Sari direct la conținut

Demisia lui Gabriel Oprea nu a fost inregistrata vineri, pana la finalul programului de lucru al Senatului

HotNews.ro
Gabriel Oprea, Foto: Guvern
Gabriel Oprea, Foto: Guvern

Demisia senatorului Gabriel Oprea nu a fost inregistrata, vineri, pana la finalizarea programului de lucru al Senatului, a precizat purtatorul de cuvant al presedintelui Senatului, Andrei Alexandru, pentru News.ro, demisia trebuind sa fie citita in plen pentru a deveni efectiva, potrivit Regulamentului acestui for.

Andrei Alexandru a precizat ca pana la incheierea programului nu fusese primita nicio cerere oficiala, la secretariatul institutiei, din partea senatorului Gabriel Oprea.

Potrivit Articolului 190 din Regulamentul Senatului, senatorii pot demisiona prin cerere scrisa, adresata presedintelui. Presedintele Senatului, in sedinta publica, intreaba senatorul daca staruie in cererea de demisie si, daca raspunsul este afirmativ, ori daca senatorul nu se prezinta pentru a raspunde, cu toate ca a fost instiintat, declara locul vacant.

Articolul 188 din acelasi Regulament mentioneaza ca in cazul in care un senator demisioneaza, el poate reveni asupra demisiei, pana la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotararii Senatului de vacantare a mandatului, daca urmatorul propus pe lista formatiunii din partea careia a candidat nu a fost validat in plen.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anuntat vineri, pe pagina sa de Facebook, ca va demisiona din Senat: „Nu ma ascund in spatele niciunei imunitati si, la fel ca si familia Gigina, doresc adevarul despre acel accident. Inteleg ca sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluarii votului. Prin urmare, ca sa nu mai existe vreo indoiala, va anunt ca demisionez din Senatul Romaniei”, a scris Gabriel Oprea pe pagina sa de Facebook.

El a precizeazat ca procedura, conform Regulamentului, se va realiza saptamana viitoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro