Sari direct la conținut

De ce dezbaterea Trump-Harris de marți noapte se anunță drept unul dintre cele mai importante momente din politica americană a ultimelor generații

HotNews.ro
De ce dezbaterea Trump-Harris de marți noapte se anunță drept unul dintre cele mai importante momente din politica americană a ultimelor generații
Donald Trump și Kamala Harris. FOTO: Mandel NGAN / AFP / Profimedia

În dezbaterea crucială care va avea loc în noaptea dintre marți și miercuri, Kamala Harris va avea ocazia să ofere mai multe detalii despre politicile sale, în vreme ce Donald Trump va încerca să stopeze creșterea în sondaje a rivalei democrate. Totul, în condițiile unei curse atât de strânse, încât chiar şi un impuls marginal pentru oricare dintre candidaţi ar putea fi semnificativ, scriu New York Times, Reuters și Associated Press.

Dezbaterea de marți noapte cu Donald Trump ar putea fi cel mai important moment de până acum din cariera politică a vicepreședintei Kamala Harris. Cu siguranță, confruntarea televizată îi va oferi cea mai mare audiență posibilă, într-un moment în care americanii doresc să afle mai multe despre politicile propuse și încearcă să înțeleagă ce fel de președintă ar fi.

Fostul președinte Donald Trump are și el așteptări mari, intrând în dezbatere cu speranța că va pune capăt unei veri dificile. Din momentul în care Harris și Joe Biden au făcut rocada în campania prezidențială democrată, candidatul republican s-a trezit că avansul său confortabil în sondaje s-a evaporat.

Marți, Trump ar putea avea șansa de a inversa această tendință, înainte ca americanii să înceapă votul anticipat.

Evenimentul va avea loc la Philadelphia, la National Constitution Center și va fi moderat de David Muir și Linsey Davis de la televiziunea ABC News. Dezbaterea începe la 9 seară, ora locală – 4 dimineață miercuri, ora României.

Fără alte dezbateri programate

Strategiile sunt importante. Aliații lui Harris ar vrea ca aceasta să îl provoace pe Trump să se enerveze și să țină discursuri incoerente. Echipa lui Trump dorește ca acesta să întoarcă discuția către temele pe care le consideră câștigătoare: economia și imigrația printre altele.

Fără alte dezbateri programate, confruntarea se anunță a fi unul dintre cele mai importante momente din politica americană din ultimele generații, scrie New York Times.

Și asta deoarece ar putea înclina balanța într-o cursă electorală foarte strânsă, cu două luni înaintea unor alegeri prezidențiale cruciale pentru SUA și urmărite cu sufletul la gură de aliați inamici din întreaga lume.

Importanța unui astfel de moment a fost dovedită din plin de precedenta dezbatere, între Trump și Joe Biden, care a cutremurat cursa prezidențială, a determinat retragerea candidatului democrat și înlocuirea sa.

Trump, înger sau demon?

Presa americană a scris că aliații lui Trump se tem de posibilitatea ca acesta să se enerveze în timpul dezbaterii. În prima dezbatere televizată din 2020, politicianul republican a răbufnit în mod repetat, vorbind peste Joe Biden și decepționând suficient de mulți alegători încât scorul său din sondaje să scadă simțitor.

Trump știe că s-a descurcat prost la acea dezbatere și a recunoscut acest lucru în privat, potrivit consilierilor. Dar oamenii săi se tem în continuare că nu va putea să-și stăpânească animozitatea față de Harris – în ciuda faptului că la dezbaterea cu Biden s-a descurcat foarte bine.

Trump a dezbătut ultima dată cu o femeie în 2016. El a atacat-o dur pe Hillary Clinton și s-a ascuns în spatele ei pe scenă, dar consilierii săi au considerat că a fost relativ calm pentru standardele sale.

Asistenții lui Harris ar dori însă ca versiunea din 2020 a lui Trump să reapară marți pe scenă și este posibil ca vicepreședinta să încerce să îl provoace.

Efectul microfoanelor păzite cu grijă

Consilierii lui Harris au încercat fără succes să schimbe regulile dezbaterii pentru ca microfoanele candidaților să rămână deschise chiar și atunci când ei nu vorbesc, în încercarea de a-l stimula pe Trump și de a-l determina să intervină și să întrerupă discuția. Există un motiv.

În particular, se pare că Trump o disprețuiește și mai mult pe Harris decât o arată în public, au spus consilierii, potrivit New York Times.

El a vorbit în termen jignitori despre relațiile ei romantice și a acuzat-o în mod fals că și-a evidențiat abia recent identitatea de culoare în scopuri politice. Consilierii și aliații lui Trump l-au sfătuit să stea departe de atacurile personale la dezbatere, dar mulți se tem că nu va fi în stare să se abțină.

Cum va gestiona Harris surprizele?

Cel mai neplăcut moment al lui Harris în timpul dezbaterilor pentru alegerile primare democrate din 2019 a venit atunci când reprezentanta Tulsi Gabbard, din Hawaii, a îndemnat-o să își ceară scuze pentru deciziile luate în timpul mandatului de procuroare în California – un moment pentru care ea fusese pregătită, dar căruia nu i-a făcut totuși față.

De atunci, ea a arătat că se pricepe să lanseze atacuri punctuale la adresa lui Trump, în vreme ce s-a descurcat mai puțin bine în momentele neprogramate. Ea a avut uneori dificultăți în timpul interviurilor și în momentele neprevăzute, deși experiența căpătată în timpul celor aproape patru ani la Casa Albă a ajutat-o.

Dezbaterea cu Trump va fi însă total diferită. Trump este un veteran imprevizibil al televiziunii care nu a demonstrat niciun respect pentru regulile stabilite ale fair-play-ului politic.

Până în prezent, Harris a refuzat să răspundă atacurilor sub centură ale lui Trump la adresa sa sau remarcilor acestuia cu privire la rasa și sexul său. Modul în care va răspunde unor atacuri similare, în direct la TV, poate determina modul în care va fi privită performanța sa.

Cine obține un moment viral?

Peste 50 de milioane de americani au urmărit în direct dezbaterea din iunie dintre președintele Biden și Trump, iar confruntarea de marți este de așteptat să atragă o audiență și mai mare. Alte zeci de milioane de persoane vor urmări evenimentul la știri și pe rețelele sociale după eveniment.

Este puțin probabil ca acești telespectatori să vadă toate cele 90 de minute, dar ei vor urmări probabil fragmentele cheie și momentele virale. Unele au rămas și acum în mintea americanilor.

Spre exemplu, momentul din 194, cu Ronald Reagan spunându-i lui Walter Mondale: „Nu am de gând să exploatez în scopuri politice tinerețea și lipsa de experiență a adversarului meu”. Sau cel de acum patru ani, când Biden a încercat să pună capăt întreruperilor repetate ale lui Trump cu un „Vrei să taci, omule?”.

Orice eroare, bâlbă sau exprimare nefericită riscă de asemenea să rămână în memorie. Încercarea lui Mitt Romney, în 2012, de a explica lipsa femeilor din administrația sa de guvernator al statului Massachusetts este doar un exemplu. Romney s-a apucat să explice spunând că a primit „dosare pline de femei” pe care să le ia în considerare, dar formularea a stârnit rumoare pe Twitter și a determinat atacuri din partea campaniei președintelui Barack Obama.

Moștenirea unui mandat complicat

Echipa lui Trump are un obiectiv primordial pentru dezbatere. Ei doresc, mai presus de orice, ca publicul să termine seara cu impresia că Harris este responsabilă pentru fiecare aspect nepopular al mandatului lui Biden.

Consilierii lui Trump doresc ca aceasta să fie asociată în mintea alegătorilor cu prețurile mari pe care aceștia le plătesc la magazin, cu războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu și cu migranții care trec ilegal granița.

Trump a acuzat în mod repetat administrația Biden și pe Harris pentru afluxul de migranți și a făcut adesea afirmații false sau exagerate pe această temă.

În semn de răspuns, Harris îl va învinui probabil pe Trump pentru presiunile exercitate asupra republicanilor în vederea blocării legislației menite să îmbunătățească sistemul de imigrație și să consolideze securitatea frontierelor.

Harris are sarcina delicată de a-i rămâne loială lui Biden, dar și de a se distanța subtil de el. Alegătorii nehotărâți din statele aflate în bătălia electorală sunt disproporționat de nemulțumiți de economie și pesimiști cu privire la starea țării și sunt dornici de schimbare.

Iar consilierii ambilor candidați înțeleg că aceștia trebuie să facă tot posibilul să fie asociați cu această schimbare.

Tema avortului, vulnerabilitatea lui Trump

Harris va trece cel mai probabil la ofensivă pe tema avortului – probabil una dintre cele mai mari vulnerabilități ale lui Trump.

De câteva săptămâni, vicepreședinta le reamintește alegătorilor că Trump a fost cel care a transformat Curtea Supremă, numind judecători conservatori care au anulat decizia Roe v. Wade, abrogând astfel dreptul la avort la nivel federal.

La sfârșitul săptămânii, ea a lansat un spot electoral cu o înregistrare în care Trump spune că ani de zile, alții au încercat să anuleze Roe v. Wade, „iar eu am reușit și sunt mândru că am făcut-o”.

Ea ar putea, de asemenea, să aducă în discuție faptul că Trump a sugerat odată că femeile care fac avort ar trebui pedepsite, o poziție pe care a dezmințit-o curând.

Cum vor vorbi candidații despre economie?

Trump s-a pregătit să o atace Harris pe tema inflației ridicate care persistă de la începutul administrației Biden – și să le reamintească alegătorilor că viața era mai accesibilă înainte de pandemia Covid.

