Sari direct la conținut

​Decizia Statelor Unite după încercarea Coreei de Nord de a lansa un satelit militar

HotNews.ro
Kim Jong Un, Foto: STR / AFP / Profimedia
Kim Jong Un, Foto: STR / AFP / Profimedia

Statele Unite au impus sancţiuni, între care îngheţarea activelor a două persoane şi ale unei entităţi, ca reacție la încercarea eşuată a Coreei de Nord de a lansa un satelit militar săptămâna trecută, a anunţat Departamentul Trezoreriei, relatează Kyodo.

Măsurile punitive care vizează două persoane, un nord-coreean şi un rus, precum şi o companie rusă au ca scop să combată eforturile de a genera venituri pentru „dezvoltarea ilegală de arme de distrugere în masă şi rachete balistice” de către Phenian.

Departamentul american a precizat că Washingtonul a luat măsuri în coordonare cu Japonia şi Coreea de Sud.

În 24 august, Coreea de Nord a lansat o rachetă care transporta un satelit de recunoaştere, dar acesta nu a intrat pe orbită din cauza unei erori în sistemul de explozie de urgenţă, marcând a doua încercare eşuată a Phenianului în trei luni. (Sursa: Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro