De ce timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Explicațiile științifice

Când suntem tineri ni se pare că timpul trece teribil de greu, mai cu seamă atunci când așteptăm evenimente importante: vacanța, concediul, o petrecere, o întâlnire. Pe măsura înaintării în vârstă, lucrul acesta se schimbă radical și avem senzația că timpul și-a mărit viteza… de zbor. Adesea ne surprindem mirându-ne că parcă ieri a fost Crăciunul și, iată, e deja vară, parcă ieri a fost luni și deja e sâmbătă, parcă ieri ni s-au născut copiii și acum sunt ei, la rândul lor, părinți. Ce se întâmplă, de fapt?!

Chiar dacă nu au deslușit complet acest mister, psihologii și oamenii de știință au, fiecare, propriile explicații. Unii sunt de părere că fenomenul are legătură cu cât de mult timp am trăit. Adică unui copil în vârstă de cinci ani i se pare că un an este o perioadă lungă de timp, pentru că un an reprezintă 20% din viața lui de până atunci. La 70 de ani, însă, lucrurile nu mai stau deloc așa. Nici calculele… Alții sunt convinși că percepția diferită asupra timpului este dată de unele schimbări care au loc în creier, respectiv de deteriorarea și încetinirea capacității noastre de a procesa informațiile vizuale. Percepem mai puține, și, în consecință, în aceste condiții ni se pare că timpul trece mai repede.

Acest subiect al percepției asupra trecerii timpului a intrat mai puternic în atenția tuturor în perioada pandemiei, când un procent copleșitor de persoane au afirmat că au simțit că în perioada lockdown-ului timpul a trecut diferit față de cum trecea înainte.

Ei bine, timpul măsurabil al ceasului nu este unul și același cu timpul pe care îl percepe mintea umană. Acest „timp al minții” este o secvență de imagini, de reflecții ale naturii care sunt alimentate de stimuli veniți de la organele senzoriale. Mintea tânără primește mai multe imagini pe parcursul unei zile decât aceeași minte la bătrânețe.

Altfel spus, dacă durata de viață este măsurată în funcție de numărul de imagini percepute în timpul vieții, atunci frecvența imaginilor mentale la vârsta tânără este mai mare decât la bătrânețe.

Rata cu care sunt percepute schimbările în imaginile mentale scade odată cu vârsta din cauza unor caracteristici fizice care și ele se schimbă odată cu vârsta, de la greutate și înălțime până la acuitate vizuală, ritm cardiac sau număr de fibre musculare. Astfel, potrivit unui studiu din 2019 pe tema modificării percepției asupra trecerii timpului, concluzia oamenilor de știință a fost aceea că ea se schimbă pentru că vizualizarea mentală s-a schimbat, nu pentru că timpul se scurge mai repede.

O altă cercetare, realizată de oamenii de știința din Japonia, a ajuns la concluzia că această percepție distorsionată a timpului are la bază „oboseala” celulelor cerebrale, cauzată inclusiv de înaintarea în vârstă. Susținerea ipotezei vine din studii de neuroimagistică care arată că regiunile corticale, cum ar fi cele din cortexul parietal, sunt cele implicate în percepția timpului ca durată. Ceea ce și lor le este încă neclar este dacă această reprezentare a timpului are în vedere durata fizică sau cea subiectivă, de vreme ce percepția noastră asupra trecerii lui nu este adesea veridică, ci mai degrabă influențată de diverși factori contextuali.

Timpul nu trece la fel pentru toată lumea

Măsurarea timpului cu ceasul ne structurează viața de zi cu zi și ne permite să ne coordonăm acțiunile pe baza presupunerii fundamentale că timpul fizic trece cu aceeași viteză pentru toti și că măsurarea lui este fiabilă. Cu toate acestea, experiența de zi cu zi sugerează că nu acesta este modul în care experimentăm subiectiv trecerea timpului. Ne referim la timpul care trece „încet” atunci când suntem plictisiți sau la timpul care „zboară” atunci când suntem implicați într-o activitate plăcută.

De fapt, suntem conștienți de această diferență și se pare că am acceptat această decuplare a trecerii subiective a timpului. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în modificările experienței trecerii timpului descrise de pacienții cu sindroame depresive și cu deficiențe cognitive ușoare, chiar și atunci când capacitatea lor de a judeca duratele este păstrată.

În cadrul unui experiment care a urmărit dacă și în ce mod proprietățile unui stimul vizual simplu (un câmp cu puncte in mișcare) pot într-un interval de timp să influențeze experiența subiectivă a trecerii timpului. Subiecții au fost expuși unei imagini în care punctele s-au deplasat continuu din centrul ecranului către marginea lui într-un interval de simulare cuprins între 10 si 30 de secunde. Imaginea crea subiectului impresia că și el se mișcă printre acele puncte, fără a avea niciun reper asupra momentului în care a început „călătoria” sau când se va termina. De menționat că proporția culorilor punctelor de pe ecran putea să se schimbe în mod imprevizibil pe parcursul intervalului de simulare. La final, chiar înainte de terminarea afișării stimulilor, participanților li s-a cerut să spună mai întâi care era culoarea dominantă a acestora și apoi să aproximeze cât a durat experimentul. (Cererea de a urmări culoarea a fost folosită pentru a li se direcționa atenția către stimul și a le fi distrasă de la timp.)

Experiența trecerii timpului a fost percepută ca fiind mai rapidă în cazul imaginilor în care stimulii (punctele de pe ecran) s-au deplasat rapid și în care aceștia erau mai denși. Acest fapt a confirmat teoria potrivit căreia percepția asupra trecerii timpului depinde de schimbările contextuale interne sau externe sau de relația dintre desfășurarea evenimentelor din lumea externă (imaginile de pe ecran) și procesele interne ale subiecților. În concluzie, studiul a demonstrat că stimulii vizuali de nivel scăzut pot afecta experiența trecerii timpului în intervale scurte de timp.

Vârsta influențează percepția trecerii timpului

Un alt studiu, realizat de această dată în Ungaria, pe un grup de 138 de persoane împărțite în trei grupe de vârstă (4-5 ani, 9-10 ani și adulți peste 18 ani) a urmărit percepția acestora asupra trecerii timpului după ce au fost puși să vizioneze două videoclipuri de câte un minut. Fiecăruia dintre participanți i-au fost arătate ambele videoclipuri. Unul avea mai multă acțiune, iar celălalt era monoton. Răspunsurile participanților au demonstrat că vârstele lor au influențat modul în care au perceput timpul. În vreme ce grupul de copii cu vârste de 4-5 ani a perceput videoclipul plin de evenimente ca fiind mai lung, ceilalți au apreciat că cel monoton a fost mai lung. Surprinzător (sau nu!) niciunul dintre participanți nu a crezut că cele două videoclipuri au fost perfect egale ca și durată, toți fiind convinși că unul a fost mai scurt și celălalt mai lung.

Concluzia, formulată de principalul autor al studiului, Zoltan Nadasdy, profesor de psihologie la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria, este aceea că, într-adevăr, pe măsura înaintării în vârstă timpul este perceput diferit și devine mai puțin subiectiv și mai mult independent de acțiune și eveniment. Motivul pentru care acest lucru este atât de interesant este că întărește teoria că funcțiile cognitive devin mai „bune” pe măsură ce creierul nostru se dezvoltă. Dintr-o perspectivă a neurodiversității, adulții nu sunt mai capabili să facă judecăți de timp. Pur și simplu ei judecă timpul diferit, nu mai bine.

Profesorul de psihologie Adam Anderson, de la Universitatea Cornell, este de părere că pentru copii, atunci când lucrurile sunt interesante și stimulative, timpul pare că încetinește. În schimb, ca adulți, avem tendința de a experimenta opusul: timpul zboară atunci când ne distrăm.

Același profesor Anderson este și principalul autor al unui alt studiu, care a descoperit că percepția noastră asupra timpului poate fi legată de lungimea bătăilor inimii. Persoanelor participante la acest studiu, cărora li s-a montat un electrocardiograf, li s-a cerut să asculte un scurt ton audio. Acestea au perceput tonul ca fiind mai lung după o bătaie mai lungă a inimii și mai scurt după o bătaie mai scurtă a inimii. Pe baza acestei constatări s-a concluzionat că inima poate juca un rol în perceptia asupra trecerii timpului.

„Am arătat că ritmul cardiac lent – adică o durată mai mare între bătăile inimii – dilată timpul, încetinindu-l”, a mai spus Anderson. Tot el propune un exercițiu prin care puteți ajuta la resetarea modului în care creierul și inima percep timpul, folosind respirația lentă pentru a vă încetini ritmul cardiac. Profesorul ne sfătuiește să inspirăm adânc timp de 4 secunde și să expirăm, lent, în 6 secunde. Repetând acest exercițiu de câteva ori, sistemului nervos parasimpatic i se semnalează să liniștească întregul corp, încetinind și ritmul cardiac. Și, cumva, și trecerea prea rapidă a timpului…

Sursa foto: Dreamstime.com