Date detaliate despre bazele nucleare ale Rusiei, accesibile online. Cum a fost posibilă o breșă majoră de securitate. „Este informația supremă”

Un lot de peste 2.000.000 de documente descoperite într-o bază publică de date arată extinderea și modernizarea arsenalului de arme nucleare al Rusiei, scriu Der Spiegel și publicația daneză de investigații Danwatch, preluate de The Moscow Times.
Documentele arată schiță ale bazelor Forțelor Strategice de Rachete din orașul Iasni, regiunea Orenburg. Cele două baze sunt echipate cu vehiculul hipersonic de planare Avangard, unul dintre cele mai avansate sisteme de lansare a armelor nucleare.
„Până acum am putut să monitorizăm aceste baze doar cu imaginile obținute din satelit. Acum, cu ajutorul acestor schițe, putem intra înăuntrul acestor clădiri până în subteran. Este fără precedent”, a declarat Hans M. Kristensen, directorul Proiectului de Informații Nucleare al Federației Oamenilor de Știință Americani.
Regulile pentru îngrijirea pantofilor în bazele nucleare
Documentele, publicate de Danwatch și Der Spiegel, arată cum numeroase instalații nucleare au fost demolate și apoi reconstruite cu o infrastructură îmbunătățită în ultimul deceniu, inclusiv cu sute de noi barăci, centre de control, turnuri de pază și tuneluri subterane care fac legătura dintre clădiri.
Printre materialele scurse sunt planuri de construcție, diagrame ale sistemului de securitate și detalii legate de semnele scrise pe ziduri, precum „Oprește-te! Zonă interzisă!”, „Jurământul militar” sau „Reguli pentru îngrijirea pantofilor”.
Detaliile ajung până la rețelele de electricitate, sistemele IT, configurațiile alarmelor, amplasarea senzorilor și structurile consolidate pentru a rezista la amenințările exterioare. Există chiar și o listă cu obiectele destinate recreerii soldaților, precum echipamentele sălii de gimnastică sau jocuri precum șah sau dame.
„Un material ca ăsta este informația supremă. Dacă înțelegi cum se face alimentarea cu electricitate sau de unde vine apa și poți vedea cum chestii diferite sunt conectate în sisteme, atunci poți identifica punctele tari și slăbiciunile și poți descoperi un punct slab pentru un atac”, a spus Philip Ingram, un fost colonel în serviciul de informații al armatei britanice.
Erori în procedurile de înzestrare a armatei
Tom Røseth, lector în studii de informații secrete la Colegiul Norvegian de Comandă și Stat-Major, crede că înțelegerea nivelului și dimensiunii eforturilor Rusiei de îmbunătățire a instalațiilor nucleare este de interes public ținând seama de amenințările repetate ale Kremlinului cu utilizarea armelor nucleare de la începutul invadării Ucrainei.
„Este important să avem o înțelegere corectă a situației pentru că încă sunt mulți care nu înțeleg situația de acum din Europa, care este o transformare fundamentală în politica de securitate”, a spus Røseth.
„De aceea este important să arătăm că Rusia și-a modernizat arsenalul nuclear. La urma urmei, ei au amenințat în mod regulat cu armele nucleare în timpul războiului din Ucraina. Are o relevanță publică faptul că Rusia este capabilă de acest lucru și este cu atât mai important cu cât și-au ajustat doctrina nucleară și au un prag mai scăzut pentru uilizarea acestor arme”, a adăugat expertul norvegian.
În pofida înăspririi regulilor privind înzestrarea armatei ruse și creării unei baze de date cu circuit închis, accesibil doar pentru contractorii interni autorizați, oficialii din domeniul construcțiilor militare au continuat să alăture documente sensibile unor cereri de ofertă publice.
Danwatch și Der Spiegel au descoperit schițele alăturate unor cereri de ofertă până la mijlocului anului 2024. Ministrul Apărării din Rusia nu au dat curs solicitării de comentarii trimisă de către cele două publicații.