Sari direct la conținut

De ce lucruri se tem elevii din clasa a XII-a pentru Bac-ul în 2020: „Dacă am temperatură în ziua examenului ce fac?”

HotNews.ro
Bacalaureat 2021, Foto: Profimedia Images
Bacalaureat 2021, Foto: Profimedia Images

​Examenul de bac din acest an va fi organizat în condiții speciale, din cauza pandemiei de coronavirus. Ce părere au elevii din clasa a XII-a despre modul în care se va desfășura poate cel mai important examen din viața lor? Am încercat să aflu discutând cu câțiva dintre aceștia.

Aproximativ 187 de mii de elevi din România trebuie să dea bac-ul în 2020, în niște condiții cu care nu s-au mai întâlnit niciodată. Nici ei și nici părinții lor. Din cauza pandemiei de coronavirus, școlile au fost închise pe data 11 martie, iar de atunci elevii și-au continuat orele online. Evident, cei care au avut posibilitatea asta, pentru că nu toată lumea are acces la internet, cum nu toată lumea are noroc de profesori care să știe să-l folosească.

În ceea ce privește organizarea examenului, pentru autorități lucrurile par a fi parțial clare. Cel puțin pentru moment pentru că deciziile se mai pot schimba până la perioada de bac-ului, între 9 și 25 iunie. Ministrul Educației, Monica Anisie, a spus inițial că examenele scrise vor trebui să aibă loc cu maxim zece elevi în clasă. Apoi această condiție a fost eliminată.

De asemenea, vor trebui respectate măsuri speciale de distanțare socială, igienă, dezinfecție, elevii vor trebui să poarte măști și li se va lua temperatura. Dacă au peste 37,3 grade atunci ar putea să nu intre în examen. Examenele orale au fost anulate, iar probele vor fi echivalate cu mediile din cursul anului sau cu certificate de limbi străine/informatică, acolo unde este cazul.

Transportul elevilor la școală pentru examen se va face gratuit, în condiții de securitate sanitară.

Cum privesc însă elevii de clasa a XII-a examenul de bac din acest an, unul dintre cele mai importate examene din viața lor? Cum au reușit să se pregătească, cum s-au adaptat învățământului online, de ce se anume se tem cel mai mult la acest examen? Am încercat să aflu răspunsurile la aceste întrebări de la câțiva elevi cu care am stat de vorbă în aceste zile prin telefon.

În principal, lucrurile de care se plâng elevii de clasa a XII-a sunt următoarele:

  • schimbările foarte dese pe care le face Ministerul Educației, schimbări care, spun ei, îi bulversează în condițiile în care sunt și așa destul de stresați.
  • frica de a nu se îmbolnăvi înainte de bac și a avea temperatură mai mare de 37,3 grade, ceea ce ar înseamna că nu vor fi primiți în examen.
  • teama că în timpul examenului nu se vor respecta regulile de distanțare socială, va fi haos, iar profesorii vor da note din burtă pentru că și ei se tem în perioada asta de pandemie. Sau se vor îmbolnăvi în timpul examenului.
  • există și elevi care au cerut anularea bac-ului din acest an.

EMILIAN, 18 ani, elev la Liceul Tehnologic din Țăndărei, județul Ialomița: „Nu am mai făcut matematică de când a apărut virusul ăsta”

Cât te-au ajutat orele online să te pregătești pentru bacalaureat?

Timp de două luni nu a făcut nimeni nimic. N-am mai făcut matematică de când a apărut virusul ăsta. Doar de două săptămâni încoace au luat profesorii legătura cu noi. Ne mai trimit profesorii teme și lecții pe Classroom, iar pe video intrăm de două-trei ori online să vorbim cu ei. Adică la română și matematică.

Profesoara de geografie nu știe să intre online, ea de-abia știe să răspundă la un mesaj pe telefon. Din punctul meu de vedere e o porcărie ce se întâmplă. Din câte am înțeles și profesorii sunt confuzi dacă și în ce condiții se dă bacalaureatul.

Unii spun că se face media notelor din liceu, alții că vom fi patru-cinci într-o clasă, alții spun că se va da de acasă, de pe Skype, nu se știe. Am colegi în situație de corigență și nici cu asta nu știu ce să facă.

Ce părere ai despre măsurile luate de guvern pentru organizarea examenului de bacalaureat de anul acesta?

La noi, cu învățatul online s-a încercat să se preia modelul de afară, doar că profesorii noștri nu sunt pregătiți pentru așa ceva, nu știu să folosească tehnologia. Din câte am înțeles și profesorii sunt confuzi dacă și în ce condiții se dă bacalaureatul. Unii spun că se face media notelor din liceu, alții că vom fi patru-cinci într-o clasă, alții spun că se va da de acasă, de pe Skype, nu se știe. Am colegi în situație de corigență și nici cu asta nu știu ce să facă.

Ai vreo temere legată de ziua examenului?

Măi, să știi că eu nu am nicio temere. Am citit și m-am documentat despre virusul ăsta și e ca o gripă. Am un prieten din Țăndărei venit din Spania căruia i s-a zis că are coronavirus și l-au ținut 14 zile în spital și l-au tratat cu Paracetamol. S-a simțit ca și cum ar fi fost răcit.

Cred că ai văzut că a fost Țăndăreiul în carantină, dar au făcut mare caz de asta pentru a face rating. A fost armata în stradă, te oprea poliția în stradă să-ți ceară declarație, dar după aceea au ieșit să zică că amenzile sunt neconstituționale.

Noi avem câteva sute de oi și mi s-a dat amendă când mă duceam să iau ciobanul de acasă cu mașina, polițiștii spunându-mi că nu aveam ce să caut la opt dimineața afară din casă. Am primit amendă 2000 de lei.

OVIDIU, 18 ani, elev la Colegiul Național ”Andrei Șaguna” , Brașov: „Dacă ai temperatură ce fac cu tine?”

Cât te-au ajutat orele online să te pregătești pentru bacalaureat?

Orele online ajută atunci când și elevii au chef să le facă. Câteodată avem ore de mate în care se vede că nimeni nu are chef să le facă și atunci iese o lălăială degeaba. În principiu, mă descurc singur.

De când m-am prins că nu ne vom mai întoarce la școală m-am apucat să învăț singur pentru bacalaureat. Dau bacul la matematică, română și fizică. La matematică facem de trei ori pe săptămână cursuri online cu profesorul pe video, în care ne predă și putem pune întrebări.

La română de săptămâna aceasta vom începe să discutăm subiecte și să punem întrebări. La fizică am făcut mai puțin, dar putem trimite întrebările profesorului dacă avem. De când s-a închis școala nu am făcut nimic o lună jumate, și dup-aia am zis că se apropie bacul și că trebuie să mă apuc de învățat.

Când eram silit să merg la școală, singurele opțiuni erau să învăț sau să pierd vremea, dar nu e prea amuzant să pierzi vremea la școală așa că învățam.

Ce părere ai despre măsurile luate de guvern pentru organizarea examenului de bacalaureat de anul acesta?

Măsurile mi se par de bun simț, adică nu poți băga toți elevii și profesorii laolaltă, numai că pot apărea tot felul de situații la care nu te gândești. De exemplu, dacă ai temperatură ce fac cu tine? Nu mai dai bacalaureatul sau îl dai din spital? Sper ca până la data examenului să se clarifice aceste aspecte.

Ce mă deranjează pe mine în ceea ce privește programa este că la matematică au tăiat două capitole extrem de ușoare. Competențele mai bine că nu se dau, erau oricum doar o formalitate, pentru noi sunt destul de ușoare.

Ai vreo temere legată de ziua examenului?

Sincer, eu am două frici. Prima ar fi aceea să mă îmbolnăvesc înainte de bac, ceea ce ar însemna că, ori nu dau bacul, ori pierd două săptămâni de învățat pentru că numai de asta nu ai chef când ești bolnav. Iar asta ar fi tragic, pentru că trebuie să trimit media la bacalaureat la Oxford, eu fiind deja admis.

A doua temere este aceea că va trebui să port mască în timpul examenului. Din cauza emoțiilor oricum hiperventilezi și ți-e greu să respiri, iar acum mai stai și cu mască. Nu va fi foarte plăcut, dar ne vom descurca cumva.

ANDREEA, 18 ani, elevă la Colegiul Național ”Elena Cuza”, București: „Din cauza unei măsele infectate ar putea să nu mă lase să intru în bac”

Cât te-au ajutat orele online să te pregătești pentru bacalaureat?

Profesoara noastră de română a fost extraordinar de implicată încă din prima zi de izolare și ne-a ajutat atât prin ore online pe Zoom, cât și trimițându-ne toate materialele de care avem nevoie. La istorie avem un profesor foarte în vârstă care este pensionat și am început să facem ore de istorie acum maxim trei săptămâni.

La filozofie am noroc că știu materia pentru că am fost la olimpiadă, dar colegii care dau la logică sau sociologie nu știu cum se descurcă, pentru că nu aveam profesori foarte buni, nici la cursurile față în față.

Mă gândesc că poate nu toți au fost atât de privilegiați cum am fost noi bucureștenii, sau clujenii, constănțenii, care avem acces la internet și tehnologie.

Ce părere ai despre măsurile luate de guvern pentru organizarea examenului de bacalaureat de anul acesta?

Inițial știam că vom fi maxim zece în sală cu un supraveghetor și vom purta măști, eventual și mănuși și că ni se va lua temperatura. La un moment dat ne-au zis că cică vom avea pauze în timpul bacului și că o probă ar dura trei ore jumate în loc de doar trei. Chipurile am avea săpun și dezinfectant dar acum câteva zile au anulat și regulamentul acesta, informațiile fiind postate pe edupedu.ro.

Iau măsuri într-o zi pentru ca următoarea să le schimbe, ceea ce e foarte stresant. Pe noi ne panichează oricum ideea de examen în sine, acum se mai și răzgândesc de pe-o zi pe alta în privința unui examen cu mare impact asupra viitorului nostru.

