Sari direct la conținut

Defrișările de pe bucata retrocedată în Parcul IOR continuă: excavatoarele au intrat în zonă / Primarul Negoiță aruncă responsabilitatea pe Nicușor Dan

HotNews.ro
Bucata retrocedata IOR 2, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov
Bucata retrocedata IOR 2, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov

Măcelul arborilor de pe cele 11 ha de teren retocedate în Parcul IOR continuă. Cetățenii din zonă spun că au fost puși la pământ mai mulți arbori, iar excavatoarele au intrat pentru a scoate rădăcinile și a nivela pământul. Majoritatea arborilor tăiați sunt uscați, aceștia uscându-se în mod misterios după ce trunchiul a fost găurit anul trecut.

Poliția locală vine la sesizările cetățenilor și dă amenzi fiindcă arborii au fost tăiați fără aviz de defrișare, așa cum prevede legea, însă acestea sunt modice, 100 lei pentru persoane fizice, iar în 15 zile poate fi plătit jumătate din minim, respectiv 25 de lei/copac. HotNews.ro a sesizat această problemă legislativă încă de acum 1 an, dar nicio autoritate a statului nu a făcut nimic, iar de atunci orașul a pierdut mai multe hectare de spațiu verde.

Cetățenii din zonă sunt revoltați de ce se întâmplă și merg la fața locului să vorbească cu muncitorii în încercarea de a opri distrugerea spațiului verde.

  • „În ultimele zile au început din nou să taie arbori de pe porțiunea aceea dinspre aleea din Parcul IOR. Ei spun că taie ce este uscat, în prima zi în care au reînceput tăierile, cineva a surprins cum au fost tăiați și doi arbori viabili, am sunat la Poliție, Poliția a venit și a dat amenzi pentru cei doi arbori.
  • După au început să niveleze cu un buldozer și să scoată toate rădăcinile de acolo. Am fost și eu prezentă când făceau asta, fiindcă tot merg să văd ce se întâmplă. Noi am tot sunat la Poliție, Poliția tot vine, stau câte două-trei minute și pleacă, nu se întâmplă absolut nimic.
  • Am tot încercat să surprindem și când încarcă lemne în dubă, fiindcă transportul nelegal de lemne intră în sfera penală, nu știam inițial asta, dar nu i-am prins în flagrant cum transportă. Avem o filmare de la un balcon cum au strâns lemnele și au zis că le fac rumeguș”, a declarat pentru HotNews.ro Cesiana Cojocaru, unul dintre cetățenii din zonă care se implică în salvarea spațiului verde.

Aceasta reclamă lipsa de acțiune a autorităților.

„Mi se pare ireal, atât timp cât faci toți pașii, contactezi toți oamenii care ar trebui să facă ceva în privința asta – Garda de Mediu, Poliția Locală de la Capitală, cea de Sector, Primăriile, și toată lumea este degeaba. Asta mă face să cred că trăiesc într-un stat în care nimeni nu are nicio putere dacă există bani la mijloc. Pur și simplu mi se pare ireal. Eu înțeleg că fie nu au autoritate, fie nu au legile potrivte, fie sunt șpăguiți. Care este varianta corectă? Pentru că este imposibil să nu ai o procedură legală ca stat să oprești niște lucruri de genul. Oamenii ăștia lucrează pentru noi, iar dacă legea nu este bună și nu apără interesele cetățenilor, să o schimbe, pentru că tot ei pot să facă asta”, a mai spus Cesiana Cojocaru.

Și Cristian Neagoe, activist de mediu, dar și locuitor al zonei spune că autoritățile sunt impotente, iar deocamdată nici cetățenii nu au găsit instrumentele juridice pentru a opri tăierea arborilor.

  • „De la începutul anului s-au tăiat sute de copaci. Autoritățile sunt impotente, ridică din umeri, nu fac nimic, ceea ce se întâmplă aici este un masacru ecologic, se taie arbori foarte bătrâni, nu există instrumente juridice pentru a opri asta, sau cel puțin noi nu le-am identificat încă.
  • Încercăm să găsim căile legale pentru a sista cât mai repede lucrările, ne-am consultat cu avocați, încercăm să aducem un executor judecătoresc. E pur și simplu halucinant că oamenii care sunt la putere au legea, sunt factori de decizie, sunt organe de control, nu au practic nimic la îndemână să poată opri măcar temporar asta.
  • Și se face în sfidare față de interesul public, voința oamenilor din zonă, în sfidare față de sănătatea lor, față de dreptul lor la un mediu curat. Cerem tuturor autorităților să intervină cu tot ce pot. Dacă nu face nimeni nimic, în câteva zile probabil vor tăia tot aici”, a declarat acesta.

Consilier USR: „Cred că acesta este punctul culminant a ceea ce a început în 2020”

La fața locului a fost și Eugen Matei, consilier local Sector 3 din partea USR. Acesta spune că întâi copacii au fost găuriți ca să să se usuce, iar acum se taie ca parte dintr-un plan.

„Cred că acesta este punctul culminant a ceea ce a început în 2020, cu găurirea a sute de copaci cu bormașina la rădăcină, și ce ziceam anul trecut când am făcut această chestiune publică, se întâmplă în această vară. Și anume acei copaci uscați intenționat, acum sunt doborâți și au închis bucla”, a explicat Eugen Matei.

Acesta spune că proprietarul a închiriat o parte din spațiul verde unei firme care va face aici un parc de distracții.

„Cei care au fost împinși din Orășelul copiilor își vor amplasa echipamentele pe care le au acolo în zona retrocedată a Parcului IOR. Reprezentantul chiriașului a spus că nu este nevoie de autorizație sau alte documentații mai complexe pentru ce înseamnă echipamente de agrement, că ar exista o scăpare a legii care le permite să amplaseze aceste chestii doar cu un aviz de amplasament. Noi sperăm că acea analiză juridică de la PMB să arate că modul în care a fost făcută punerea în posesie este viciată și acel viciu să fie suficient pentru a începe acțiunea de anulare a titlului de proprietate și sperăm ca acest teren să reintre în circuitul public. ”, a explicat Eugen Matei, consilier local USR, prezent la fața locului.

Și Dan Trifu, vicepreședintele fundației Ecocivica a fost la fața locului, vineri.

„Se tot taie arbori acolo, și azi, și zilele trecute, am discutat și cu Garda de Mediu, au spus că au fost amendați pentru starea de igienă precară în care se află terenul și că le-ar fi dat igienizare pe terenul respectiv. Nu știu de ce taie și arbori care sunt viabili, se fac lucrări de decopertare, de nivelare, probabil să ascundă urmele arborilor tăiați până acum. Legislația este aplicată deficitar, trebuie să insistăm la autorități să aplice corect legea privind tăierea arborilor”, a declarat Dan Trifu pentru HotNews.ro. Acesta a făcut și un filmuleț cu arborii tăiați.

Am întrebat și muncitorii de la fața locului de ce taie copacii, dar nu au răspuns, doar au filmat cu fotografiem copacii tăiați și ne-au somat să plecăm, deoarece este proprietate privată. Asta deși zona nu este îngrădită și este tranzitată zilnic de sute de persoane.

Primarul Robert Negoiță: „Primăria Capitalei este cea care poate face mai mult”

Am încercat să luăm și un punct de vedere de la autorități. I-am contactat telefonic pe primarii Nicușor Dan și Robert Negoiță.

Nicușor Dan nu a răspuns și nici nu a avut vreo reacție pe pagina de Facebook cu privire la această speță.

Robert Negoiță a răspuns și ne-a comunicat că a făcut tot ce legea îi permite să facă, adică să dea amenzi.

„Primăria Capitalei este cea care poate face mai mult. Ei pot ataca în instanță titlul de proprietate și așteptăm să facă asta de câteva luni, dar nu o fac. Tot ei pot majora amenzile pentru tăierile ilegale de arbori, nici asta nu au făcut”, a spus Negoiță.

Întrebat exact ce amenzi a dat și câți arbori au fost tăiați, primarul a declarat că ni se vor comunica aceste date. Am depus și o solicitare oficială la Primăria Sectorului 3 pentru a ni se comunica aceste date.

Șeful Gărzii de Mediu București, Viorel Glăman, a declarat că nu este în oraș, însă luni ne va da toate informațiile disponibile. „Este proprietate privată acolo. Nu se aplică Legea 24. Vă rog să trimiteți întrebările pe mail și luni vă dăm toate informațiile”, a spus acesta.

La fața locului a mai fost și Diana Buzoianu, deputat USR, care a anunțat că va depune un proiect de lege care să îndrepte această injustiție. „Pentru cazuri mai puțin grave trebuie să fie aplicate amenzi mult mari. Pentru cazuri grave, cum e situația din parcul IOR, e necesară sancțiune penală”, a scris aceasta pe pagina de Facebook.

HotNews.ro a scris încă de anul trecut că Bucureștiul a pierdut zeci de hectare de spațiu verde în 2022 din cauza legislației proaste, amenzile pentru tăierile ilegale de arbori fiind simbolice, de la 25 de lei pentru fiecare copac tăiat fără aviz. Până în 2020 fapta era considerată infracțiune, însă acest lucru a fost scos din lege și s-a dezlănțuit haosul. Deși am sesizat de aproape 1 an această problemă, Parlamentul și Guvernul nu au modificat legea, iar practica continuă.

Consilierul general USR, Ana Ciceală, a inițiat anul trecut în august un proiect de hotărâre pentru majorarea amenzilor, însă acesta a rămas blocat.

„În rezumat, amenzile privind tăierile fără aviz ar crește potrivit proiectului de la 50 – 200 lei/ arbore la 4000 – 5000 lei/arbore. Din păcate, legislația în vigoare nu permite Consiliului General să stabilească amenzi mai mari de 5.000 lei.De asemenea, propunem introducerea sancționării contravenționale cu o amendă similară privind afectarea negativă a spațiului verde (calculat la metru pătrat). Astăzi ne propunem să acționăm punctual pe termen scurt, crescând componenta disuasivă, adică mărind la maxim amenzile pentru cei care taie ilegal arbori.”, a scris Ana-Maria Ciceală pe pagina de Facebook la vremea respectivă.

Reamintim că cele 11 hectare de spațiu verde au fost retrocedate în 2007, iar anul trecut, proprietarii au anunțat că doresc să construiască acolo un parc de distracții.

În 2022 zona era plină de vegetație

În luna decembrie 2022 pe teren erau sute de arbori, majoritatea în stare bună, dar și mai mulți arbuști.

Defrisările au început în luna ianuarie a acestui an și în ultimele luni au fost puși la pământ zeci de arbori.

Primăria Capitalei nu a emis aviz de defrișare pentru acest spațiu verde, iar arborii au fost tăiați nelegal, potrivit informațiilor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro.

„Conform evidențelor de la nivelul Direcției de Mediu, pentru arborii situați în zona retrocedată a parcului IOR, nu au fost emise avize de specialitate (toaletări; defrișări)”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

În 2022, spațiul verde a fost agresat în mod constant

În 2022 au avut loc mai multe incendii pe spațiul verde, arbori s-au uscat misterios și au avut loc defrișări fără aviz, deci cu nerespectarea prevederilor legale.

În 2022, HotNews.ro a solicitat Gărzii de Mediu, Primăriei Capitalei și Primăriei Sectorului 3 informații despre câți copaci au dispărut de pe amplasament, raportat la inventarul arborilor din 2007, de ce anul acesta s-au uscat mai multe exemplare și ce măsuri s-au luat.

Garda de Mediu nu ne-a dat niciun răspuns, din septembrie și până azi.

Primăria Capitalei ne-a răspuns, la finalul lunii iulie, că nu a emis niciun aviz de defrișare pentru această locație, situația cu arborii care s-au uscat în mod misterios i-a fost sesizată de mai mulți cetățeni, a făcut controale și a aplicat câteva amenzi.

  • ”Conform H.C.G.M.B. 304/2009 privind aprobarea Normelor de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului București, intervenția asupra arborilor și arbuștilor situați pe domeniul public și privat al statului, al Municipiului București, precum și pe terenurile proprietate privată a persoanelor fizice/juridice, se realizează numai în baza avizelor de specialitate (defrișare/toaletare), emise de către Serviciul Avize și Acorduri din cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Municipiului București, ca urmare a solicitărilor făcute de administratorii/proprietarii legali ai terenurilor/domeniilor respective.
  • Pentru locația sesizată de dvs. (porțiunea mărginită de B-dul Liviu Rebreanu, B-dul Nicolae Grigorescu și str. Constantin Brâncuși), respectiv terenul retrocedat din parcul IOR, Sector 3, în ultimii 2 ani, Direcția de Mediu din PMB nu a emis niciun aviz de specialitate în vederea executării lucrărilor de defrișare a arborilor/arbuștilor existenți pe acesta”, se arată în răspunsul transmis de Municipalitate.

În ultimii 10 ani, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București a primit cinci sesizări referitoare la defrișări de vegetație în parcul IOR, inclusiv în ceea ce privește arborii uscați, însă nu au putut stabili cauza.

  • ”În cursul acestui an au fost înregistrate la Primăria Municipiului București petiții ale cetățenilor din sectorul 3, care semnalau acțiuni de uscare a arborilor prin turnarea unor substanțe chimice care au fost introduse prin orificii realizate la baza trunchiurilor, precum și defrișarea vegetației dendrologice situată în zona retrocedată a parcului IOR.
  • Direcția de Mediu a efectuat verificări în teren, iar aspectele constatate au fost transmise către Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului Bucureștin luna martie 2021 a fost înregistrată prima sesizare, având ca obiect mai multe tăieri de arbori din parc.
  • În urma verificărilor efectuate de către polițiști locali, proprietarul terenului, persoană fizică, a fost sancționat contravențional cu amendă pentru defrișarea a doi arbori și toaletarea – fără aviz de specialitate a altuia. Valoarea amenzilor a fost de 300 de lei. În intervalul 22.06.2022 – 01.07.2022, Direcția de Mediu din cadrul PMB a direcționat către D.G.P.L.C.M.B. alte patru sesizări referitoare la ,,defrișarea și otrăvirea copacilor din zona retrocedată IOR”.
  • În urma verificărilor efectuate în data de 05.07.2022, polițiștii locali nu au putut stabili motivele care au dus la degradarea biologică a arborilor. De asemenea, la momentul controlului nu au fost constatate defrișări recente de arbori”, se mai arată în răspunsul transmis la vremea respectivă.

Am întrebat câți arbori au dispărut de pe amplasament din 2007, când a fost făcut Registrul verde, inventarul arborilor din oraș și până acum, însă Primăria Capitalei nu ne-a răspuns la această întrebare.

Primăria Sectorului 3 ne-a comunicat anul trecut că a dat amenzi în valoare de 18.000 lei pentru defrișările ilegale, iar de ce s-au uscat arborii ar trebui să stabilească Secția 12 de Poliție.

”Poliția Locală poate acționa în baza Legii nr. 24/2007 și HCGMB nr. 304/2009, constatând tăierile și defrișările neautorizate, dar nu poate stabili cauzele naturale ale degradării copacilor. DGPL Sector 3 a sesizat atât Secția 12 Poliție, cât și Garda de Mediu cu privire la vătămarea arborilor, instituții care pot face cercetări în acest sens. Persoanele vinovate pentru vătămarea arborilor vor fi stabilite în urma anchetelor efectuate de către Poliția Sectorului 3 – Secția 12 Poliție. Pentru toaletare și defrișare fără aviz au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.000 de lei”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Sectorului 3 la solicitarea HotNews.ro.

Reprezentanții instituției ne-au mai comunicat că pe spațiul verde au mai fost amplasate neautorizat construcții provizorii – mobilier urban (rulote, căsuțe din lemn și tobogane gonflabile), în scop comercial.

Ce doresc beneficiarii să construiască pe bucata retrocedată din IOR?

Potrivit panourilor afișate la fața locului, pe bucata de parc retrocedată se dorește amenajarea unui parc de distracții pentru familie si copii ”Disney Mania”. Acesta ar avea 40-50 de instalații pentru copii și adulți – roată mare, ciocan, trenuleț, carusel, mașinute, casa groazei, montagne russe – o zonă cu ponei, căsuțe tematice, birouri, alimentație publică.

”Vom transforma această zonă , dintr-un spațiu fără vitalitate, într-o zonă plină de viață și verdeață, unde toți copiii dar și adulții vor avea parte de timp de calitate și experiențe pline de surprize, unde vor întâlni de la animale, până la un spațiu unde pot citi și se pot distra alături de cei dragi cu activități interactive, o zonă unde copiii cât și adulții vor aborda cu entuziasm fiecare experiență întâlnită în parc”, se arată pe panou.

Întregul proiect va fi realizat în 3 ani, se mai arată pe panou, dar va funcționa încă din prima zi de contract.

”Ne dorim ca cetățenii noștrii (sic!) să se bucure în continuare de parc și de frumusețile naturii, iar proiectul va fi într-o continuă dezvoltare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe întreaga perioadă în care vom transforma această porțiune de parc”, se mai arată pe panou.

Am căutat pe site-ul Primăriei Sectorului 3 dacă au fost emise certificate de urbanism – primul pas pentru amenajarea parcului – și autorizații de construire.

Pe bucata respectivă de parc sunt două numere poștale, strada Constantin Brâncuși 2 A – 112.399 mp și bd. Liviu Rebreanu 11 I – 10.127 mp.

Potrivit informațiilor publicate până la această dată, s-au emis 3 certificate de urbanism, după cum urmează, însă niciunul pentru parc de distracții:

  • pe 08.06.2022 Bucuresti, pentru strada CTIN BRANCUSI, nr. 2A – certificat de urbanism pentru împrejmuire teren și organizare de execuție lucrări
  • pe 08.06.2022 Bucuresti, pentru strada CTIN BRANCUSI, nr. 2A – certificat de urbanism pentru construire parc fotovoltaic și organizare de execuție lucrări
  • pe 08.06.2022 Bucuresti, pentru strada CTIN BRANCUSI, nr. 11I – certificat de urbanism pentru împrejmuire teren și organizare de execuție lucrări

Pe panourile puse în parc nu este anunțat când încep lucrările și în baza căror documente vor începe.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro