Sari direct la conținut

De ce nu a fost nimeni interesat de licitația pentru hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești

HotNews.ro
Proiectul Tarnita, Foto: Guvern
Proiectul Tarnita, Foto: Guvern

Cele două oferte depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești au fost respinse de comisia de evaluare, potrivit unui comunicat al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).

Niciuna dintre oferte nu a fost conformă cu cerințele caietului de sarcini, în condițiile în care, la reluarea licitației, acesta a fost modificat și adaptat pentru a fi mai accesibil și flexibil.

Una dintre cauze este legislația de mediu, care nu încurajează dezvoltarea de astfel de proiecte, dar și faptul că proiectul nu a fost declarat de importanță strategică, spune Bogdan Stănescu, președintele directoratului SAPE:

  • „Din păcate, ofertele depuse nu au răspuns solicitărilor experților ce au întocmit caietul de sarcini. În plus, nici legislația, în special cea privind condiționalitățile de mediu, nu este atrăgătoare pentru astfel de proiecte complexe.
  • Nu ne-a ajutat cadrul legislativ și nu a fost o voință clară, fermă și asumată într-un act normativ, respectiv să fie declarat un proiect strategic, de importanță națională, ceea ce, in opinia noastră, a reprezentat, probabil, cauza principala pentru care a fost depus un număr atât de mic de oferte, deși interesul inițial a fost foarte mare”.

Burduja spune că Itochu și EDF sunt interesate de proiect, dar EDF a refuzat să comenteze

Companiile Itochu din Japonia şi EDF din Franţa sunt interesate de proiect și dispuse să realizeze pe banii lor studiul de fezabilitate, iar apoi să ducă până la capăt proiectarea și execuția centralei, a susținut Sebastian Burduja, ministrul Energiei, în urmă cu două săptămâni.

HotNews.ro a întrebat cele două companii ce planuri au pentru proiectul Tarnița, însă EDF a răspuns că nu comentează pe marginea acestui subiect.

Avantajele hidrocentralei Tarnița

Pe de altă parte, SAPE a mai susținut, în comunicat, că sprijină în continuare proiectul hidroenergetic Tarnița – Lăpuștești, pentru că îl consideră o necesitate pentru sistemul energetic național, pentru securitatea energetică a țării, dar și a întregii regiuni.

Construirea și funcționarea hidrocentralei are numeroase avantaje, spun reprezentanții societății:

  • îmbunătățește regimul de funcționare a centralei atomoelectrice de la Cernavodă, mai ales în perspectiva construirii Unităților 3 și 4, dar și a centralelor termoelectrice pe combustibili fosili, prin transferul de energie electrică de la gol, la vârf de sarcină;
  • participă la reglajul frecvență – putere;
  • asigură rezerva terțiară rapidă;
  • asigură rezerva de avarie de scurtă durată;
  • asigură condiții optime pentru funcționarea centralelor electrice intermitente regenerabile;
  • furnizează putere reactivă și funcționarea în regim compensator, asigurând respectarea standardelor de calitate a energiei electrice;
  • îmbunătățește participarea SEN la piața unică europeană de energie electrică, mărind gradul de siguranță pe ansamblul SEN și crește posibilitatea exploatării SEN în condiții tehnice și economice superioare.

Citiți și Tarnița – Lăpuștești, „proiectul de suflet” al lui Burduja, nu atrage ofertanți / Noua licitație privind studiul de fezabilitate a fost prelungită pentru a treia oară

INTERVIURILE HotNews.ro