De unde își cumpără Dan Barna măști de protecție? De la farmacie. "Recunosc că nu știu cât costă, le cumpără soția"
Liderul USR, Dan Barna, spune că poartă tot timpul mască de protecţie, pentru că ”e un risc mare” şi este ”singura soluţie reală să ne purtăm singuri de grijă”. El a spus că își cumpără măștile de la farmacie, dar a recunoscut că nu știe cât costă un pachet de măşti, pentru că i le cumpără soţia.
”Le port tot timpul. E un risc mare, e un pericol care există în jurul nostru. Dincolo de măsurile autorităţilor, dincolo de mesajele din spaţiul public, singura soluţie reală este să ne purtăm singuri de grijă: să purtăm mască, să nu ne înghesuim, să stăm la distanţă, să evită aglomeraţiile. Lucrurile acestea contează foarte mult. Cei care respectă aceste măsuri sunt sănătoşi”, a declarat Barna.
El a spus că își cumpără măștile de la farmacie. Întrebat despre preţ, el a recunoscut că nu știe, pentru că i le cumpără soția.