De la preconcepții la încredere: povestea voluntarei care aduce speranță acolo unde alții văd doar obstacole

La numai 24 de ani, Alexandra Răucescu a reușit ceea ce mulţi își propun, dar puţini duc până la capăt: să devină un sprijin real pentru copiii care au cea mai mare nevoie. De patru ani, este voluntar în programul Ajungem MARI, iar fiecare întâlnire cu copiii din sistemul de protecție este pentru ea o lecţie de răbdare, empatie și dedicare.

Povestea Alexandrei începe în 2021, când a venit în București la facultate, din Suceava. Dorinţa de a continua voluntariatul a fost mai puternică decât teama de necunoscut.

„Mai făcusem voluntariat și mi-am dorit să continui, doar că programul de voluntariat în care eram implicată înainte nu-mi mai permitea, pentru că era intermediat de liceu. Aşa că am căutat, pur și simplu, pe internet mai multe asociaţii și am găsit Ajungem MARI fix în perioada de recrutare”, își amintește ea.

Dorinţa de a fi un model pentru generațiile viitoare

Ce a atras-o la această asociaţie nu a fost simplul fapt că recruta voluntari pentru a lucra cu tinerii și copiii instituționalizați, ci misiunea organizaţiei.

„Eu am lucrat tot timpul cu copii, printre ei fiind și copii cu deficienţe sau cu nevoi speciale. Ajungem MARI a fost asociaţia care s-a pliat cel mai bine pe nevoile mele, eu dorindu-mi să fiu un model pentru copii, să îi ajut cu un sfat, în carieră profesională sau doar să le fiu prieten”.

Pentru Alexandra, motivaţia este simplă, dar profundă.

„Mă consider o persoană bună, destul de empatică cu copiii. Îmi doresc să formez copii care poate nu au posibilitatea sau au nevoie de un mentor, să știe că pot exista în lume prieteni adevăraţi. Pur și simplu, mi-am dorit să fac niște lucruri pentru copii pe care poate eu aș fi vrut să le primesc de la un frate sau o soră mai mare”.

Debutul nu a fost lipsit de dificultăți. Prima experiență a avut loc într-un centru pentru victime ale violenței domestice. Confruntarea cu frica și cu nesiguranța acelor persoane i-a testat nu doar cunoștințele, ci și empatia. Totuși, tocmai acele momente dificile i-au consolidat dorința de a fi un sprijin real și un model de încredere pentru cei care aveau nevoie de speranță.

„A fost greu la început, aveam o mămică cu opt copii, cu vârste foarte diferite. A fost puțin mai greu să coordonez activităţi care să se potrivească și pentru copiii de 16 ani, și pentru copiii de trei. Chiar am legănat și am ţinut în braţe inclusiv copil de un an și două luni, pentru că simţeam câtă nevoie are mămica lui de o pauză, oricât de mică ar fi”.

Cum gestionează momentele sensibile

Să lucrezi cu copii proveniţi din contexte dificile presupune nu doar profesionalism, ci și delicateţe. Alexandra înțelege că e nevoie de răbdare și multă empatie, schimbarea nu vine peste noapte, iar cel mai valoros sprijin este să le transmiți copiilor că sunt văzuți, ascultați și înțeleși.

„Fiind vorba de violenţă domestică, e destul de sensibil. Copiii de acolo vin încărcaţi foarte mult emoţional și nu doresc să-i supăr, să ating niște coarde sensibile. Acestea au fost chiar primele discuţii pe care le-am avut și cu fetele când am început. E importantă conștientizarea cazului de care ne ocupăm, dar noi suntem acolo ca să le fim suport, nu ca să le provocăm și mai multe răni”.

Experienţa și deschiderea ei au făcut ca legătura cu copiii să se construiască natural. Prin modul ei sincer de a comunica și prin disponibilitatea de a-i asculta fără a-i judeca, fiecare activitate, fiecare discuție și chiar fiecare moment de joacă au devenit ocazii de conexiune.

„Poate am avut eu norocul să lucrez cu niște copii excepţionali. Nu am probleme cu ei în mod deosebit. Îmi plac provocările, iar dorinţa de a ajuta oamenii e mai presus de greutăţile care pot apărea.”

Lecții de viață din voluntariat

Alexandra nu le oferă copiilor doar sprijin școlar sau activităţi recreative, ci și lecţii de viaţă. Ea îi învață să creadă în propriile puteri, să-și descopere pasiunile și să privească dincolo de limitele pe care mediul le-ar putea impune.

„Cred că am avut un impact pozitiv pentru că le-am arătat lucruri din viaţa mea: ce poţi să faci dacă ești bun la școală, le-am explicat că orice lucru făcut bine vine cu un câștig, cu o recompensă.”

De-a lungul anilor, a avut parte de momente memorabile, pline de emoţie. Își amintește cu drag de o fetiţă care i-a spus: „Mami mi-a zis că oamenii tatuaţi sunt răi, dar uite că tu ești foarte bună.”

Alexandra știe că tocmai aceste interacţiuni schimbă mentalităţi: „E chiar tipul de preconcepţie pe care tot timpul încerc să-l distrug.”

Un alt episod care a impresionat-o a fost reîntâlnirea cu o fetiţă pe care o legăna la vârsta de doi ani: „Un an și jumătate mai târziu, în care fusese departe de mine şi de locul în care ne-am văzut, m-a recunoscut, mi-a ţinut minte chiar şi numele. A fost fantastic. M-am simţit atât de împlinită.”

Un mesaj pentru viitorii voluntari

Dincolo de experienţe și amintiri, Alexandra are un mesaj puternic pentru cei care se gândesc să facă pasul spre voluntariat.

„Ce ar trebui ei să știe e asta: o faci pentru că așa vrea sufletul tău. Dacă nu înţelegi asta, nu cred că voluntariatul e pentru tine. Să știi că ai nevoie de o anumită maturitate emoţională mai întâi la tine, pentru că ideea asta de a oferi din timpul tău altcuiva fără să primești ceva la schimb nu este foarte bine îmbrăţișată de foarte mulţi oameni.”

Pentru Alexandra, voluntariatul nu înseamnă doar a dărui, ci și a primi: bucuria de a vedea un copil zâmbind, încrederea de a ști că este un sprijin și satisfacţia de a lăsa o urmă în vieţile celor mici.

Dacă povestea Alexandrei te inspiră, aplică în programul de voluntariat Ajungem MARI până pe 30 septembrie aici: Devino voluntar – Ajungem MARI.

Parteneriat media