Este de așteptat ca el să aducă în discuție pozițiile politice mai liberale pe care Harris le-a adoptat în 2019, în timpul primei sale campanii pentru președinție, dar la care a renunțat între timp, inclusiv apelul său de atunci de a interzice fracturarea hidraulică, care este considerată o problemă vitală în Pennsylvania, un stat crucial pentru rezultatul final al alegerilor.

De partea cealaltă, Harris va încerca, cel mai probabil, să devieze aceste atacuri amintindu-le alegătorilor de dezastrul în care se afla țara atunci când Trump le-a predat puterea ei și lui Biden – cu o economie aflată încă într-o stare de lockdown parțial din cauza pandemiei și milioane de americani dependenți încă de cecuri pentru șomaj.

Trump și Harris s-au pregătit în mod diferit de dezbatere

Trump a evitat pregătirea tradiţională a dezbaterilor, alegând să organizeze mitinguri şi evenimente, în timp ce Harris s-a izolat într-un hotel istoric din centrul oraşului Pittsburgh, lucrând cu asistenţii săi încă de joi.

La mitingul din Wisconsin, Trump şi-a prezentat planurile de „drenare a mlaştinii” – o întoarcere la mesajul său câştigător din campania din 2016, când a candidat ca un outsider ce contesta statu-quo-ul.

Deşi Trump a petrecut patru ani în Biroul Oval, el a promis din nou să „alunge clasa politică coruptă” dacă va câştiga din nou şi să „reducă grăsimea din guvern, pentru prima dată, în mod semnificativ, în 60 de ani”.

Ca parte a acestui efort, el şi-a reiterat planul, anunţat joi, de a crea o nouă „Comisie pentru eficienţă guvernamentală”, condusă de Elon Musk, care va fi însărcinată cu efectuarea „unui audit financiar şi de performanţă complet al întregului guvern federal”, pentru a elimina risipa.

Cu doar câteva zile înainte de dezbatere, Trump a postat un avertisment pe site-ul său de social media, ameninţând că îi va băga în închisoare pe cei „implicaţi în comportamente lipsite de scrupule” în aceste alegeri, despre care a spus că vor fi supuse unei examinări intense, relatează Associated Press și News.ro.

„CÂND CÂŞTIG, cei care au TRIŞAT vor fi urmăriţi penal în toată puterea legii, ceea ce va include condamnări la închisoare pe termen lung, astfel încât această depravare a justiţiei să nu se mai repete”, a scris Trump sâmbătă seară, semănând încă o dată îndoieli cu privire la integritatea alegerilor, chiar dacă frauda electorală este extrem de rară în SUA.

„Vă rog să fiţi atenţi”, a continuat el, „că această expunere legală se extinde la avocaţi, agenţi politici, donatori, alegători ilegali şi funcţionari electorali corupţi. Cei implicaţi în comportamente lipsite de scrupule vor fi căutaţi, prinşi şi urmăriţi penal la niveluri, din păcate, nemaivăzute până acum în ţara noastră”, a scris fostul preşedinte, care nu a recunoscut rezultatul alegerilor din 2020, când a fost înfrânt, invocând fraude niciodată dovedite.

Mesajul lui Trump reprezintă ultima sa ameninţare de a se folosi de funcţia de preşedinte pentru a se răzbuna, dacă va câştiga un al doilea mandat. Nu există nicio dovadă a tipului de fraudă care continuă el să insiste că a afectat alegerile din 2020. De fapt, zeci de instanţe, oficiali republicani de stat şi propria sa administraţie au declarat că a pierdut în mod corect. Cu doar câteva zile în urmă, Trump însuşi a recunoscut într-un interviu podcast că, într-adevăr, „a pierdut la mustaţă”.

La egalitate în ultimul sondaj

Un sondaj naţional realizat de The New York Times şi Siena College a arătat în weekend că Trump și Harris sunt efectiv la egalitate cu două luni înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

Trump are un avans de un punct procentual, 48%-47%, faţă de Harris, potrivit sondajului publicat duminică, o diferenţă care se încadrează în marja de eroare de trei puncte a sondajului, ceea ce înseamnă că victoria oricăruia dintre candidaţi în alegerile din 5 noiembrie este posibilă, explică Reuters, citată de News.ro.

În timp ce campania lui Trump a trecut printr-o perioadă relativ dificilă în săptămânile care au urmat retragerii preşedintelui democrat Joe Biden din cursă, în iulie, cele mai recente sondaje indică faptul că nucleul bazei sale de sprijin a rămas constant.

Sondajul a arătat în special că alegătorii consideră că trebuie să afle mai multe despre Harris, în timp ce opiniile lor despre Trump sunt în mare parte stabilite. În sondaj, 28% dintre alegătorii probabili au declarat că au nevoie de mai multe informaţii despre candidata democrată, în timp ce doar 9% au spus acelaşi lucru despre Trump.

INTERVIURILE HotNews.ro