Sari direct la conținut

Deputat britanic, inculpat pentru că a pariat pe data alegerilor. A avut acces la date confidențiale din anturajul unui fost premier

HotNews.ro
Deputat britanic, inculpat pentru că a pariat pe data alegerilor. A avut acces la date confidențiale din anturajul unui fost premier
Fostul premier britanic Rishi Sunak Foto: AFP / AFP / Profimedia

Un fost deputat conservator şi consilier al fostului prim-ministru britanic Rishi Sunak a fost inculpat, împreună cu alte 14 persoane, pentru pariuri frauduloase privind data alegerilor legislative din 2024, a anunţat luni autoritatea de reglementare din sectorul jocurilor de noroc, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Ancheta lansată în iunie a vizat persoane suspectate că au folosit informaţii confidenţiale – inclusiv cunoaşterea prealabilă a datei alegerilor – pentru a obţine un avantaj inechitabil pe pieţele de pariuri”, a declarat comisia responsabilă cu reglementarea pariurilor, într-un comunicat.

Cei 15 vor compărea în faţa Tribunalului Westminster din Londra pe 13 iunie, a adăugat comisia.

Printre cele 15 persoane acuzate se numără Craig Williams, fost deputat galez şi consilier al lui Sunak, care a pariat 100 de lire sterline (118 euro) pe organizarea de alegeri legislative în iulie, cu trei zile înainte ca Rishi Sunak să anunţe că scrutinul va avea loc pe 4 iulie 2024.

Williams a recunoscut câteva săptămâni mai târziu că a făcut „o eroare de judecată”, iar partidul i-a retras sprijinul pentru alegerile legislative, pe care le-a pierdut.

Printre celelalte persoane acuzate se numără Laura Saunders, o fostă candidată la alegerile legislative de orientare conservatoare din Bristol, căsătorită cu Tony Lee, directorul de campanie al partidului în acea epocă şi care este de asemenea inculpat. Pe listă apare şi un fost ofiţer de poliţie din Downing Street, Jeremy Hunt.

Rishi Sunak a creat surpriză anunţând, pe 22 mai 2024, că vor avea loc alegeri legislative la începutul lunii iulie, în condiţiile în care acestea erau aşteptate în toamnă.

Între cei acuzaţi se numără şi un fost responsabil pentru date al Partidului Conservator, Nick Mason.

Partidul a anunţat luni „suspendarea cu efect imediat” a tuturor membrilor săi implicaţi în acest caz.

Scandalul a exacerbat dificultăţile unui Partid Conservator aflat în plină derută înainte de alegerile legislative, care au fost câştigate lejer de Partidul Laburist al lui Keir Starmer. La acea vreme, Rishi Sunak s-a declarat „teribil de furios”, dar ezitările sale de a-i sancţiona pe cei doi candidaţi a fost puternic criticată.

INTERVIURILE HotNews.ro