Sari direct la conținut

De ce se întâmplă atât de multe accidente la Pasajul Unirii? Răspunsul prefectului Capitalei

HotNews.ro
Accident grav la Pasajul Unirii, Foto: ISU Bucuresti-Ilfov
Accident grav la Pasajul Unirii, Foto: ISU Bucuresti-Ilfov

Prefectul Capitalei Toni Greblă a declarat vineri, după un nou accident la Pasajul Unirii, în urma căruia a murit o persoană, că nu știe de ce au loc atât de multe accidente în acest loc intens circulat din centrul București, dar a dat asigurări că marcajele rutiere suplimentare și porțile de presemnalizare respectă normele.

Toni Greblă a spus că știe că au fost cinci accidente la Pasajul Unirii după lucrările ample de reabilitare, dar nu cunoaște numărul acestora înainte de modernizare.

Întrebat de jurnaliști de ce se întâmplă atât de multe accidente la pasajul din sectorul 4, în contextul în care în accidentul de vineri o persoană și-a pierdut viața și alte 21 au fost rănite, prefectul Capitalei a răspuns că nu poate să își explice.

”Este un semn de întrebare și pentru mine, nu numai de astăzi, ci și despre întâmplările anterioare. Au fost luate toate măsurile de la primele incidente, au fost consultați toți specialiștii, s-au făcut verificări cu privire la înălțimea la modul în care este amplasat acest presemnalizator, s-a mai montat încă un presemnalizator care se afla la 40-50 de metri mai sus, care este dintr-un material mai lejer, și nu știu care este cauza pentru care autocarul nu a oprit la primul presemnalizator pentru că primul are o înălțime și mai mică. Ele sunt montate tocmai pentru a-i atenționa pe șoferi să nu se ajungă la lucruri mai grave”, a declarat Toni Greblă.

Prefectul Capitalei a precizat că toate semnalizatoarele respectă toate normele.

Lucrările de la Pasajul Unirii respectă întocmai legislația în vigoare și recomandările experților, a anunțat Primăria Sectorului 4 pe 22 noiembrie.

Aceasta este concluzia controlului curent efectuat în perioada 16.11.2022 – 22.11.2022, de către specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) la Pasajul Unirii, urmare a incidentelor rutiere petrecute în cele două luni de zile de la redeschiderea acestuia, după finalizarea lucrărilor de punere în siguranță, potrivit autorităților locale.

Marcaje noi pentru respectarea limitei de înălțime

În luna noiembrie, Primăria Sectorului 4 a pus noi marcaje la intrarea în Pasajul Unirii, recent reabilitat, ca să atragă atenția șoferilor să nu depășească înălțimea maxim admisă, 3,5 metri. Măsura a fost luată după ce, de la deschidere, mai multe autocare au rămas blocate fiindcă nu au respectat limita de înălțime.

Noile limitatoare sunt prevăzute cu indicatoare pe care este trecută înălțimea maximă admisă, iar bara transversală a noilor porți este prevăzută cu o serie de elemente de atenționare, sub forma unei „perdele metalice.”

Toate aceste mijloace de presemnalizare, avizate, de altfel, de către Comisia Tehnică de Circulație a Capitalei, au fost instalate în urma incidentelor ce au avut loc în Pasajul Unirii, în cele două luni de zile de la redeschiderea acestuia, după finalizarea lucrărilor de punere în siguranță.

Mai multe accidente la Pasajul Unirii

De la redeschiderea Pasajului Unirii, la începutul lunii septembrie, cinci vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier.

În primele două zile de la inaugurare, două autocare s-au blocat în indicatorul pus înainte de intrarea în pasajul Unirii și care arată și verifică înălțimea maxim admisă.

Pe 8 septembrie, Pasajul Unirii, proaspăt reabilitat de Primăria Sectorului 4, a fost blocat de un TIR care a acroșat limitatorul de înălțime.

Apoi, pe 21 septembrie un camion a rămas blocat în Pasajul Unirii din Bucureşti, după ce şoferul a ignorat limitatorul de înălţime şi a forţat trecerea prin tunel, astfel că plafonul a fost deteriorat.

Un nou accident rutier s-a produs vineri în Pasajul Unirii din Capitală, fiind implicat un autocar în care se aflau aproape 50 de turiști greci și care a intrat în limitatorul de înălțime. 21 de persoane au fost rănite, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare a 4 persoane, iar o persoană a murit.

.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro