De ce am uitat că Ceaușescu ne-a măcelărit mamele și iubitele?

E vorba de Decretul din 1966. În România, 23 de ani nu aveai voie să faci avort oficial, afară de cazuri dramatice. Mă întorc la obsesia mea: de ce uităm timpul lui Ceaușescu? Cum funcționează memoria socială? De ce nu le spunem copiilor cât am suferit atunci? De ce ei idealizează comunismul? Da, da, serial PERSPEKTIVA cu repetate referiri la sentința din Procesul Gheorghe Ursu: nu există dizidență pentru că ea nu a fost exprimată public, în ziare și la tv.

Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966 interzicea întreruperea de sarcină și viza creșterea accelerată a populației. Ambele lucruri, aberații.

Comuniștii ne tratau ca pe niște animale. Cum să faci copii ca disperatul? Cum să impui facerea de copii? Suntem animale de prăsilă? Comunismului lui Ceaușescu nu-i păsa de om. Îi păsa de politica lui. Astfel s-au născut generații întregi de copii care-și pun și azi întrebarea fundamentală: sunt copil dorit sau nedorit? Copil făcut cu decretul, copil făcut la ordin? Doamne și nici la perversiuni nu ne era mintea pe vremea aia! Și nici prezervative!

Educația sexuală: analfabeți

Până la a face copil era cale lungă. Generații întregi s-au gândit: bă, ne iubim, facem AMOR, SEX? Facem? Cum facem? Prezervative, metode de contracepție oficial nu existau. Nu existau, vă dați seama. Pentru niște puști care se îndrăgosteau, se drăgăleau, se mângâiau și vroiau să vadă cum e unul în trupul celuilalt, comunismul a creat o traumă. Dragostea era o traumă. Educația sexuală inexistentă. Dacă făceai sex, dragoste fata putea rămâne gravidă. Gravidă la 17/18/19/20 de ani? De la liceu erai dată afară. Nu vorbesc de jena, de blamul public.

Mai bine nu făceai sex sau făceai fără finalizare, nu? Frustrați. Traumatizați. Ratați. Unii dintre noi am făcut copii de tineri. Unii și-au nenorocit viața. Erau dați afară din liceu. Era imposibil să ajungi la facultate, fără ajutoare din partea părinților. Dar părinții te ajutau? Erau și ei rușinați.

Efectul vizibil? Numeroase orfelinate. Abandonul copiilor. Când în 1990, România și-a omorât dictatorul, străinii năvăliți în țara asta ca la urs au descoperit Orfelinatele groazei:

Ce dracu să faci cu un copil nedorit?

Îl creșteai în silă. Sau îl dădeai statului, care te vroia iepure. Iar statul lui Ceaușescu își bătea joc de propria producție de copii. Femeia, eterna poveste, era pur și simplu maltratată. Cum puteai să iubești, fără urme? Făceai dragoste. Rămâneai gravidă. Încercai toate metodele posibile de a scăpa de sarcină. Adică, nu exista draga pilulă de ziua a doua. Nu, dragi copii! Săritul de pe dulap, ridicatul unui pat greu. Ca să faci avort spontan. Dacă nu ieșea avortul așa, căutai un doctor care să-ți facă avort pe masa lui de la bucătărie. Cu cuțitul…

Uite aici povești să mori de inimă. Florin Iepan cu Decrețeii:

Ce s-a-ntâmplat cu memoria bărbaților și femeilor României?

Câți dintre noi am vorbit despre dramele personale cu copii noștri? Cum putem uita de dragostea noastră? De împerecherile cu fereală? Cum putem uita de lipsa noastră de intimitate? De părinții care ne beleau când veneam borțoase acasă, dar nu ne spuneau cum să facem sex/dragoste? Cum să ne prezervăm, cum să avortăm?

Cum de s-a uitat de măcelărirea femeilor pe mesele de bucătărie: mame, surori, iubite? Cum? Suntem acuzați că nu avem educație sexuală în România. Păi, de unde? Părinții nu ne-au zis. Iar noi eram urmăriți ca iepurii: să fim împerecheați!

Și aici vin cu o idee simplă: nu avem tradiția aceasta a memoriei.

Nu știm să ținem minte. Nu avem colectiv exercițiul acesta simplu. Istoria în România s-a scris glorificat, uitând detaliile vieții personale. În felul acesta, vorbim de împerecherile lui Ștefan cel Mare, uităm de împerecherile personale. Memoria socială e dispersată în mari mișcări istorice, uitând omul, individul.

Dar individul, românul? Acționează maimuțește.

Păi, vremea lui Ceaușescu nu era a destăinuirilor publice. Ni se interzicea în public discuțiile despre probleme precum avortul, orfelinatul, sexul. Deci, românul a preluat și acest tip de interzicere a discuțiilor din mediul public în cel privat. Atât de adânc ne-a nenorocit viața intimă Ceaușescu, încât ne era frică ieri, ignorăm astăzi să vorbim să ne exprimăm în familie. Păi, vorbea Ceaușescu la tv despre sex, avort, orfelinate? Nu! românul maimuțoi nu dezamăgește nici astăzi modelul Ceaușescu. Vorbește vreun om politic despre intimitate, despre ororile comunismului? NU!

De aici, tăcerea în familie. De aici, certurile infinite privind introducerea educației sexuale în școli, nu? Generațiile de astăzi se tem și ele de propria intimitate. De ce se tem? De ce n-au văzut la părinți. De ce n-a vorbit Ceaușescu nu vorbesc nici ei. Nici măcar copiilor.

Mișto e jocul nepoților celor care au trăit vremea lui Ceaușescu. Citesc despre sex pe internet. Și n-au nevoie să afle nimic de la bunici, părinți. Ăștia sunt niște maimuțoi prin casă, furnizori de bani. Pentru prezervative, avorturi, maxim. Poveștile de altădată nu interesează pe nimeni.

În seria COMUNISMUL PENTRU TONȚI, citește și

De ce am uitat cum am murit de foame în comunism?

Trăim un prezent toxic. Memoria socială a fost deformată, manipulată, vărzuită, ignorată. Și idioții utili au triumfat. Interviu cu Marian Preda, sociolog al Timpului