Daniela Gheorghe-Marinescu: Obiceiul solicitarilor "de sus" omoara administratia din Romania
Daniela Gheorghe-Marinescu este singurul roman care a reusit pana acum sa obtina un post de director in cadrul Comisiei Europene. Mai mult, niciun candidat din Bulgaria nu a ajuns la un nivel echivalent. Daniela Gheorghe coordoneaza acum fondurile structurale in cadrul Directoratului General pentru Pescuit si Afaceri Maritime. Ea explica cum se vede administratia romaneasca de la Bruxelles, unde ai numai doi sefi: directorul general si comisarul european.
Rep: De ce nu au ajuns si alti romani pe un post similar?
Daniela Gheorghe: Cel mai probabil pentru ca nu intrunesc conditiile solicitate. Pentru un asemenea post se solicita multi ani de experienta pe anumite specialitati, chiar zece ani sau mai mult. Desigur, cu cat nivelul ierarhic scade, cerintele sunt mai putin dure. Nu in ultimul rand, cred ca anunturile de concursuri pentru angajare nu sunt urmarite sistematic, in tara.
Rep: Cum este munca dv. acum si cum se vede administratia romaneasca?
Daniela Gheorghe: Este ceea ce am sperat ca voi putea experimenta si in Romania. Lucrezi organizat, nu esti presat de timp, dispui de procedurile necesare si toata lumea le respecta. In Romania, aveam procedurile, dar nu le puteam respecta. Mai mult, in tara exista obiceiul solicitarilor venite „de sus”, de genul: „fa-mi raportul cutare in 2 ore”. Acestea sunt cele care omoara administratia din Romania. Aici, chiar nici comisarul nu solicita un document intr-un interval de timp care sa nu fie rezonabil
Rep: Cum ati decis sa candidati pentru acest post?
Daniela Gheorghe: Lucrez cu fondurile europene din 1992. Intotdeauna mi-am dorit ca, dupa aderare, sa ajung sa lucrez si „de partea cealalta” a baricadei. Asadar, am urmarit anunturile de angajare la Comisie, publicate pe pagina de Internet, si s-a intamplat sa gasesc acest post scos la concurs, pentru care cerintele se potriveau exact cu experienta mea profesionala: management financiar si fonduri europene.
Rep: Cu cine ati concurat?
Daniela Gheorghe: Postul era destinat concurentilor din cele 12 state „noi membre” ale Uniunii: cele zece „integrate” in 2004 si cele doua sosite in 2007. La inceput au fost 55 de candidati si dupa fiecare proba lista se scurta. In final, am ramas doi, eu si concurentul din Bulgaria.
Rep: Cat de greu a fost concursul?
Daniela Gheorghe: Selectia a durat aproape noua luni si nu a fost deloc usor. Am fost evaluata atat in ce priveste cunostintele si experianta in management de specialitate, dar de asemenea abilitati de leader ( viziuni, strategii , politici) si relatii interumane si interinstitutionale. Spre exemplu, o zi intreaga am petrecut-o intr-un centru independent de evaluare unde am parcurs o serie de simulari. A trebui sa rezolvam diferite situatii, cele mai multe din ele, extreme. Cand am incheiat aceste simulari, am considerat ca a meritat experienta, chiar daca nu voi castiga concursul.
Rep: Va pare rau dupa Ministerul de finante?
Daniela Gheorghe: Da, mai ales ca m-am ocupat inca de la inceput de structurile responsabile cu fondurile europene, si am fost atasata de acestea. Insa mi-am dorit aceasta evolutie in cariera – catre Comisie. In tara, am „experimentat” functia de secretar de stat pe care nu mi-o mai doresc niciodata, fiindca a fost extrem de stresanta.
Rep: Credeti ca va se va ajunge si in Romania la un sistem de lucru similar celui de la Comisie?
Daniela Gheorghe: Schimbarea stilului de lucru trebuie sa plece de la guvernanti. Procedurile exista deja, mai ales in institutiile care se ocupa cu fonduri europene. Ministrii trebuie sa fie constienti, insa, ce solicitari adreseaza. O analiza de numai o pagina poate avea in spate o munca de cateva zile.
Rep: Ce ii sfatuiti pe cei care doresc joburi la Comisie?
Daniela Gheorghe: Sa urmareasca permanent anunturile pe pagina web specializata. Anul 2008 va fi unul cu numeroase oportunitati pentru romani. Dupa ce se ocupa anumite posturi, e posibil sa existe mai putine sanse. Spre exemplu, de curand a fost lansata o selectie pentru joburile de „head of unit” (cu un nivel sub cel de director, n.r.).