De ce TikTok nu prea va găsi ușor cumpărător, deși are o influență extrem de mare în lume
TikTok are peste un miliard de utilizatori și are o influență uriașă în rândul tinerilor și în crearea diverselor tendințe. În ciuda acestui succes, dacă ByteDance va fi forțată să vândă compania, TikTok nu va găsi ușor un cumpărător. Cum este posibil?
TikTok ar valora peste 50 miliarde dolari
În 2020 administrația Trump a încercat să interzică aplicația TikTok pe teritoriul SUA, îngrijorările fiind legate tot de influența chineză. În prezent presiunea asupra TikTok s-a accentuat mai ales în SUA și se vorbește tot mai mult de forțarea grupului ByteDance, care deține TikTok, să vândă foarte populara rețea socială.
Va fi greu însă, deși TikTok are ceva ce Facebook și-ar dori enorm: un public tânăr. Mai mult, s-au scris numeroase articole, dar și cărți, despre influența mare pe care TikTok a avut-o și o are asupra culturii tineretului și asupra gusturilor lor în ultimii ani.
Față de 2020, TikTok are cu câteva sute de milioane de useri mai mult, este mai influentă, mai puternică. În SUA are 100 de milioane de utilizatori și teama multor oficiali americani este că la alegerile din SUA, China ar încerca să influențeze votul tinerilor, prin aplicația TikTok, cum manipularea rusă a încercat o influențare în 2016.
Acum trei ani, Microsoft s-a arătat interesată să cumpere TikTok, a fost exprimat și un interes din partea Oracle, dar nu s-a concretizat nimic. Se vorbea pe atunci despre sume cuprinse între 10 și 40 miliarde dolari.
În prezent, suma avansată de analiști, dacă TikTok chiar ar fi să se vândă, ar fi de peste 50 miliarde dolari și, din start, foarte multe companii și fonduri de investiții ar considera suma ca fiind uriașă.
Un scenariu ar fi ca Microsoft să facă o ofertă dacă autoritățile din domeniul concurenței ar respinge propusa tranzacție prin care compania condusă de Satya Nadella voia să cumpere cu 69 miliarde dolari Activision Blizzard. Pare însă puțin probabil că Microsoft ar putea prelua TikTok.
Nu ar primi aprobarea
În toată discuția despre o eventuală vânzare TikTok către companii occidentale trebuie ținut cont că autoritățile din domeniul concurenței s-ar putea opune, mai ales că TikTok este o rețea cu așa de mare influență.
Un aspect și mai complicat ține de ruperea legăturilor TikTok cu China și cu ByteDance. Șefii rețelei sociale au spus că TikTok nu este o companie chineză, dar este clar că legăturile cu China sunt puternice și nu este sigur că vor putea fi rupte total, chiar și în cazul unei vânzări. În plus, dat fiind conflictul economic dintre SUA și China, este de așteptat ca Beijingul să blocheze orice eventuală vânzare a TikTok către companii sau fonduri de investiții din Occident.
Față de acum trei ani, tensiunile diplomatice și economice dintre SUA și China sunt mai mari.
Așadar, deși TikTok este o companie de succes și are o mulțime de atuuri, preluarea ei ar crea atât de multe complicații, încât foarte puține companii sau fonduri de investiții mari s-ar încumeta să încerce.
Ar mai fi o variantă, ca grupul ByteDance să se separe de TikTok care să devină o entitate independentă, dar o astfel de mișcare nu ar convinge statele occidentale și, cel mai probabil, nu ar fi agreată de China.
TikTok: Suntem o companie globală, nu una chineză
„Nu suntem o companie chineză, nu ne presează în niciun fel autoritățile chineze pe partea de date sau la moderarea de conținut”, spunea pe 8 martie un oficial al TikTok Europa. Pusă în fața unor amenințări cu interzicerea în unele medii, TikTok încearcă să convingă oamenii cu putere de decizie din SUA și Europa că datele user-ilor nu au cum să ajungă la Beijing. Va fi însă greu, fiindcă legăturile cu R P Chineză sunt puternice.
„Relația dintre TikTok și ByteDance este similară cu cea dintre YouTube și Google. ByteDance este compania – mamă, noi spunem că este o companie globală, știu că unii o numesc companie chineză. 60% dintre acțiunile ByteDance sunt deținute de investitori globali, cum ar fi KKR sau Sequoia, investitori care au acțiuni și la alte companii tech cu care suntem în concurență. 20% dintre acțiuni sunt la angajați, iar alte 20% sunt deținute de fondatorii companiei”, a explicat Theo Bertram, vicepreședinte pentru relații guvernamentale la TikTok Europa.
Theo Bertram spune că NU există vreun mod în care autoritățile chineze să intre în posesia datelor user-ilor TikTok din Europa, iar cei de la TikTok spun că ar refuza categoric, dacă ar exista astfel de cereri. Compania spune că nu există niciun fel de presiune din partea autorităților chineze nici la accesul la date sau la moderarea de conținut. „Suntem o companie globală independentă”.
Oficialii TikTok susțin că aplicația colectează mai puține date personale decât alte aplicații tech.
TikTok a anunțat că va deschide încă două centre de date (în Irlanda și Norvegia).
TikTok va anunța numele unui partener care va monitoriza modul în care aplicația va gestiona datele în Europa, după modelul din SUA, țară unde se vorbește în mod serios despre interzicerea TikTok sau despre forțarea ByteDance să vândă operațiunile din SUA către o companie americană. Ambele variante par foarte puțin probabile.
Surse: New York Times, AFP, Le Monde, Financial Times