De ce a invocat Polonia Articolul 4 și nu Articolul 5 al tratatului NATO. „O marjă de manevră pentru mai târziu”
Guvernul de la Varșovia a reacționat miercuri, în urma incursiunii dronelor rusești pe teritoriul său, mult mai decisiv decât în trecut, dar s-a abținut să invoce articolul 5, clauza de apărare colectivă din tratatul NATO. Această clauză necesită un „atac armat”, un prag care nu este definit în mod oficial, dar care a fost considerat încălcat pe 11 septembrie 2001, singura dată când articolul a fost invocat, scrie The Economist.
Astfel, Polonia pare că a decis să nu activeze acum această opțiune, cea a declanșării Articolului 5, în așteptarea unei agresiuni rusești și mai ample. „Ne lăsăm o marjă de manevră”, a explicat expertul polonez în securitate Marek Swierczynski, „pentru mai târziu”.
Articolul 4 a fost invocat doar de șapte ori, cel mai recent în 2022, după începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Articolul 4 al Tratatului prevede:
„Părțile se vor consulta reciproc ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți este amenințată”.
Explicație din Germania pentru neactivarea Articolului 5
Incursiunea dronelor rusești în Polonia a fost o provocare inacceptabilă și intenționată împotriva NATO, a declarat miercuri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, adăugând că, în opinia lui, a fost vorba de un act deliberat, conform Reuters și AFP.
„Nu există nicio dovadă care să sugereze că aceste drone au avut erori de traiectorie sau au zburat accidental peste teritoriul polonez pe această rută”, le-a spus Pistorius reporterilor. „Asta înseamnă că putem presupune că a fost o acțiune deliberată”, a adăugat oficialul guvernamental german.
Întrebat în ce fel acest incident diferă de un atac care ar putea declanșa articolul 5 din tratatul NATO, Pistorius a răspuns că este vorba de un atac în sensul încălcării spațiului aerian polonez, dar nu în sens militar – adică nu a fost distrus nimic și nu au fost ucise persoane, din câte știe el.
Pistorius a adăugat că Alianța Nord-Atlantică este unită și a avut o reacție clară, dar echilibrată. „Ne concentrăm pe forță și unitate, dar nu ne vom lăsa provocați”, a spus el.
Cea mai gravă incursiune pe teritoriul NATO de după fondarea alianței militare
Este cea mai gravă incursiune pe teritoriul NATO de la fondarea alianței militare, în 1949. Cel puțin 19 drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei între ora locală 23:30 (pe 9 septembrie) și ora 6:30 (în dimineața zilei de miercuri). Avioanele de vânătoare poloneze, împreună cu avioanele F-35 olandeze dislocate în Polonia la începutul acestei luni, au doborât unele dintre ele. Altele s-au prăbușit. Una dintre drone a căzut la 300 de kilometri în adâncimea teritoriul polonez. În câteva ore, guvernul polonez a invocat articolul 4 al NATO, declanșând consultări imediate cu aliații din cadrul organizației militare. Armata poloneză a denunțat acest incident ca fiind un „act de agresiune”. Donald Tusk, premierul țării, a remarcat că a fost pentru prima dată când drone rusești au fost doborâte deasupra teritoriului NATO. Polonia, a spus el, s-a aflat „cel mai aproape de un conflict deschis de la al doilea război mondial” încoace.
Dronele și rachetele rusești au încălcat frecvent spațiul aerian al NATO în trecut. De fapt, oficialii ucraineni s-au plâns că aliații lor internaționali au ales să închidă ochii la incursiunile anterioare. La sfârșitul lunii august, o dronă Shahed s-a prăbușit într-un lan de porumb din estul Poloniei, la aproximativ 120 de kilometri de Varșovia, capitala țării. La începutul anului 2024, o rachetă rusă Kh-101 a apărut pentru scurt timp deasupra Poloniei, aproape de granița cu Ucraina. Dronele rusești care se pare că aveau ca țintă porturile ucrainene de pe râul Nistru au fost, insistă ucrainenii, interceptate și chiar au aterizat peste râu, în România. Finlanda a acuzat recent Rusia că i-a încălcat spațiul aerian cu avioane militare de două ori, în lunile mai și iunie, iar Estonia a făcut o acuzație similară la începutul acestei luni.
Dar amploarea ultimei incursiuni depășește cu mult încălcările anterioare ale Rusiei. „Barajul” de drone a forțat închiderea aeroporturilor poloneze. Președintele Karol Nawrocki a evocat „un moment fără precedent în istoria alianței”. Într-un discurs adresat parlamentului, premierul Tusk a cerut „mobilizarea totală” a statelor membre NATO și i-a mustrat pe cei care tind să critice țările europene, în locul Rusiei, pentru războiul din Ucraina. „Într-un moment în care intențiile agresive ale Rusiei nu lasă loc de îndoială, nu căutați un dușman în vest”, a spus el. „Singurul dușman real pe care îl avem în est este suficient”, a adăugat Tusk.
Polonia nu riscă nimic, pe fondul exercițiilor militare Zapad-2025
S-ar putea să urmeze și alte astfel de incursiuni, notează publicația britanică axată pe economie, politică și afaceri globale. Începând cu 12 septembrie, Rusia va organiza exerciții militare „Zapad-2025” (Vest-2025) în Belarus, chiar peste granița cu Polonia. Pe hârtie, vor fi implicați 13.000 de soldați. Se așteaptă ca numărul real să fie considerabil mai mare, așa cum a fost în timpul ultimului exercițiu Zapad, din toamna anului 2021, care a adunat aproximativ 200.000 de soldați. Rusia a atacat Ucraina cinci luni mai târziu.
Iar Polonia a decis să nu riște nimic. Marți, 9 septembrie, Tusk a anunțat că țara sa își va închide granița cu Belarus înaintea exercițiilor.
„Vineri, manevrele ruso-belaruse, foarte agresive din perspectiva doctrinei militare, vor începe în Belarus, foarte aproape de granița cu Polonia”, a declarat Tusk, în cadrul unei ședințe a guvernului. „Prin urmare, din motive de securitate națională, vom închide frontiera cu Belarus, inclusiv trecerile de cale ferată, pe fondul manevrelor Zapad, joi la miezul nopții”, a adăugat șeful guvernului de la Varșovia.
Câteva ore mai târziu, după anunțul lui Tusk privind închiderea frontierei cu Belarului, drone rusești au început să apară în spațiul aerian al țării. Multe dintre ele au intrat în Polonia direct din Belarus.
Într-un comunicat, Minskul a afirmat că dronele „au deviat de la curs” din cauza utilizării echipamentelor de război electronic de către Rusia și Ucraina.
Ce susține Moscova
Rusia susține, în schimb, că incursiunea dronelor a fost neintenționată. Ministerul Apărării de la Moscova a transmis că incursiunea a fost „accidentală” în timpul unui atac asupra Ucrainei și că nu au vizat niciun obiectiv din Polonia.
De asemenea, Ministerul rus a precizat că este „pregătit să participe la consultări pe această temă cu Ministerul Apărării din Polonia”.
Analist: „Putem considera că este o incursiune deliberată”
Analiștii contestă această explicație. „Este greu de crezut că 19 drone ar fi putut scăpa de sub control”, spune Marek Swierczynski, expert în securitate la Polityka Insight, un think-tank din Varșovia.
„Putem considera că este vorba de o incursiune deliberată”, a arătat el.
Un înalt oficial militar occidental care are cunoștințe detaliate despre incidente spune că incursiunile par să fi fost intenționate. Rusia ar putea să testeze apărarea antiaeriană poloneză pentru a găsi puncte slabe, o misiune pentru care dronele sunt utilizate în mod obișnuit în Ucraina.
Se crede că dronele găsite în Polonia sunt modelul Gerbera. Aceste drone ieftine au fost utilizate în mare parte ca „momeală” pentru a copleși apărarea ucraineană, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice, un think-tank din Londra. Serviciile secrete ucrainene au afirmat că modelul Gerbera a fost dezvoltat inițial de o companie chineză.
Liderii NATO, conștienți că Putin testează alianța
La rândul său, Rusia pare să testeze disponibilitatea aliaților NATO ai Poloniei de a reacționa colectiv la o provocare evidentă. Președintele Vladimir Putin urmărește de mult timp să distrugă solidaritatea alianței, demonstrând că membrii acesteia nu sunt dispuși să respecte garanțiile consacrate în carta lor.
Iar liderii alianței par conștienți de acest risc. Mark Rutte, secretarul general al NATO, a cerut Rusiei „să înceteze încălcarea spațiului aerian aliat” și a avertizat că „vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”.
Tusk a mai anunțat miercuri că a discutat cu Finlanda, Danemarca, Norvegia, Suedia și statele baltice, pe care le-a descris ca fiind țările care „văd clar amenințarea rusă”.
Rutte a calificat incursiunile drept „imprudente și periculoase”, dar a spus că serviciile de informații ale aliaților le analizează încă pentru a determina dacă au fost intenționate.
Iar Putin va urmări dacă vor exista consecințe grave, notează The Economist, care punctează că neadoptarea de măsuri după o încălcare fără precedent a spațiului aerian al unei țări membre NATO l-ar apropia pe liderul de la Kremlin cu un pas de obiectivul său.
