Luni, 30 iunie, „Ordonanta de urgenta nr. 49/2014 privind instituirea unor masuri in domeniul educatiei, cercetarii stiintifice si pentru modificarea unor acte normative” a fost publicata in Monitorul Oficial.
  • OUG prevede, printre altele, organizarea unei a treia sesiuni de BAC, pregatirea elevilor fara bacalaureat la facultate, posibilitatea trecerii terenurilor cluburilor elevilor in domeniul autoritatilor locale, organizarea de doctorate la formele de invatamant cu frecventa redusa
  • Vezi aici textul OUG comparat articol cu articol cu Legea Educatiei

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro