De ce am uitat Revoluția 1989 și Tudor Giurgiu ne dă cu capul de bazinul de înot. În filmul “Libertate”

Cel mai bun film al lui Tudor Giurgiu din cariera sa este filmul: “Libertate”. Îl puteți vedea pe ecrane, dacă nu mă credeți. “Comunismul povestit pentru tonți” are astfel o pagină nouă, fierbinte. Ea este despre artă și morală. În filmul „Libertate”, arta e personajul bun, morala este eroul problematic. Filmul preia viziunea unui “milițian-securist” asupra evenimentelor de la Sibiu. După Revoluție, în lipsa unui verdict venit din partea Justiției, s-a constituit o formă „de supraviețuire” a libertății noastre. Această formulă este: Securitatea a tras în noi la Revoluție, Armata ne-a apărat la Revoluție. Cine spune că Securitatea e curată este “dușman” și este manipulat. „Libertate” ne aruncă în ecuația artă VS morală.

Atenție, Tudor Giurgiu nu face apologia Securității

Tudor Giurgiu ia un personaj și povestea lui și o decupează din demența întâmplată la Sibiu, în zilele Revoluției. Problema adevărată e dacă personajul lui Giurgiu a tras la Revoluție sau nu. Eu care am văzut filmul zic că o fi tras, o fi tras, dar n-am fost atent. Sigur, n-a tras ca să omoare la comandă.

Vreo jumătate de oră și mai mult din film e arătată îmbulzeala, din care nu distingi cu adevărat fiecare personaj. Nu poți urmări. Erau niște șobolani uriași strânși în birouri, în jurul unor telefoane. Din telefoane veneau ordine confuze.

Revoluția la Sibiu, ca peste tot, nu? a fost o îmbulzeală. O încurcătură și un dezmăț de ordine contradictorii. O paralizie în privința deciziei personale.

Apoi, urmează “bomboana de pe coliva” Revoluției de la Sibiu și „bijuteria” filmului

Armata și Poporul răstoarnă situația. Și dușmanul este Securitatea, care a dat și teroriști. Și dușmanul este “întemnițat” în bazinul de înot al Sibiului. În bazin, poveștile se succed palpitant și palpabil. Sunt suflete și sunt penibili în același timp acești securiști-teroriști.

De acum vine problema morală

Aici, Cecilia Ștefănescu (scenarist) și Tudor Giurgiu (regizor și scenarist) construiesc povestea prea aproape de suflețelele securiștilor. Și bine fac. Dar aici arta lor poate fi acuzată de părtinire. Vocea securiștilor nu s-a auzit 30 și ceva de ani și filmul le dă cuvântul. Deci, teroriștii-securiști se întâlnesc, în anchetă, cu prietenii – procurori oportuniști, mincinoși ca și ei. Și procurorii își achită prietenii pe bază de declarații mincinoase. Așa pare a fi schema mare a filmului. Revoluția nu a devenit decât o serie de compromisuri între două tabere compromise. Nimic revoluționar. Securistul nostru se-ntoarce acasă. Mai primește o bătaie soră cu moartea, își mai ia un “ securistule”, dar ajunge acasă.

Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu fac un lucru simplu: pun în undă o întâmplare din realitate cu ajutorul mijloacelor artistice

Ei nu fac justiție. Întâmplarea din Sibiu este plină de semnificații. Și autorii o speculează artistic. Punerea securiștilor într-un bazin de înot dă frâu imaginației. Vinovații închiși într-o zonă destinată distracției. Securiștii care dețineau din umbră Puterea anihilați pe fundul unui bazin, ca niște pești morți. Și interpretările sunt infinite. Situația în sine, repet, e plină de semnificații.

Cecilia și Tudor aruncă această poveste pe piața românească

O aruncă într-un hău, într-un gol de informație și de justiție. Ei fac un gest curajos, se află în situația iepurilor care aleargă pe un câmp gol, arid, uitat de vânători și de tot poporul. Deja prejudecățile au omorât locul: cui îi mai pasă de Revoluție? Și cu atât mai mult de Revoluția de la Sibiu. „Securiștii ne-au ucis viața cu otrăvurile lor”. Și putem interpreta mai departe: „Securiștii sunt mulțumiți” cu povestea filmului “Libertate”. Astăzi, în realitate, nici măcar politicienii nu-s interesați de dosarul Revoluției, nici procurorii de caz nu se ocupă de acest caz.

Dar interpretarea: Securiștii sunt mulțumiți cu povestea filmului “Libertate” ?

Este dată de lipsa de granițe din viața noastră. Nu-s vinovați Cecilia și Tudor că nu avem o interpretare juridică a faptelor de la Sibiu. Dacă Justiția s-ar fi pronunțat, dacă ar fi avut loc un Proces al comunismului poate aceste granițe între justiție și artă ar fi existat și-n capul nostru al tuturor. „Domle asta spune Justiția”, „uite, ăștia sunt vinovații”! Ce mișto e filmul! Ori, Tudor Giurgiu și Cecilia Ștefănescu “ne iau” capetele și ne dau cu ele de bazinul de înot de la Sibiu. Noi nu am forțat vreun verdict, nu am făcut de ani de zile niciun gest colectiv de a cunoaște adevărul. Cecilia și Tudor spun în „Libertate”: Uite ce pățiți dacă aveți mințile duse, pline de prejudecăți, de goluri de cunoaștere. Uite ce pățiți dacă nu știți nimic despre istoria voastră. Am eu dreptul ca artist să povestesc din punct de vedere al vinovatului? Am voie. Cine mă oprește? Prostia voastră colectivă? Eu sunt artist, nu judecător. Lucrez cu scenariu și camera, nu cu codul penal.

La distanță, iată de peste 30 de ani, am uitat de Timișoara, de București, de Sibiu, de Revoluție.

Am uitat de timpul libertății, momentul exact de când a început libertatea noastră de acum. “Scenarita” boala care a făcut ravagii vreo 10-15 ani a fost înlocuită de indiferență, de uitare.

Generația de 20-30 de ani, generația XYZYALFA de astăzi privind spre trecut nu are un verdict exact, ci o seamă de prejudecăți, un uriaș bazin de înot plin de rechinuri și veninuri.

Ea are nevoie de răspunsuri în orice caz? Are. Dacă Justiția nu le spune ce a fost în trecutul părinților lor, caută ei un indiciu. Vede, de ce nu, filmul lui Ștefănescu-Giurgiu. Încurcă, cu alte cuvinte ficțiunea cu realitatea. Și puterea de convingere a ficțiunii face ravagii pe un teren arid. Comunismul, Revoluția s-ar putea povesti degeaba pentru Tonți și puști.

“Libertate” filmul Ceciliei Ștefănescu și Tudor Giurgiu, iată, câte scurtcircuite creează

Filmul de aceea trebuie văzut. Sunt sigur că mulți se vor rătăci printre scurtcircuite. Cecilia și Tudor vor fi învinuiți de rătăcirile multora. Și asta-i bine!

P.S.: O parte dintre spectatorii de la premiera “Libertate” au recunoscut scaunele pe care au stat în tinerețe și la Congresele lui Ceaușescu. Scaunele din Sala Palatului, locul premierei filmului astăzi, ieri locul în care se desfășurau Congresele partidului. Dacă atunci erau tineri, astăzi ei nu mai sunt. Scaunele însă sunt aceleași și au prins jeg. Dacă nu avem un verdict privind Dosarul “Revoluția”, poate facem și noi ceva practic: schimbăm plușul scaunelor din Sala Palatului. Semnezi o asemenea revoluție Raluca Turcan, ministru al Culturii?