Sari direct la conținut

De ce a fost aleasă Alaska locul întâlnirii între Trump și Putin. Mizele summitului unde s-ar putea decide soarta Ucrainei

HotNews.ro
De ce a fost aleasă Alaska locul întâlnirii între Trump și Putin. Mizele summitului unde s-ar putea decide soarta Ucrainei
Imagine cu Anchorage, oraș din statul Alaska. Foto: Dreamstime

Alaska, un stat american izolat, este un loc „absolut logic” pentru întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin de vineri, 15 august, spune influentul consilier al lui Putin pentru afaceri externe, Iuri Uşakov, de parcă traversarea strâmtorii Bering, care separă cele două ţări, e o simplă călătorie, potrivit unei analize The Guardian.

Alaska, al 49-lea stat american, a fost vândut de ţarul Alexandru al II-lea Statelor Unite pentru 7,2 milioane de dolari în 1867.

Dar, venind în Alaska, Putin are acum în minte o altă tranzacţie teritorială: să-l convingă pe Trump de avantajele cedării unor părţi din teritoriul ucrainean în schimbul acceptării, poate, a armistiţiului pe care preşedintele SUA îl doreşte cu disperare, dar nu ştie cum să-l obţină.

Incomod de ambele părți

Distanţa continentală dintre SUA şi Rusia aici este de circa 88 de km, dar zborul de la Moscova la Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska, durează aproximativ nouă ore. 

Chiar şi pentru Trump, care călătoreşte cu Air Force One din Washington DC, zborul nu va dura mai puţin de opt ore.

Alaska este un loc incomod pentru ambele părţi, ceea ce indică faptul că sunt în joc şi alţi factori.

Alaska este la mare distanţă de Ucraina şi de aliaţii săi europeni şi riscă să îi împingă pe aceştia în plan secund. Deşi Trump pare deschis, în teorie, să îl lase pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să participe la summit, este greu de imaginat că Putin va fi la fel de primitor. La urma urmei, obiectivul său sunt discuţiile private cu Trump despre sancţiuni, comerţ, influenţa NATO în Europa, negocieri care depăşesc cu mult ultimele sale propuneri pentru dominarea Ucrainei.

Putin, vizat de un mandat de arestare

Mai presus de toate, Alaska este un loc sigur pentru vizita liderului rus. Putin este căutat de Curtea Penală Internaţională, fiind acuzat de crime de război în legătură cu deportarea forţată a copiilor din Ucraina în Rusia în martie 2023.

Pe numele său există un mandat de arestare, dar nici Rusia, nici SUA nu recunosc Curtea. De asemenea, nu există ţări ostile peste care să fie survolate. Este puţin probabil ca o călătorie pe lângă Polul Nord să întâmpine dificultăţi neaşteptate şi ar putea face ca traversarea Mării Negre până la Istanbul, în Turcia, să fie neatractivă.

Istoric, summiturile dintre SUA şi Rusia sau, mergând mai în trecut, dintre SUA şi Uniunea Sovietică, au avut loc în locuri mai răcoroase, reflectând vag poziţiile mai nordice ale celor două ţări. Cel mai notabil este, fără îndoială, Helsinki.

În capitala finlandeză, în 2018, ultima dată când Trump şi Putin s-au întâlnit în timpul mandatelor lor, liderul american a declarat că are mai multă încredere în Putin decât în propriile agenţii de informaţii în ceea ce priveşte acuzaţiile de interferenţă în alegerile din 2016 din SUA.

Apelul lui Zelenski

Reuniunea din Alaska este doar al patrulera summit între SUA şi Rusia din 2010 şi, deşi este posibil ca discuţiile să conducă la un armistiţiu în Ucraina, există puţine motive de optimism, în condiţiile în care războiul continuă să fie purtat cu atâta înverşunare pe front şi în spatele liniilor, Rusia bombardând în mod repetat orașele ucrainene, conchide The Guardian.

De altfel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că orice concesii față de Rusia nu o vor convinge să înceteze luptele în Ucraina și a subliniat că este necesar să se intensifice presiunea asupra Moscovei, „nu să fie răsplătită”.

„Rusia prelungește războiul și, prin urmare, merită o presiune globală mai puternică. Rusia refuză să oprească uciderile și, prin urmare, nu trebuie să primească niciun fel de recompense sau beneficii. Și aceasta nu este doar o poziție morală – este una rațională. Concesiile nu conving un ucigaș. Dar o protecție cu adevărat puternică a vieții îi oprește pe ucigași”, a spus Zelenski.

 

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro