Decizia luată de Israel după ce a devenit singura țară din lume care recunoaște Somaliland
Ministerul israelian al Afacerilor Externe a anunțat duminică numirea lui Michael Lotem în funcția de primul ambasador al Israelului în Somaliland, la patru luni după recunoașterea acestui teritoriu de către Israel, potrivit France Presse.
„Michael Lotem a fost numit primul ambasador al Israelului în Somaliland”, a anunțat ministerul într-un comunicat, precizând că această numire „urmează stabilirii relațiilor dintre cele două țări în decembrie 2025 și vizitei istorice a ministrului Afacerilor Externe Gideon Saar în Somaliland în ianuarie anul acesta”.
„Domnul Lotem ocupă în prezent funcția de ambasador economic itinerant pentru continentul african”, se precizează comunicatul.
Decizia vine după ce, pe 26 decembrie 2025, Israelul a devenit prima și singura țară care a recunoscut Somaliland drept „stat independent și suveran” de la secesiunea sa din Somalia, în 1991.
Două luni mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe din Israel și-a anunțat intenția de a numi un ambasador.
Mohamed Hagi, ambasadorul Somalilandului în Israel, a obținut, la rândul său, aprobarea guvernului israelian încă din februarie 2026.
Somalilandul se bucură de o poziție strategică în Golful Aden și dispune de propria monedă, propriul pașaport și propria armată, dar se confruntă cu dificultăți în obținerea recunoașterii internaționale, pe fondul temerilor de a provoca mânia Somaliei și de a încuraja alte mișcări separatiste în Africa.
Foto: Sergey Mayorov | Dreamstime.com