Ne trimit la examen în plină pandemie, neștiind ce o să se întâmple cu adevărat. Aștept să văd dacă se trezesc și nebunii ăștia la realitate sau își bat joc de noi până la capăt.

Foarte mulți colegi de-ai mei au probleme de sănătate sau membrii ai familiei cu probleme de sănătate. Trei sferturi din profesorii noștri au peste 50 de ani și sunt foarte vulnerabili în fața virusului. Ne expunem atât pe noi la un risc foarte mare cât și pe profesori.

Eu aș fi preferat să se echivaleze bacalaureatul cu media fiecărei materii în parte, deși la unele licee se dau note „din burtă”, dar am fi fost mai în siguranță.

Ai vreo temere legată de ziua examenului?

Chiar zilele trecute am avut febră din cauza unei infecții la măseaua de minte care-mi iese. Cum ar fi ca în ziua examenului să am o infecție la măsea și să nu pot intra la bac pentru că am febră? Din cauza unei măsele ar putea să nu mă lase să intru în bac.

Pe lângă asta sunt convinsă că o să fie un haos total și că nu se va ține cont de nicio regulă de distanțare sau dezinfectare. Toate astea pentru ca mai apoi profesorii să arunce cu note „din burtă” pentru că nici ei nu vor avea chef să corecteze examene în plină pandemie.

CLARA, 18 ani, elev la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, Bârlad, județul Vaslui: „Mai mult suntem pe cont propriu”

Cât te-au ajutat orele online să te pregătești pentru bacalaureat?

Profesorii nu ne trimit comentariile la română și materialele de învățat pentru bac. Dacă ai colegi din anii trecuți care-ți pot da, bine, dacă nu, aia e. Programul cursurilor online e puțin cam alandala: fiecare profesor vine când are chef. Este o perioadă destul de dificilă. Chiar dacă din afară poate părea ușor pentru că nu mai suntem atât de prinși cu orele normale de la școală care includeau și materiile care nu ne trebuiau la bac.

Ne lipsește mult contactul dintre profesor și elev. Altfel înțelegi când îți explică omul față-n față, decât când îți vorbește printr-un ecran. Majoritatea profesorilor sunt destul de în vârstă și nu se prea descurcă cu tehnologia. Mai mult suntem pe cont propriu.

Nici meditații nu mai putem face pentru a suplini explicațiile profesorilor de la școală.

Ce părere ai despre măsurile luate de guvern pentru organizarea examenului de bacalaureat de anul acesta?

În privința programei părerile sunt împărțite. Unii sunt bucuroși că s-a scos jumătate de materie, alții nu. Eu fac parte din cercul neutru. Chiar dacă s-a scos materia la care nu am avut acces pe al doilea semestru, la matematică au fost eliminate din programă fix cele mai ușoare capitole. Acum vom da examen din capitole care nu au fost abordate foarte minuțios, ceea ce poate face proba mai dificilă.

Ai vreo temere legată de ziua examenului?

E o temere foarte mare aceea că ni se va lua temperatura pentru că afară va fi foarte cald și ba unul tremură de emoții, ba unul transpiră, altuia-i e rău, altul simte că nu mai are aer. Poate chiar te arde soarele în timp ce stai afară și aștepți să intri la examen. De asemenea, eu port ochelari și de la mască mi se aburesc de fiecare dată când expir.

ȘTEFAN, 19 ani, elev la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”, Slobozia, din satul Ograda: „Dacă am temperatură 37.5 în ziua bacului, asta e, nu e vina mea”

Cât crezi că te-au ajutat orele online să te pregătești pentru bacalaureat?

Pe noi profesorii ne-au ținut conectați la informații în perioada aceasta, dar e mai greu să îți păstrezi concentrarea la cursurile online. Nu-mi prea plac cursurile de acasă. Trebuie să stai cu ochii ațintiți către un ecran și e cam aiurea.

Deseori apar probleme tehnice din cauza conexiunii la internet. Părerile sunt împărțite. Per total mi se pare că profesorii s-au implicat pentru a ne ajuta să învățăm pentru bac.

Ce părere ai despre măsurile luate de guvern pentru organizarea examenului de bacalaureat de anul acesta?

La română au scos doar trei opere din programă. Oricum, la română mă apuc de învățat după 1 iunie, câte o operă la două zile.

Ai vreo temere legată de ziua examenului?

Sincer nu mă îngrijorează coronavirusul. De când a început carantina nu mi-a prea păsat de acest virus. Am ieșit pe-afară, am salutat lumea, am stat lângă ei. Nu prea am încredere că se ia. O fi adevărat sau nu, nu știu.

Dacă am temperatură 37.5 în ziua bacului asta e, nu e vina mea. Poate am stat la soare, poate sunt emoționat, poate e de la mască. Legat de bacalaureat ar fi două presiuni: cea a examenului și cea a infectării. Când zic de infectare mă iau și eu după ce spune lumea.

.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro