De ce să faci copii în ziua de astăzi? Motive greșite vs motive corecte. „A face copil pentru «a avea pe cineva care să te iubească» e greșit”

Hâtrul proverb românesc „Cine are, să-i trăiască, cine, nu, să nu-și dorească”, pare a fi mai actual decât oricând. Mai ales pentru noile generații de tineri care valorizează mai degrabă cariera, siguranța financiară, bunăstarea, confortul personal și responsabilitățile puține. În aceste condiții, întemeierea unei familii și aducerea pe lume a copiilor par să fie aspirații din ce în ce mai îndepărtate. Mai ales că, în România, nu există locuințe suficiente pentru tineri, joburile sunt mai prost plătite, iar infrastructura și serviciile sociale care să vină în ajutorul familiilor cu copii este deficitară. Aducerea pe lume a copiilor este, firește, o decizie foarte personală. Motivele trebuie să fie însă cele corecte, pentru că altfel se ajunge în situații absolut traumatizante, atrag atenția psihologii. 

Autoarea Peg Streep, contributor la Psychology Today, povestește că, aproape un deceniu, a intervievat fiice adulte ale unor mame neiubitoare. Ea însăși era o astfel de fiică. Și, următoarea întrebare după „De ce nu m-a iubit?” era, de obicei, „De ce m-a avut?”. O întrebare mai degrabă retorică decât negativă, puncta autoarea. Dar întrebare care atârna greu, undeva, acolo, așteptând un răspuns care nu are șanse să vină niciodată. 

„Decizia trebuie luată cu maximă responsabilitate”

Motivele pentru care oamenii fac copii sunt, desigur, complicate. Din Egiptul antic și chiar de mai înainte, oamenii au avut copii pentru că, în primul rând, era dificil să evite să-i aibă. În societățile tribale, agrare, copiii reprezentau o potențială forță de muncă și un număr care sporea puterea și importanța grupului. Fiii erau cei care protejau proprietatea din generație în generație, iar fiicele – în mod deosebit cele cu șanse mari de căsătorie – erau cele prin intermediul cărora se consolidau noi alianțe, se dobândeau bani și putere. Chiar și atunci, subliniază autoarea, oamenii aveau copii pentru că-i doreau.

Recunosc din start, mai nota aceasta, că discuția referitoare la a avea sau nu copii este una de interes pentru mine: „Cred cu tărie că decizia de a deveni părinte este una importantă care ar trebui luată cu cea mai mare responsabilitate posibilă. Spun asta nu doar din postura de fiică neiubită, care a ascultat sute și sute de mărturii ale unor copii deveniți adulți care nu au fost, în sensul cel mai adevărat, iubiți de mamele sau de tații lor, ci și din postura cuiva care a decis să nu aibă copii, pentru ca, la vârsta de 40 de ani, să-și schimbe decizia”.

Maternitatea, a recunoscut Peg Streep, a fost cea mai mare realizare a vieții ei. Ceea ce pentru o feministă este o afirmație care contează. „Asta nu înseamnă că excelez întotdeuna în rolul de mamă (întrebați-o doar pe fiica mea) sau că nu am făcut greșeli. Am făcut și recunosc că ceea ce am făcut greșit mi-a format copilul la fel de mult sau probabil mai mult, decât lucrurile pe care le-am făcut bine. Studiile au arătat că durerea pe care o provoci are o influență mai mare decât binele pe care-l oferi. Răul este mai putenic decât binele, pur și simplu”, sublinia Streep. 

„Nu trebuie intrat orbește în statutul de părinte”

Potrivit autoarei, există atât motive bune de a aduce pe lume copii, cât și motive extrem de greșite. Dintre acestea din urmă, primul pe listă este acela de a face un copil pentru „a avea pe cineva care să te iubească”: „Am avut la cabinet o serie de femei care au adus acest argument. În majoritatea cazurilor, se spera ca un copil să fie un sprijin în fața durerii provocată de părinți neiubitori sau de relații eșuate. Una dintre femei a mărturisit reflectând la decizia luată cu multe decenii în urmă, aceea de a aduce pe lume un copil în urma unei aventuri de o noapte, că «a fost lucrul cel mai egoist pe care l-am făcut vreodată». O alta a ajuns la concluzia că „copiii nu ar trebui să aibă copii”, recunoscând că i-a lipsit maturitatea și stabilitatea emoțională pentru a putea fi mamă cu adevărat. Ori, aceasta a fost o rețetă pentru dezastru”.

Al doilea motiv greșit este acela că o altă persoană așteaptă asta de la tine. Indiferent cine este acea persoană – partenerul de viață, părintele sau chiar ca urmare a presiunii sociale. Decizia de a avea un copil trebuie asumată de o persoană la toate nivelurile, pentru că reprezintă un angajament enorm. Efortul pentru creșterea copilului sau copiilor este extrem de mare, astfel că e bine să fie inspirată de propria persoană și nu să răspundă așteptărilor altcuiva. Nu trebuie intrat orbește în statutul de părinte, ci printr-o atentă cântărire a nevoilor proprii și a abilităților de a îngriji pe cineva care depinde în totalitate de tine. Altminteri, se poate ajunge în situația în care copilul are tot ce-i trebuie din punct de vedere material, dar nimic din ce are nevoie la nivel emoțional.

Tu dai sens vieții, nu copilul

Nici să faci cu copil pentru a avea un scop în viață nu este de dorit. Pentru că, până la urmă, fiecare persoană decide ce dă sens vieții sale și nu putem obliga o altă persoană să îndeplinească acest rol. Rolul copilului nu este de a face viața cuiva să pară mai bună sau mai bogată decât este în realitate.

Un alt motiv pe cât de des întâlnit, pe atât de greșit este acela că dacă faci un copil căsnicia va rămâne pe linia de plutire. La fel de greșit este să obligi pe cineva să oficializeze relația pentru că urmează să vină pe lume un copil. Ori, este greu de crezut că stresul creșterii unui copil va putea repara o relație mai mult sau mai puțin eșuată.

Teama de respingerea sau stigma socială față de cei fără copii este un alt motiv greșit de a deveni părinte. Multe persoane – femei mai ales – se „simt mai puțin femei” dacă nu au copii, însă este doar o prejudecată și nu o motivație sănătoasă pentru a deveni părinte.

„Sunt una dintre cele patru surori și singura fără copii. Asta m-a diferențiat, și nu într-un mod bun, mai ales că eram capabilă să-i am. Atât părinții mei, cât și frații mei au văzut alegerea mea drept o «dovadă» a cât de egoistă și egocentrică eram. Când au murit părinții mei, am primit prin testament mai puțin decât surorile mele, iar testamentul menționa chiar că nu am nevoie de mai mult de vreme ce eram doar eu”, mărturisește o femeie care a decis împreună cu soțul să nu facă copii.

„Este bine să faci așa cum îți place”

Din ce în ce mai mulți adulți tineri aleg să nu aducă pe lume copii și pentru că reprezentarea în mass-media a normalizat stilul de viață fără copii. Seriale americane extrem de populare precum Friends, Seinfeld și Sex and the City au ajutat la normalizarea alegerii de a nu avea copii și la posibilitatea de a avea o viață împlinită și în lipsa acestora. Tendința tot mai vizibilă astăzi la TV cât și online, a subliniat psihoterapeutul Kaytee Gillis, citată de Psychology Today.

Și nu în ultimul rând, este vorba despre factori economici și sociali. Creșterea copiilor nu a fost niciodată ieftină, mai spune Gillis, însă a avea astăzi o familie impune provocări suplimentare: de la costurile cu locuința și până la cele cu educația, îngrijirea copiilor, a sănătății și multe altele.

Toate la un loc contribuie la decizia de a spune nu calității de părinte.

Studiul The Experiences of U.S. Adults Who Don’t Have Children – Experiențele adulților americani fără copii – publicat de Centrul de Cercetare Pew în 2024 – relevă că mulți spun că lipsa copiilor le-a permis să obțină mai ușor lucrurile pe care le-au dorit, să aibă timp pentru hobby-uri și alte interese, precum și să economisească bani pentru un viitor mai sigur.

„Pentru oricine își pune la îndoială alegerea, trebuie să fie clar: a nu avea copii este o opțiune validă, iar viața unei persoane poate fi împlinită urmând propriile reguli”, conchide Gillis.

„Contează foarte mult ca fiecare partener de cuplu să se cunoască pe sine”

Cel mai bine, spune la rândul ei psihologul psihoterapeut Miruna Jovin, ca fiecare să facă așa cum îi place. Fericirea cuiva nu ține de numărul de copii sau de lipsa lor. „Probabil că fericiți sunt cei care, indiferent că au copii sau nu, reușesc să facă relația lor să funcționează bine pentru ambii parteneri implicați. Deși în familiile cu copii se înregistrează o creștere a gradului de fericire în jurul datei de naștere, tot acolo se observă și o scădere a satisfacției cu privire la viața de cuplu. Fericiți mai sunt și cei care găsesc modalități adecvate de comunicare între ei. Cupluri/familii care se ascultă reciproc și își privesc partenerul cu empatie și respect”. 

Există cupluri fără copii și cu copii care au o relație bună la fel cum există și partea cealaltă, parteneri care nu se înțeleg, indiferent dacă au sau nu copii, mai spune psihoterapeutul.

„Contează foarte mult ca fiecare partener de cuplu să se cunoască pe sine, să fie conștient de propriul bagaj emoțional și dispus să construiască cu cel de lângă el. Și chiar dacă familiile sunt o mulțime în unele cazuri și ele au fost inițial un cuplu”, conchide Miruna Jovin.

Mai mult de doi copii/femeie ca natalitatea să crească

Scăderea ratei natalității este un fenomen care se manifestă în toată Europa, în România însă, anul trecut, numărul născuților vii, înregistrați la oficiile de stare civilă, a fost de 148.916, cel mai mic număr din 1930 încoace, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Față de 2023, conform aceleiași surse, în 2024, s-au înregistrat cu 15.088 mai puțini născuți-vii. Mai mult de jumătate din numărul bebelușilor – (51,5% respectiv 76.696 copii) au fost băieți, iar raportul de masculinitate a fost de 106 băieți la 100 fete. Rata natalității a fost, în anul 2024, de 6,8 născuți-vii la 1.000 locuitori, în scădere față de cea din 2023 (când s-au înregistrat 7,5 născuți-vii la 1.000 locuitori).

Pentru ca natalitatea să crească fiecare femeie aflată la vârstă fertilă ar trebui să aducă pe lume mai mult de doi copii. „Generația 1961 a fost ultima care a asigurat nivelul de înlocuire. Toate celelalte generații au descendența finală sub nivelul de înlocuire”, declara în ianuarie 2022, prof. dr. Vasile Ghețău, citat de Hotnews. 

Publicația Eurostat – Demografia Europei 2025 – arată că în timp ce în ultimele două decenii – adică din 2004 și până în 2024 – populația UE a crescut cu 4%, ajungând la 449, 2 milioane de locuitori, opt țări au cunoscut un declin puternic al populației. Astfel, creșteri absolute s-au înregistrat în Franța și Spania – fiecare cu un plus de peste șase milioane de locuitori – în timp ce România conduce în topul descreșterilor absolute, cu un minus de două milioane și jumătate de locuitori, urmată de Polonia și Bulgaria.

Aceleași date statistice ale Eurostat mai arată că vârsta la care femeile devin mame pentru prima oară a crescut în întreaga UE, la o medie de 29,8 ani, în 2023. Potrivit acestui criteriu, cele mai bătrâne mame sunt italiencele, cu o medie de 31,8 ani la prima naștere, urmate de irlandeze – 31,6 ani și femeile din Spania – 31,5. La polul opus, cele mai tinere sunt în Bulgaria – 26,9 – România – 27,1 – și Slovacia – 27,3 ani. În același timp, statistica arată că între 2003 și 2023, s-a dublat proporția femeilor care aduc copii pe lume la vârsta de 40 de ani, ajungând la 6,1% din total.