Debutul unui fenomen: frica de puterea justitiei

S-a instalat in spatiul public, pe nesimtite, temerea ca justitia a luat-o razna, ca se merge prea departe, ca Romania se scufunda „intr-o atmosfera sulfuros iacobina”, ca sa citez un amic. Cam multe arestari, spectacolul catuselor arata tot mai obscen si, in general, suna dubios sa-l inhati pe unul dupa patru-cinci ani. Ce-au pazit pana acum procurorii? Cine a mai pomenit atatea cereri de arestare impotriva unui singur om? Cum? Cinci ani cu executare pentru o amarata de scena, pentru atata paguba trimiti la inchisoare o femeie cu doi copii mici? Cu Videanu au intins coarda rau, totul incepe sa puta.

Daca doriti si alte motive de neliniste, adaugati la toate acestea suvoiul de acuzatii lansat de Elena Udrea, girata istet de fostul presedinte Traian Basescu in interviul acordat TVR. Un cor de politicieni acompaniat de ceva presa tipa ca Romania a ajuns „republica procurorilor”. Cine mai ramane in picioare dupa apocalipsa judiciara?

Se mai aude un refren: tara nu poate fi condusa doar de procurori. Nimeni nu se mai ocupa de economie, administratie, nu se mai semneaza contracte. Romania s-a blocat de frica anchetelor. Frica de justitie a paralizat administratia si bussines-ul autohtone.

Aceste lozinci nu le mai gasiti doar la Antena 3, ci se plimba mai nou prin mintea unor insi cat se poate de onorabili.

Inainte de toate, notati va rog usurinta cu care picam dintr-o extrema in alta, de la scepticism total la ingrijorare precoce. Abia au trecut cativa ani de cand nimeni in tara asta nu credea ca vreun mare politician sau mogul va infunda vreodata puscaria. Azi ne temem ca exageram cu anchetele. Uitam fondul problemei: coruptia s-a cronicizat in aproape doua decenii de justitie nefunctionala. Actuala clasa politica a ajuns un putregai de sus pana jos.

De aici trebuie pornita discutia. Valul de arestari, anchete si dosare care pare sa inghita toti politicienii mari si mici, de la putere sau din opozitie, de la rudele presedintelui la cele ale premierului, de la amicii fostului presedinte Basescu la protejatii actualului premier Ponta, reflecta exact ceea ce denuntam cu totii: caracterul infernal al unei clase politice expirate.

Sau este, daca doriti, iesirea cu zgomot din lunga tranzitie post-comunista, dupa cum sugereaza Dan Turturica pe blogul sau: „(…) o buna parte din arestarile si condamnarile rasunatoare la care asistam azi reprezinta exact asta. Încercarea de a reda România românilor. De a obliga casta securisto-politica instalata la putere dupa caderea lui Ceausescu sa nu mai distribuie avutia comuna exclusiv în interesul propriu, de a renunta sa ne mai trateze ca pe cetateni de rangul doi, de a nu mai modela viitorul tarii dupa chipul si instinctele lor„.

Altfel spus, raul nu putea fi extirpat cu manusi, cu jumatati de masura si in liniste deplina. La usa procurorilor au ajuns toti, dar absolut toti reprezentantii cercului de initiati. O mana de oameni, grupul eternilor, au impartit puterea intre ei dupa 89 incoace. Ei, eternii Romaniei, asista azi ingroziti la caderea lumii lor. Prabusirea se produce in grup, tragandu-se la fund unii pe altii. Haita se sparge intr-o harmalaie de nedescris.

Ceea ce ar putea ansambla la loc vechiul sistem este dorinta tot mai puternica de a opri justitia. S-a strans o masa critica in toate partidele, in lumea mogulilor de carton si printre capitalistii de stat ai Romaniei. Cu totii vor actiona la un moment dat impotriva celor care azi le ameninta ecosistemul. Acest lucru pare inevitabil. Procesul restauratiei a inceput deja prin inocularea fricii de puterea prea mare a justitiei/ serviciilor secrete, printr-un ingenios amestec de minciuni cu adevaruri partiale.

Sentimentul fricii ca vom intra iarasi intr-un univers orwellian, perfect controlat, dominat de institutii de forta, se trezeste usor intr-o tara iesita relativ recent de statul totalitar, unde puterea se exercita in mod arbitrar. Insusi presedintele Iohannis a spus la inceput de mandat ca justitia nu trebuie sa ajunga o super-putere. In fine, publicul s-a prins deja in hora intrebarilor subversive, multe nascute din lipsa de realism, dintr-o precara intelegere a mecanismelor justitiei, altele din partizanat politic sau rea-credinta.

De ce n-au chemat-o pe Udrea in ultimii patru ani deloc? Ce-i cu avalansa de cereri de arestare? E un mod naiv de a evita o realitate seaca. Daca cineva s-ar fi atins de protejata presedintelui cand era in culmea gloriei sale, zbura din functie a doua zi. Am vazut cu totii cum a dat Traian Basescu de pamant cu sefii serviciilor la simpla banuiala ca ar fi efectuat filajul de la Paris.

Inseamna ca justitia n-a fost egala pentru toti, ca nu ramane mare lucru din mandatele fostului presedinte, ca mitul impartialitatii anchetelor pica? Partial adevarat. Dar realist vorbind, nu se putea altfel. Nu poti lupta pe toate fronturile, impotriva tuturor. Exista un gen de compromis rezonabil pe care orice institutie trebuie sa-l faca pentru a-si atinge obiectivele mari. Poate sa nu-l faca, insa actele de eroism stupid dureaza putin.

Sa fim onesti pana la capat: Elena Udrea este anchetata azi, la patru ani de la Gala Bute, pentru ca abia acum se poate. Ce probe sau marturii se strangeau cand Udrea era la putere? Cine ar fi depus martuire impotriva ei, marea protejata a presedintelui atotputernic?

Cu cat se apropie de varful puterii, anchetele sunt mai dificil de condus pana la capat. Dar vine vremea cand puterea ajunge in opozitie, si atunci curg denunturile, marturiile si ies probele din sertare. Asa s-a intamplat in cazul Basescu, asa va fi si cu Ponta.

Fie din cauza ca oamenii vor sa-si scape pielea, fie din cauza ca nu vor sa plateasca factura altora, legea omertei nu mai functioneaza odata pierduta puterea. Cazul Ridzi este un bun exemplu pentru lipsa de scrupule a celor dispusi sa faca orice pentru a scapa. Ridzi, de pilda, a aruncat iintreaga vina pe subalterni pana in ultimul moment. Cei mai apropiati colaboratori ai Elenei Udrea au turnat-o fara mari ezitari.

In cazurile Udrea, dar mai ales Ridzi a inceput, dupa condamnarea ultimei la cinci ani cu executare, o dezbaterea siropoasa despre umanitatea justitiei.

Aici as putea intoarce dezbaterea cu argumente la fel de populiste intreband asa: dar cand a facut doi copii in plin proces penal nu stia la ce-i expune? Ce gasiti uman in retelele de coruptie de sub Udrea care, in plina criza, jumuleau statul cu zeci de milioane de euro?

Toti cei care simt in aceste zile un fior de compasiune fata de cei arestati sau condamnati pentru fapte de coruptie sa arunce un ochi in spitale. Aici, voi, parintii sau copiii vostri intra cu o boala si ies cu trei. De aici s-au scurs milioane de euro sub forma de spagi si n-a mai ramas decat mizeria de azi. Compasiune simt intai de toate fata de halul in care am ajuns cu infrastructura civila, cu scolile, spitalele si drumurile. Din pacate, nu mai ramane nimic pentru cei care ne-au jefuit ani la rand si ne-au facut sa aratam ca o tara din lumea a treia, nu din UE.

Asadar, nu ma tem de faptul ca justitia ar fi ajuns excesiv de puternica, eventual abuziva. Nu avem date factuale pe care sa ne sustinem astfel de angoase. Din fericire, cenzura judecatorilor functioneaza cand procurorii isi iau avant cam mare cu dosare subtiri sub brat. Cel mai bun exemplu este cazul Videanu, arestat preventiv de o instanta si eliberat ulterior. Procurorii isi sustineau acuzatia de complicitate la abuz in serviciu cu argumentul ca fostul ministru a cerut in mod repetat ridicarea sechestrului. Pentru a proba o complicitate la abuz e nevoie de infinit mai mult.

In fine, am vazut si achitari, vezi dosarul Oprisan. Asta inseamna, din fericire, ca nu tot ce trimit procurorii in instanta se transforma automat in sentinta, desi procentul de condamnari ramane nefiresc de mare pentru o tara democratica. Avem inca putine achitari, putem chestiona inclusiv usurinta cu care se dispun arestari preventive. Prin urmare, rolul judecatorilor va fi extrem de important de acum incolo. A pronunta o achitare sau o eliberare din arest trebuie sa sune la fel de firesc ca o trimitere dupa gratii. Numai asa sistemul de justitie va fi castigat increderea si respectul publicului.

Evident, nevoia de a reforma mecanismele de control si verificare a activitatii serviciilor secrete ramane valabila, dar ar fi de-a dreptul stupid sa credem ca acestea dicteaza arestarile sau condamnarile pronuntate de judecatori. Ca influenteaza mult activitateea DNA, asta da. Dar nu pot controla toate sentintele, tot ce misca in instante. Aceasta este teoria conspiratiei, nimic mai mult. Sistemul de justitie s-a curatat bine in ultimii ani si a dezvoltat destule filtre si mecanisme de protectie. Paranoia infiltrarii societatii cu ofiteri sub acoperire s-a nascut tot in capul unor politicieni disperati sa compromita pe oricine le chestioneaza existenta, sursa averii, afacerile.

Apoi, avem totusi la indemana un raport institutional independent, celebrul Mecanism de Cooperare si Verificare. Nu stiu sa fi retinut vreun raport dat publicitatii in ultimii ani abuzuri cumplite comise de justitie. Daca ar fi existat cu adevarat, erau greu daca nu imposibil de ascuns sub pres in tot acest timp. N-am vazut apoi condamnari la CEDO pe motiv de proces incorect, politic sau cu incalcarea dreptului la aparare. Romania incaseaza in general zeci de condamnari din cauza conditiilor din inchisori, dar subfinantarea lor trebuie trecuta tot in contul politicienilor aflati azi dupa gratii. Vorba lui SOV, daca investeau mai mult in puscarii ar fi investit de fapt in viitorul lor.

In concluzie, nu de puterea justitiei trebuie sa ne speriem acum, ci de momentul cand vom asista la un nou asalt impotriva ei. Nu prea vad nici pericolele despre care vorbeste Sebastian Lazaroiu sau, in tot cazul, desi merita in mod cert abordate, nu ele imi par prioritare. Singurul scut eficient in calea politicienilor este azi publicul. Anii de frustrari si de sfidare din partea unor politicieni lacomi se razbuna azi printr-o sustinere masiva acordata ofensivei anti-coruptie.

Din cate aud, ar fi prima data cand Mugur Isarescu cade in sondaje pe locul doi la capitolul incredere, dupa Laura Codruta Kovesi. Cu toate acestea, justitia nu a devenit un fel de ghilotina a gloatei, esafodul plin cu sange din care zboara de-a valma capete de vinovati si victime colaterale. Este o institutie cu care abia incepem sa ne obisnuim cu totii.

Urmatorii zece ani ar trebui sa arate la fel, ca sa nu zicem mai tarziu ca ne-am agitat de pomana. Va mai trece insa ceva timp pana cand arestarile, achitarile sau condamnarile de politicieni mari sau mici nu vor mai ingrijora pe nimeni, depinde in mare masura si de corectitudinea judecatorilor. Romania pare azi tara procurorilor, insa ultimul cuvant nu e la ei.

P.S. Udrea a primit, la contestatie, arest la domiciliu. Daca seful interimar al SRI, Florian Coldea, „omul cu secretele tuturor” putea influenta justitia asa cum a tot acuzat Doamna, acum ramanea la beciul politiei, la tubulatura, nu pleca acasa la jacuzzi