Sari direct la conținut

De ce au fost învinşi Dragnea şi BOR la vot

Contributors.ro
Sorin Ionita, Foto: Arhiva personala
Sorin Ionita, Foto: Arhiva personala

Dragnea, BOR şi avangarda sa de militanţi ortodox-baptişti (Coaliţia pentru Familie) au fost urmaţi doar de 20% din poporeni în aventura politică din weekend. Este un eşec spectaculos şi evident neaşteptat pentru ambele culte, dar cu atât mai şocant pentru ierarhia ortodoxă, neobişnuită să se confrunte transparent cu opinia publică. S-a întâmplat în condiţiile în care 89% din populație se declară credincioasă, România fiind singura țară din UE care apare în top 10 cele mai religioase țări din lume, potrivit raportului global „Religiosity and Atheism Index” realizat de Gallup International. Cum se explică această fractură la vedere între ce au zis clericii şi ce au făcut credincioşii?

Evident, explicaţiile nu sunt cele din komunicatul saturnian-sovietic al CpF, anume că:

  • Ar exista un stat paralel care să fi tras contra votului; dimpotrivă, s-au creat toate condiţiile ca să iasă pragul: s-au prevăzut două zile, s-au scos tabletele de prevenire a fraudei, PSD a făcut campanie la vedere pentru DA prin unii primari (ca în sectorul 1 Bucureşti)
  • Partidele au sabotat referendumul; dimpotrivă, toţi liderii politici principali au mers la vot şi au făcut campanie informală pentru DA
  • Intrebarea de pe buletin era tâmpită, numai că aşa e legea referendumului; dacă întrebarea era confuză, atunci lumea venea la urne şi vota greşit, pe invers; însă problema lui Dragnea, BOR şi CpF este că ei n-au venit deloc, deci nu întrebarea i-a confuzat; argumentul pică
  • Referendumul a fost pregătit prost; acesta e singurul punct în care CpF are dreptate, dar asta e pentru că legea e proastă şi învechită (cum vă explica EFOR aici) şi totul s-a făcut pe picior, deoarece Dragnea era grăbit din cauza proceselor

Deci ipoteza conspiraţiei cade. In plus, nici un lider al aliantei conservatoare n-a protestat înainte de scrutin faţă de scăpările şi manipulările menite să împingă participarea peste prag, s-au făcut că nu le văd.

Episodul din weekend dezumflă pur şi simplu mitul influenţei decisive a bisericii ortodoxe în jocul electoral din România, iar asta va avea consecinţe pe termen lung. S-a demonstrat că nici norodul bisericos nu reacţionează pavlovian la predici răstite şi cu iz politic, ca să nu mai vorbim de public în general. Una sunt tradiţia şi identitatea, alta jocurile de partid străvezii prin care s-a încercat ca votanţii să fie luaţi de fraieri, în interes personal şi pentru a genera diversiunea unei cifre de suport popular de arătat Europei care ne cere stat de drept, de către nişte lideri care n-au nici o credibilitate pe tema religie şi familie tradiţională (Dragnea, Tăriceanu, Orban, Băsescu).

Ce ar fi urmat în caz de validare a referendumului era clar din start şi s-a văzut imediat după închiderea urnelor: PSD, prin secretarul general Codrin Ştefănescu (vorbind evident în numele lui Liviu Dragnea), a luat imediat în posesie toate cele 3.7 milioane voturi exprimate, ca fiind optiuni pro-PSD. Doar evlavioşii naivi puteau crede că n-o va face iar acest scrutin ar fi despre familie, LGBT sau valori, iar nu 100% despre (re)validarea populară a lui Dragnea.

Dacă nu-s cuvinte prea mari, zilele astea s-a reconfirmat caracterul secular al statului: oricât ar vrea, nici BOR nici cultele neoprotestante nu pot duce lumea încolonată la vot. Asta a fost mereu o poveste mult exagerată, pe care mulţi au hrănit-o interesat ani de zile. Votul anti-modernist şi pro-clientelar, în ruralul sărac şi categoriile dependente despre care e vorba aici, se câştigă cu primari şi aparatul de stat, plus bani din puşculiţă de partid, nu cu vrăjeală la TV şi predici în biserică. Astea dau nota de culoare şi atmosfera, dar nu-s eficiente la urne.

Se vede şi din exemplul judeţelor ca Vaslui şi Vrancea, sau Sectorului 5 Bucureşti, unde baronii locali aflaţi în armistiţiu rece cu Dragnea n-au mai tras la căruţa de partid: ai fi zis că, dată fiind tema pusă la vot şi reputaţia de subdezvoltare din acele zone, lumea va ieşi masiv pentru opţiunea anti-gay. Când colo, astea sunt la media naţională sau dedesubt. In teritoriul sărac, dacă nu bagi banul şi funcţionarul public la mijloc, nu iese votul.

Pe scurt, şi BOR şi neoprotestanţii şi-au luat o mare palmă electorală şi au fost puşi la locul lor: credinţa e una, politica e alta. In special ieharhia BOR trebuie să regândească serios legătura ei cu credincioşii, pentru că s-a dovedit că e mult mai slabă decât îşi imaginau ei că este. Vocea BOR în chestiuni publice a fost mult supralicitată, la bine şi la rău, până când patriarhul, mitropoliţii şi episcopii au căzut în capcana propriului groupthink, şi de aceea folosită cu mare lipsă de precauţie şi înţelepciune.

E o lectie dură pentru Patriarh faptul că n-a avut tăria să spună NU câtorva capete episcopale înfierbântate, plus guriştii freelancers ce dau roată Sinodului, care i-au pus la remorca agitaţilor din CpF şi în opoziţie cu 80% din popor. Pentru că nu toţi sunt talibani şi iraţionali pe acolo. E o graniţă salutară pe care poporul elector o pune între biserică şi stat: clericii pot fi credibili şi ascultaţi cât stau în treaba lor, dar nu când se lasă târâţi aiurea în politica de partid şi subminarea statului de drept.

Citeste intreg articolul si comenteaza pecontributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro