Deci, Obama. Şi-acum?

Cunoaştem numele viitorului preşedinte american. Barack Obama va fi inaugurat pe 21 ianuarie 2013 pentru al doilea mandat la Casa Albă, continuând astfel („four more years” a titrat presa de peste ocean) proiectul imensei speranţe început în 2008 prin istoricul Yes, we can! Este un lucru ştiut şi general acceptat că primul mandat nu a fost unul strălucit şi nu a avut rezultate remarcabile, sau oricum nu pe măsura aşteptărilor, nici pe plan economic intern, nici în relaţiile internaţionale. Mare parte a speranţelor din 2008 s-au domolit, entuziamul s-a stins. Americanii au înţeles că, dincolo de cuvintele frumos spuse şi de bunele intenţii, minuni nu se pot face iar problemele Americii şi ale lumii actuale sunt profunde, grave, structurale, de durată.

Şi totuşi Obama nu a pierdut pe 6 noiembrie 2012, pentru simplul motiv că Mitt Romney nu avea cum să câştige. Bogatul om de afaceri republican nu avut niciodată şanse reale să stârnească pasiunea naţiunii americane (din păcate pentru el, se pare, nici măcar entuziamul celor din Partidul Republican), să fie iubit, adulat, citat, considerat un model care să inspire tineretul american, un lider acceptat pe scară largă de cei peste 200 de milioane de americani cu drept de vot. Probabil, niciunul din cei şapte candidaţi republicani din primary nu ar fi câştigat în faţa lui Barack Obama. Dintr-un motiv sau altul, niciunul nu avea profilul complet al unui preşedinte al Statelor Unite. După nepopularitatea severă a lui Bush jr. din al doilea mandat (2004-2008) şi după candidaturile eşuate ale lui McCain şi Romney, GOP (Grand Old Party) va trebui să reflecteze serios la campania din 2016 şi să propună o candidatură puternică, o figură luminoasă, capabilă să inspire America şi lumea. Sunt motive să credem că peste patru ani vom asista la o frumoasă surpriză din partea republicanilor: un prezidenţiabil mai tânăr, care să iasă în cele din urmă din capcanele discursului ultra-conservator (non-sensuri de genul punerii în discuţie a dreptului femeii la avort în America secolului XXI sau dimensiunea evanghelică a programelor politice republicane) precum şi din stereotipiile magnaţilor legate de scăderea taxelor (Statele Unite au oricum nivelul cel mai scăzut de impozitare dintre democraţiile dezvoltate ale lumii), venind însă cu adevărat spre problemele reale ale cetăţeanului obişnuit, spre calitatea educaţiei, spre costul serviciilor de sănătate, spre problemele migraţiei, spre sărăcia care începe să cuprindă tot mai mulţi americani etc.

Dar să vedem ce va fi până în 2016. După o campanie lungă şi obositoare, în care nu s-a simţit prea bine în calitate de candidat (incomodat fiind, evident, de lipsa argumentelor şi a realizărilor politice majore, cu excepţia legii asigurărilor de sănătate), Barack Obama pare să-şi fi regăsit spiritul care l-a propulsat în anii ascensiunii sale într-un strălucitor discurs de învingător, rostit în noaptea de după alegeri. Cel puţin din perspectivă oratorică, măreţia Americii a fost salvată. Ce va urma însă după victory speech?

Întoarcerea la realităţile cenuşii ale economiei post-criză, la uriaşa datorie a statului american, la structura politică divizată a Congresului (control republican la Camera Reprezentanţilor, uşoară majoritate democrată la Senat), blocajele din Orientul Mijlociu (în special Siria dar şi Libia sau Egipt), impasul relaţiei cu Rusia, ascensiunea pe scena globală a Chinei, parteneriatul ofilit cu Europa sau situaţia explozivă Israel-Iran constituie tot atâtea dosare complicate şi motive de îngrijorare pentru (noua?) administraţie de la Washington. Spunem „nouă” pentru că, deşi preşedintele va fi acelaşi, o serie întreagă de înlocuiri la nivele înalte se profilează la orizontul următoarelor două luni. După demisia lui David Petraeus de la şefia CIA şi oarecum anunţata retragere a lui Hillary Clinton de la Departamentul de Stat, alte remanieri sunt de asemenea aşteptate la începutul noului mandat.

Să nu credem în miracole politice. Noul mandat la Casa Albă nu va putea rezolva toate problemele Americii şi ale lumii. Transformările majore în care s-a intrat pe plan economic şi în relaţiile internaţionale în timpul mandatelor lui George W. Bush se vor derula probabil de-a lungul mai multor cicluri electorale, vor traversa epoca Obama şi vor produce efecte pentru mai multe generaţii de acum înainte. Despre aceste schimbări adânci am mai discutat, cu alte ocazii. Sub povara datoriei publice, Statele Unite vor căuta să-şi limiteze în continuare costurile militare, contribuţia la securitatea globală sau regională şi acţiunea externă, cu excepţia nedoritei situaţii a unui conflict de proporţii într-o anumită parte a lumii, caz în care un uriaş lobby intern ar putea obliga Casa Albă să adopte o poziţie tranşantă.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro