Sari direct la conținut

De ce miroase urât în Oradea? Explicația dată de Garda de Mediu

HotNews.ro
De ce miroase urât în Oradea? Explicația dată de Garda de Mediu
Oradea. Foto: Vasilestan | Dreamstime.com

Locuitorii orașului Oradea s-au trezit vineri dimineață cu miasme greu de suportat, relatează publicația locală Bihoreanul.

Conform sursei citate, din cauza mirosului înțepător și neplăcut, oamenii nu au putut să țină geamurile deschise și au făcut reclamații la Garda de Mediu Bihor.

Autoritățile au identificat sursa putorii, dar nu au ce să facă: fermierii fertilizează, cu dejecții de la vaci sau porci, terenurile agricole din jurul municipiului.

„Sunt activități autorizate, cu încorporare în sol, și care se fac acum pentru că s-au recoltat cerealele de pe terenurile agricole. Știm că există un disconfort, dar nu avem ce face”, a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu pentru Bihoreanul.

Potrivit presei locale, mirosurile urâte se simt în fiecare vară lângă Oradea, mai ales în zilele cu temperaturi ridicate.

Se așteaptă ca miasmele să persiste până sâmbătă seară sau duminică, când sunt prognozate ploi care vor neutraliza mirosurile neplăcute.

Sursă foto: Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro