Decizia anunțată de CFR pentru următoarele zile, când sunt prognozate temperaturi de până la 38 de grade
Trenurile vor circula cu vitează redusă în zonele unde sunt prognozate temperature extreme, a anunțat marți CFR SA. Noi atenționări Cod galben de caniculă emise de meteorologi sunt în vigoare în această săptămână în peste trei sferturi din țară, unde temperaturile vor atinge 38 de grade.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a transmis, printr-un comunicat de presă, că în contextul prognozelor meteorologice care indică temperaturi extreme la nivel național în perioada următoare vor fi luate măsuri speciale „pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului feroviar”.
Astfel, în zonele unde temperatura la nivelul șinei atinge sau depășește 50 de grade Celsius, se va dispune reducerea vitezei de circulație a trenurilor.
„Pe întreaga rețea feroviară, personalul de specialitate din cadrul CFR SA desfășoară permanent activități suplimentare de verificare și monitorizare a stării infrastructurii. Temperaturile înregistrate la nivelul șinelor sunt supravegheate în timp real, astfel încât echipele de întreținere să poată interveni prompt acolo unde situația o impune, prevenind eventuale incidente sau disfuncționalități.
Reducerea temporară a vitezei de circulație a trenurilor în condiții de caniculă este o măsură esențială, menită să asigure desfășurarea traficului feroviar în cele mai bune condiții de siguranță, chiar și în situații meteorologice extreme”, a transmis CFR.
Cod galben de caniculă, extins de meteorologi
Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, va fi valabil un prim Cod galben de vreme caniculară în Banat, Oltenia, Muntenia, în sudul Moldovei, în sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Dobrogei. Pe arii relativ extinse se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități., conform Agerpres.
De asemenea, noaptea va fi caldă, cu temperaturi minime ce vor oscila între 17 și 20 de grade.
Județele afectate de acest Cod galben sunt: Alba, Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

În perioada 25 iunie, ora 10:00 – 26 iunie, ora 10:00, un al doilea Cod galben de căldură va viza majoritatea zonelor. Astfel, va fi caniculă și disconfort termic accentuat în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, în sudul Moldovei, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei.
În aceste zone, ITU va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, în timp ce minimele vor fi între 17 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală în sudul și vestul țării.
Al doilea Cod galben de vreme deosebit de caldă va fi în vigoare în următoarele județe: Alba, Argeș, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Meteorologii precizează că, joi, 26 iunie, canicula și disconfortul termic se vor intensifica.
