Deputatul USR Stelian Ion anunță că va candida pentru funcția de primar al Constanței
Deputatul USR Stelian Ion și-a anunțat, luni dimineața, pe Facebook, intenția de a candida pentru funcția de primar al Municipiului Constanța.
”În acest scop, m-am înscris în campania internă a USR Constanța pentru desemnarea candidatului pentru funcția de primar. Sunt mai hotărât ca oricând să smulg Constanța din ghearele hidrei pesediste care a sufocat și a ținut în loc orașul acesta zeci de ani de-a rândul”, scrie Stelian Ion pe rețeaua de socializare.
Deputatul spune că vrea să fie edilul Constanței pentru că este orașul unde s-a născut, a crescut și și-a întemeiat familia: ”Constanța este casa mea. Acest oraș mi-a oferit cele mai frumoase clipe, de el mă leagă cele mai frumoase amintiri. Din păcate, dintr-un oraș înfloritor, Constanța a ajuns o ruină, iar imaginea Cazinoului a devenit simbolul hoției și al incompetenței cu care PSD-ul a administrat acest oraș atâta amar de vreme.”
”Am evaluat atent șansele unei astfel de candidaturi și cred că sunt singurul care pot învinge PSD-ul creat de Mazăre și Nicușor Constantinescu, preluat apoi de Făgădău și Felix Stroe. Ei știu lucrul ăsta și se tem. Făgădău montează de zor stălpișori prin oraș și își biciuiește argații, Felix Stroe își instruiește securiștii să mă atace dacă mă înscriu în cursă. Ei, bine, m-am înscris. Un candidat unic din partea opoziției la Constanța ar spulbera gașca pesedistă. Acest lucru este valabil în multe municipii din țară, inclusiv în București. De aceea, îi chem alături de mine pe toți cei care își doresc binele Constanței! Haideți să nu ne încurcăm în socoteli mărunte și să nu irosim șansa asta!”, scrie vicepreședintele USR pe Facebook.