De ce i-a fost frica lui Barroso? (de Cristian Ghinea)

Greu de imaginat un esec mai indelung pregatit decit cel inregistrat de premierul Tariceanu prin nominalizarea lui Varujan Vosganian. A lasat sa se inteleaga ca va aplica o procedura riguroasa de selectie, pe criterii pur meritocratice. Parea ca mediteaza profund si masoara la milimetru CV-urile trimise.

Cum a luat desemnarea comisarului ca pe o aventura personala, nici nu e de mirare ca toata lumea s-a intors spre el dupa ce de la Bruxelles a venit un „pas” dureros: pai, ce facusi, dom’le!

In criteriile sofisticate si calculele sale minutioase, premierul Tariceanu nu a tinut cont de contextul relatiei intre Comisie si Parlamentul European si de trecutul recent al acestei relatii. In plus, a uitat ca „omul nostru” din Bruxelles trebuie sa fie cunoscut acolo.

Doar ca presedinele Comisiei, Barroso, stia contextul si i-a fost frica sa mearga cu Vosganian in Parlament. In 2004, Parlamentul a prins gustul puterii reale si procedura de validare a comisiei Barroso a fost cea mai problematica din toate validarile de pina acum. Prima propunere a Letoniei a trebuit sa fie retrasa la semnalul ca nu avea sanse sa fie votata. Sint doua explicatii care se dau.

Prima si cea mai comuna tine de faptul ca doamna Ingride Udre, propusa Letoniei, conducea un partid implicat intr-un scandal financiar. A doua explicatie, mai putin vehiculata, tine de vederile sale economice liberale: cum era propusa pentru domeniul taxarii, europarlamentarii de stinga au strimbat din nas cind au auzit ca nu se opune scaderii taxelor in Est, ba dimpotriva.

Asa ca informatiile legate de ceva nereguli financiare au venit la fix: dupa ce ca e liberala, mai are si un trecut dubios, jos cu ea!

In locul sau a venit socialistul maghiar Laszlo Kovacs. Foreign Policy a plasat pierderea de catre un liberal favorabil impozitelor mici a portofoliului taxarii pe locul doi in topul „stirilor pe care le-ati pierdut” din 2004.

Apropo de Kovacs, si el a trecut greu de Parlament si abia dupa ce i s-a schimbat portofoliul Energie, pentru care a fost considerat incompetent, cu cel al impozitarii. De unde s-ar crede ca si la impozite se pricepe oricine.

Dar cel mai mare scandal l-a provocat propunerea Italiei. Desi vorbitor a sase limbi straine, europene adica, Rocco Buttiglione a fost considerat prea conservator pentru a ocupa pozitia de comisar european pentru Justitie, care raspunde si de politicile anti-discriminare. Stinga a amenintat ca pica toata Comisia daca nu va fi inlocuit, Barroso s-a dus la Berlusconi sa ceara alt candidat.

Berlusconi a spus initial ca le arata el europarlamentarilor alt candidat de nu pot sa-l duca, dar in cele din urma a fost razgindit.

In ciuda acestor povesti care pot fi aflate de pe Internet, Romania a mers la Barroso cu Varujan Vosganian. Care este un economist serios si un poet despre care nu am competenta sa ma pronunt, doar pot sa spun ca e total nerelevant in povestea noastra. Vosganian are un trecut transant legat de dreapta conservatoare cu parfum interbelic (nu ca ar fi ceva rau in asta, vorba lui Seinfeld).

A fost si un sustinator al taxei unice pe venit si unul dintre autorii programului de scadere a taxelor (nu ca ar fi ceva rau in asta, dimpotriva, daca ma intrebati pe mine). Pe linga toate astea, partidul pe care l-a condus a fost finantat de S.O.

Vintu, un afacerist care la Bucuresti poate fi frecventat, dar parca nu se face sa iesi cu el in lume cita vreme pagubitii FNI inca se mai string prin tribunal.

Sa ne intoarcem la Barroso si la fricile sale.

Practic, Romania l-a pus pe bietul sef al Comisiei in situatia de a se baga in gura lupului garantind pentru un om despre care nu stia nimic pina atunci, habar nu avea ca exista, dar caruia la un simplu search pe google europarlamentarii socialisti (care nu au nici un interes sa vada alt liberal ajuns comisar) ii puteau reprosa ce le-au reprosat lui Udre si Buttiglione la un loc: conservator,

pro-“dumping fiscal” si cu ceva suspect in trecutul financiar. Bineinteles a fost mai simplu sa scoata in fata chestiunea finantarii UFD decit problemele ideologice, care puteau duce la dezbateri complicate si la o contrareactie a dreptei europene.

Adaugati la asta tendinta Comisiei si a Parlamentului European de a lua decizii prin consens, prin negocieri nesfirsite intre diversele grupuri, mai degraba decit prin accentuarea diferentelor, ca sa intelegeti ca Vosganian putea fi pretuit pentru alte calitati, dar nu pentru cele de comisar european. La asa criterii nu s-a gindit premierul Tariceanu.

Putem discuta despre acuzatiile in sine. PNL dezvolta acum o intreaga teorie a conspiratiei despre cum a fost „lucrat” candidatul sau. Dar dosarul primit de Barroso putea fi creat de pe Internet si daca Delegatia de la Bucuresti nu ar fi facut asta as fi fost dezamagit in legatura cu profesionalismul celor de acolo.

Toate informatiile respective, orientarea sa politica si economica, sponsorizarea de catre Vintu erau informatii publice. Sa le luam pe rind. Vosganian nu este fascist, cum au sarit sa spuna unii de la stinga neo-, ultra-, post-moderna. Asta nu inseamna ca vederile sale conservatoare, care vor sa salveze nationalismul interbelic, nu sint excentrice in Europa.

Este Vosganian un lider corupt? El spune pe drept cuvint ca nu s-a imbogatit personal din politica si chiar este ceva ce trebuie laudat in Romania. Putem cadea de acord si ca partidul sau a fost finantat de Vintu inainte ca FNI sa se prabuseasca.

Totusi, atunci cind lista donatorilor tai importanti e compusa aproape exclusiv din oamenii de incredere ai unui om de afaceri (cum a demonstrat Bursa) se poate spune ca exista oarecare dependenta de acel om de afaceri. Ceea ce nu se face la un partid.

Si daca se dovedeste apoi ca omul de afaceri e implicat intr-un scandal financiar, ai o tinichea de coada care poate la Bucuresti nu te impiedica sa faci cariera, dar face zgomot cind iesi in lume.

Presa speculeaza ca si acuzatia de informator l-a afectat. Asta e o prostie. Acuzatia a fost publicata dupa ce primirea rece se intimplase deja la Bruxelles si oricum scandalul e prea subtire (simpla declaratie a unui fost securist care isi aminteste selectiv si cu directie) pentru a fi contat.

In loc de conspiratii complicate, liberalii ar trebui sa-si asume greselile, sa nu se mai justifice mereu ca le pune Cotroceniul bete in roate si sa invete sa utilizeze Google.