De ce Romania?
Citind o carte de bucate, am elucidat misterul care de 20 de ani tot refuza sa-mi dea pace: de ce traiesc si muncesc in Romania? Din „90 incoace, tot felul de oameni imi pun aceasta intrebare, iar raspunsurile mele „oamenii… caldura lor… provocarile…” suna mereu cumva neconvingator. In mod bizar nu sunt in stare sa le explic ce anume ma tine aici.
Anthony Bourdain a scris una dintre cele mai amuzante carti pe care le-am citit vreodata, „Kitchen Confidential” , si aici mi-am aflat raspunsul, desi in toata cartea autorul nu face nici macar o singura referire la Romania. El descrie doza de nebunie de care ai nevoie pentru a investi intr-un restaurant din New York:
Dorinta de a fi patron de restaurant este o boala ciudata si teribila. Oare ce-i indeamna pe multi, oameni rezonabili de altfel, sa se bage in asa ceva?… Trebuie sa vorbesti fluent spaniola, dar sa stapanesti si limbajul alambicat si Kabbal-esc ce guverneaza regulile de sanatate, taxele, protectia muncii, protectia mediului, egalitatea de sanse la angajare, asigurarile, capriciile si favorurile obtinerii unei licente de vanzare pentru alcool, lumea subterana a strangerii gunoiului, spalarii rufelor si eliminarii grasimilor. Ai investit si ultimul tau banut pentru a pune pe picioare localul, cand, colac peste pupaza, ti se infunda scurgerea la bucatarie si sute de tone de mizerie imputita isi fac drum catre sala de mese; bucatarul sef dependent de cocaina tocmai a apelat-o cu termenul de galbejita pe chelnerita de origine asiatica studenta la drept, fapt care iti asigura drumurile prin tribunale pentru urmatoarele sase luni; barmanul le serveste de zor cu alcool pe minorele din suburbie, si oricare dintre aceste fete inebriate ar putea sa infiga masina lui taticu￢ intr-un autobuz plin ochi cu studenti crestini, ducand in cel mai bun caz la suspendarea licentei de alcool; mai punem pe lista si lupta incrancenata cu rozatoarele si gandacimea, pe care intr-o buna zi s-ar putea sa-i descoperi lafaindu-se in farfuria cu desert; apoi, cel care spala vasele tocmai si-a dat demisia dupa o cearta monstru cu baiatul de la livrari, iar la masa sapte e nevoie urgenta de pahare curate; serviciul imigratii iti bate la usa pentru o inspectie surpriza a cartilor verzi; cel care iti livreaza legumele vrea un bilet de ordin care sa-i garanteze plata altfel isi ia marfa inapoi, iar tu ai comandat prea putine servetele pentru weekend ￢ si ia stai un pic, tipa aia nu e cumva tocmai criticul gastronomic de la ziarul New York Times, asteptand in picioare o masa in timp ce fata de la receptie flirteaza fara sa o bage in seama?
Romania poate fi descrisa in termeni asemanatori: de ce ai vrea sa iti deschizi o afacere intr-o tara in care agentiile guvernamentale iti trimit pe cap armate de inspectori, lacuste care umbla dupa spaga, mese pe gratis si produse cadou si, daca nu le dai ce vor, te lovesc cu amenzi draconice in urma unor legi visate candva saptamana trecuta de un guvern care functioneaza pe baza de ordonante de urgenta emise la miezul noptii, legi pentru care nu e nevoie de votul parlamentului, fiind astfel puse in practica imediat, desi sunt atat de ineficiente incat nici in ziua de azi pe baza lor nu s-a reusit condamnarea macar a unuia dintre magnatii care controleaza (prin metode presupus ilegale) calupuri intregi din economie si media (sau chiar din guvern, ar spune unii); unde sanatatea, educatia si serviciile sociale sunt atat de falimentare incat daca ai ghinionul sa ajungi la spital pentru o operatie trebuie sa-ti cumperi singur medicamentele si sa-i spaguiesti bine pe doctori, chirurgi si asistente chiar si pe cei care fac curat asta daca vrei sa mai iesi de acolo intr-o bucata; o tara care timp de 20 de ani a reusit sa construiasca 100 de kilometri de autostrada (la costuri imense), in timp ce China (care in 1990 nu avea nicio autostrada), a construit pana acum aproape 50.000 de kilometri.
Plecand asadar de la realitatea romaneasca dominata de legi imprevizibile, salarii mici, costuri mari, servicii publice falimentare si hoarde de inspectori lacomi in cautarea prazii, nu e de mirare ca romani au fost adusi la disperare de propria lor tara si ca isi doresc sa se mute mai la vest. Cuprinsi de propriul cinism, de resemnare si lehamite, romanii se intreaba mirati cand vad un strain ca mine, „ce naiba face intr-un loc ca asta?”
Am venit prima data in Romania in 1986 si a fost o experienta oribila. Nu mai vazusem niciodata un popor atat de trist si disperat. Oamenii evitau sa ma priveasca sau sa imi vorbeasca, si mi-am inchipuit ca am descoperit cea mai groaznica tara din lume. A fost cumplit. Insa, cand m-am reintors in 1990, am descoperit ca romanii sunt de fapt foarte deschisi, primitori si comunicativi, in ciuda aerului aparent ostil cu care esti intampinat prin magazine si restaurante. Mi-a placut din prima. De 20 de ani incoace, ma simt mai acasa in Romania decat m-am simtit vreodata in Marea Britanie sau in orice alta parte din sud estul Europei in care am trait prin anii ’90.
Citind acea carte a lui Bourdain, mi-am dat seama ca Romania, asemanator cu industria restaurantelor, este un loc ostil afacerilor. Pe de alta parte, multe tari au birocratii teribile, chiar si locuri precum Germania. Si in timp ce unii oameni ar face bine sa se tina deoparte, exista si cei ca mine, care fac fata in astfel de medii. Sa lucrezi in Romania inseamna sa faci fata unor provocari nesfarsite: m-am implicat in domenii majore cum ar fi legile pentru protectia copilului sau politicile cu privire la populatie rroma, iar de curand am publicat un articol in Time despre groapa comuna a evreilor din Iasi (1941).
Din punct de vedere creativ, Romania este mult mai interesanta decat Occidentul si, ca scriitor si fotograf amator, am gasit aici o gramada de material interesant. Este un spatiu ideal si pentru antropologi, sociologi, istorici, ornitologi si experti in protectia mediului „Romania este inca un loc „ne-alterat” (ma refer aici la fortele moderne care schimba structurile traditionale). De curand mi-am comparat pozele din Romania cu cele din Vest si primele sunt in mod clar mai neobisnuite. Am multe instantanee interesante cu fatade de magazine – unele pictate de mana – si tot felul de semne unice si de moda veche; in Vest acestea ar fi produse in masa, in stilul modern sau retro, dar oricum, un lucru e sigur, nu ar merita sa fie fotografiate.
INTERVIURILE HotNews.ro