Delirul puterii

Dacă mai avea cineva vreun dubiu despre ce vrea cu adevărat PSD cu Justiția, declarația de marți a lui Eugen Nicolicea a spulberat toate îndoielile. Nicolicea, vârful de lance în ofensiva pesedistă de modificare a legilor justiției și codurilor penale, alături de Iordache, a amenințat cu pușcăria procurorii și judecătorii care protestează față de ordonanța lui Tudorel Toader, pelerinul numărul unu la biroul lui Liviu Dragnea.

Mesajul e clar: sunteți cu noi sau împotriva noastră. Pentru că miza este una singură: „Nu avem toată puterea până nu avem Justiția”. Aceste cuvinte care au făcut istorie în 2012, anul de aur al lui Dan Voiculescu, s-au înfipt adânc în creierul lui Liviu Dragnea. Cinci ani mai târziu, cu un partid care obținuse cel mai mare scor electoral de la FSN încoace, Liviu Dragnea declara nervos că PSD a câștigat alegerile, nu și puterea. Încercase o mutare de forță cu OUG 13, dar nu îi ieșise. Nu a renunțat, dar a schimbat tactica, iar astăzi este la un pas de a-și vedea visul cu ochii.

A câștiga puterea este pentru Liviu Dragnea o chestiune personală, nu de teorie politică de a servi binelui public. Când vorbește despre abuzuri, Liviu Dragnea nu se gândește la cei 13% dintre găinarii care au murit în pușcării punându-și ștreangul de gât (atât este rata sinuciderilor raportat la numărul de decese, potrivit datelor ANP), ci se gândește la el. Liviu Dragnea nu concepe să fie un al doilea Adrian Năstase, să cadă din raiul puterii în iadul infractorilor.

Până acum, Liviu Dragnea și-a urmărit tenace scopul, dublând ofensiva de punere a legii în interesul său personal cu o strategie de comunicare, susținută puternic de televiziunile de casă, menită să accentueze sindromul post-traumatic al comunismului. Liviu Dragnea a încercat să (re)construiască o societate psihotică, trăind permanent cu frica oricărui cuvânt care este ascultat, oricărui om care este turnat și aruncat în beci, trăind în iminența unui atac fatal din exterior.

Pentru că frica te înnebunește, te face să te predai.

Protestele din aceste zile ale magistraților reprezintă, poate, una dintre ultimele zvâcniri ale unui organism (societăți) care se luptă cu o boală cronică. Însă câtă vreme va rezista?

Sprijinul venit din stradă ajută, dar nu este suficient.

Până la urmă, ne convine sau nu, soluția este tot una politică. În democrație, în parlament se creează mecanismele de funcționare ale unei societăți sănătoase, în cazul de față, cadrul legislativ care asigură independența justiției și care protejează drepturile și libertățile fundamentale. Existența unui abuz nu justifică sub nicio formă subordonarea justiției. Așa cum se vede situația în acest moment, Liviu Dragnea/PSD pare că nu are niciun obstacol. Doar hărmălaie electorală.

Câtă vreme Liviu Dragnea va menține actuala majoritate, lucrurile vor merge în aceeași direcție ca până acum. Tentativele de destabilizare a sa din interiorul partidului au eșuat. Puțini au plecat, mulți au rămas, mulți cu aceleași probleme și interese cu șeful lor de partid.

ALDE care se distanțează discret, la nivel de discurs de PSD, nu face deocamdată nicio mutare radicală. Ajunsă în pragul să fie dată afară din familia europeană din care face parte, Alianța rămâne alături de PSD, sub santajul dosarului lui Călin Popescu Tăriceanu, votul din parlament pe cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale fiind amânat constant. Sunt voci care spun că după încheierea mandatului președinției României la Consiliul UE, Tăriceanu va scoate ALDE din Coaliția cu PSD, urmărind maximizarea sanselor în perspectiva unei candidaturi la prezidențiale. Rămâne de văzut.

Defector ar putea fi UDMR pentru care colaborarea parlamentară cu PSD și asigurarea majorității a creat probleme în propria comunitate care este un electorat anti-PSD și care se confruntă, uneori poate mai acut, cu aceleași probleme ca majoritatea. În ultima perioadă, Kelemen Hunor ia distanță, mult mai vizibil, de PSD – vezi exemplele ordonanței lăcomiei și a celei pentru modificarea legilor justiției. Nu lasă însă vrabia din mână pentru cea de pe gard, pentru că în acest moment o alternativă concretă nu are.

Iar PNL, principalul partid de opoziție, nu i-o poate oferi în acest moment. PNL nu poate negocia o mutare de forță în Parlament fără Klaus Iohannis. Iar Klaus Iohannis pare că nu-și permite acest lucru acum când a intrat în cursa pentru un al doilea mandat la Cotroceni. Pe de o parte are nevoie de un dușman politic bine identificat, pe de altă parte nu-și permite să-și îngroape partidul care-l susține aruncându-l în prăpastia săpată de PSD. Cât despre anticipate, nici măcar PNL, care a propus public această soluție, nu o susține cu adevărat.

Anunțul făcut de Tudorel Toader, de modificare a OUG 7 în parte, nu este o victorie. Liviu Dragnea e hotărât să meargă până la căpăt. A spus-o chiar el și ar fi o iluzie să creadă cineva că îi va fi imposibil să reușească. În istoria recentă, au spus-o și alții că e imposibil și a urmat aproape o jumătate de veac de dictatură.

Urmăriți acest clip cu un discurs al Anei Pauker, asemănarea cu prezentul este izbitoare.