De ce sunt așa de diferite cele două fețe ale Lunii? Un studiu gravitațional oferă câteva explicații

Cele două fețe ale Lunii sunt foarte diferite, iar fața pe care o vedem este compusă din câmpii întinse formate din lavă răcită, numite „maria” (din latinescul pentru mări). Fața ascunsă este plină de cratere, fiindcă a fost lovită de asteroizi. Un studiu gravitațional explică de ce cele două fețe ale Lunii arată atât de diferit.

O analiză detaliată a gravitației selenare, bazată pe datele obținute de două sonde robotice NASA, oferă noi indicii despre motivul pentru care cele două fețe ale Lunii arată atât de diferit, scrie Reuters.

Datele provenite din misiunea GRAIL (Gravity Recovery and Interior Laboratory) arată că interiorul profund al Lunii are o structură asimetrică, determinată, se pare, de activitatea vulcanică intensă ce a avut loc acum câteva miliarde de ani pe partea vizibilă. Acest proces a contribuit la modelarea caracteristicilor de suprafață.

Cercetătorii au descoperit că fața vizibilă a Lunii se deformează ceva mai mult decât cea ascunsă, în timpul orbitei sale eliptice în jurul Pământului, din cauza gravitației planetei noastre. Acest fapt indică diferențe în interiorul geologic, mai ales în manta.

„Studiul nostru arată că interiorul Lunii nu este uniform, partea vizibilă este mai caldă și mai activă geologic în adâncime, în comparație cu partea ascunsă”, spune Ryan Park de la Jet Propulsion Laboratory (NASA) și autor principal al studiului publicat în revista Nature.

Unii cercetători au emis ipoteza că elementele radioactive care generează căldură s-au acumulat în mantaua de pe fața vizibilă în timpul unei perioade de vulcanism intens. Noul studiu aduce dovezi în sprijinul acestei ipoteze.

Mantaua de pe fața vizibilă este cu aproximativ 100–200 °C mai fierbinte decât cea de pe fața ascunsă, iar această diferență de temperatură ar fi întreținută de dezintegrarea radioactivă a unor elemente chimice (toriu și titan).

Luna are un diametru de 3.475 km, adică puțin peste un sfert din cel al Pământului. Mantaua selenară se întinde de la 35 km până la 1.400 km adâncime și reprezintă circa 80% din masa și volumul Lunii, fiind compusă în principal din olivină și piroxen, minerale asemănătoare cu cele din mantaua Pământului.

Luna s-a format acum 4,5 miliarde de ani, iar la început se învârtea foarte repede în jurul axei proprii, dar cu timpul, gravitația terestră a încetinit această rotație. Perioada de rotație a Lunii în jurul axei proprii a scăzut, ajungând egală cu cea de revoluție în jurul Pământului, adică aproximativ 27 de zile. Fenomenul se numește rotație sincronă și una dintre consecințe este că Luna își arată mereu aceeași față către Terra.

Pe fața ascunsă a Lunii nu este mereu noapte sau întuneric total. Precum pe fața vizibilă a Lunii, există și pe fața ascunsă a Lunii un ciclu lunar complet de zi și noapte, care durează aproximativ 29,5 zile.

Deși nu este întuneric absolut pe fața ascunsă a Lunii, aceasta este denumită adesea „partea întunecată a Lunii”, pentru că este mai puțin cunoscută și mai puțin explorată decât fața vizibilă.

Studiul din Nature are titlul: Thermal asymmetry in the Moon’s mantle inferred from monthly tidal response

Sursa foto: Dreamstime.com