Sari direct la conținut

Defecțiune majoră în Gara de Nord: Sistemele pentru informarea călătorilor nu mai funcționează / Ce spune CFR SA

HotNews.ro
La Gara de Nord, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
La Gara de Nord, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor din Gara de Nord din Capitală s-a defectat vineri dimineaţă, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate, CFR SA, potrivit News.ro

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că s-a produs un deranjament în Gara de Nord Bucureşti, care a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor.

”Concret, tabelele de teleafişaj, panourile de informare localizate pe peroane şi camerele de luat vederi din incinta gării nu mai funcţionează”, precizează compania.

La ora publicării acestei știri, site-ul unde ar trebui să fie disponibile camerele web cu imagini LIVE din Gara de Nord afișează mesajul: „Serviciu temporar indisponibil din cauza unor probleme tehnice. Vom reveni in cel mai scurt timp.”

CFR SA colaborează cu CFR Călători pentru informarea corectă şi rapidă a publicului călător, se spune în comunicat.

”Regretăm disconfortul creat şi vă informăm că personalul responsabil acţionează pentru remedierea acestui deranjament, în cel mai scurt timp posibil, cu scopul de a relua informarea corectă a publicului călător”, transmite Compania Naţională de Căi Ferate. 

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro