Sari direct la conținut

Definitivat 2019. Examenul prin care profesorii capătă dreptul să-și ia gradele didactice are loc miercuri

HotNews.ro
Definitivat, Foto: Hotnews
Definitivat, Foto: Hotnews

Definitivat 2019. Ministerul Educației organizează, miercuri, proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. Cei care s-au înscris la examen ar fi trebuit să treacă până acum de mai multe probe. Conform Metodologiei „pentru a se putea prezenta la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin 1 an; calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”; media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la probele menționate anterior.

Dintre cei 8.064 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă de miercuri 7.482 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ aceste condiţii.

Definitivat 2019. Miercuri, 24 iulie, accesul candidaţilor în Centrul de Examen se va face în intervalul 8:00 – 8:45, pe baza actului de identitate valabil – carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate – ori, în lipsa acestuia, pe baza paşaportului în termen de valabilitate.

Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 10:00, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore. Nota obținută la proba scrisă este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Lucrările candidaților vor fi corectate în diferite Centre de Evaluare din țară, urmând ca primele rezultate să fie afișate, miercuri, 31 iulie 2019. Eventualele contestații vor fi înregistrate la Centrul de Examen, în zilele de 31 iulie -1 august, și transmise, ulterior, Centrelor de Evaluare. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 5 august 2019.

Ministerul Educației a publicat modelele de subiecte pentru fiecare disciplină în parte pe siteul subiecte.edu.ro

Potrivit datelor de la Ministerul Educației, anul acesta a fost înregistrat un număr mare de candidați înscriși pentru următoarele discipline/specializări: limba română și literatură pentru copii/metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar – învățământ preșcolar în limba română (2.079); limba și literatura română și matematică/metodica predării acestora – învățământ primar în limba română (1.367); educaţie fizică şi sport/specialitate și metodica predării acesteia (856); limba și literatura engleză/specialitate și metodica predării acesteia (464); limba și literatura română/specialitate și metodica predării acesteia (401).

Subiectele, precum şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare şi Examinare şi vor fi afișate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) și la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în 6 centre organizate la nivel național. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 31 iulie în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 5 august 2019. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.

Definitivat 2019. Prin acest examen, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin dobândirea definitivării în învățământ, profesorul depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Calendar Definitivat 2019

24 iulie 2019 Susţinerea probei scrise

31 iulie 2019 Afişarea rezultatelor

31 iulie – 1 august 2019 Înregistrarea contestaţiilor

1 august – 5 august 2019 Soluționarea contestaţiilor

5 august 2019 Afişarea rezultatelor finale 6 august – 9 august 2019

Transmiterea la Ministerul Educației Naționale a tabelelor nominale cu candidaţii admişi

9 august – 14 august 2019 Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației naționale

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro