Despre Anunnaki, Nibiru și alți demoni

Anii `70 au fost unii dintre cei mai prolifici din punct de vedere științific din întregul secol al XX-lea. Ei ne-au adus nouă primele telefoane mobile, de la care făceai lejer hernie dacă le luai după tine, calculatoarele de buzunar, fibrele optice, walkman-ul și multe alte lucruri bune și folositoare pentru oameni.

Pe lângă asta, anii `70 au fost deosebit de prolifici pentru toți cei care au decis să scrie tot felul de tâmpenii, transformându-i peste noapte în milionari căci, se pare, pe măsură ce crește gradul de tehnologizare, scade direct proporțional spiritul critic al omenirii.

Despre un astfel de individ vom vorbi noi astăzi. Numele lui a fost Zecharia Sitchin, și lui îi datorăm propagarea unor idei greu de digerat, dar care au prins ceva de speriat la publicul larg. Spre exemplu, extratereștrii pe nume Anunnaki, care ar fi venit pe Pământ încă de pe vremea lui Homo erectus, ca să scoată aur și alte minerale, că nu știu ce treabă aveau ei cu astea, iar pe la ei nu se găseau de nici unele. Unde la ei? Păi, pe planeta Nibiru, care vine periodic în sistemul nostru solar, la câteva mii de ani, numai bine ca să facă Anunnaki numai nasoale pe aici.

E simplu, ca să priceapă tot prostul ce a vrut să spună autorul. De unde a descoperit Sitchin treburile astea? Ei bine, aici vine partea cu adevărat interesantă. Sichin ăsta s-a născut în Azerbaidjan, prin 1920. Ai lui au emigrat în Israel, unde tipul a lucrat o vreme ca jurnalist. S-a mutat ulterior în SUA, unde a făcut el ce-a făcut și a ajuns director la o companie de transport maritim. Toate bune și frumoase până aici, dar recomandăm să vă țineți bine de scaune, că acum urmează grozăvia.

Ei bine, zicea taica Sitchin că, în timpul liber de după program, și-ar fi descoperit pasiunea vieții, adică scrierea sumeriană. Nu a explicat niciodată de unde ar fi avut el acces la tăblițe cuneiforme, căci ar fi intrat lesne la trafic și posesie ilegală de bunuri de patrimoniu. Apoi, nici nu a oferit vreodată o explicație despre cum a reușit el, în pauzele de lucru, să descifreze o scriere pe care doar câțiva oameni de pe planeta asta o știau la vremea respectivă. Iar ăia, cu tot respectul, erau indivizi care munciseră o viață în domeniul cu pricina.

Ce a făcut el, ce n-a făcut, treaba este că în 1975 a publicat o carte, numită „A 12-a planetă”, unde s-a apucat să ne explice nouă, muritorilor de rând, ce a descoperit el traducând scrierea cuneiformă. Respectiv, tot ce am spus mai sus, cu extratereștrii uriași, cu furtul de aur pământesc, cu planeta aia dubioasă care vine la fiecare 3.600 de ani în sistemul nostru solar, și alte chestii de genul ăsta.

Trecem peste faptul că volumul cu pricina abundă în non-sensuri științifice, imposibilități fizice sau tehnologii extraterestre care seamănă izbitor cu cele din al doilea Război Mondial. Publicul lui Sitchin se pare că trecut ușor peste astfel de paradoxuri, ca dovadă că nici nu și-a bătut capul vreodată să le priceapă. În fond, Sitchin era expertul, iar cu experții nu te pui.

Cartea a fost un succes uriaș, căci s-a vândut în zeci de milioane de exemplare peste tot în lume. Asta l-a făcut pe Sitchin nu doar foarte bogat, ci și foarte prolific, că a mai scris încă vreo duzină de cărți pe aceeași temă. Și toate s-au vândut la fel de bine. Acum, sincer, voi nu ați fi făcut la fel dacă dădeați peste așa sursă facilă de făcut bani? Omul a devenit peste noaptea un guru al conspiraționiștilor și al adepților ipotezei extratereștrilor antici, și așa a rămas chiar și după moarte, căci mulți îi susțin ideile crețe și azi. Ba se poate spune că l-a depășit chiar și pe tăticul acestor ipoteze, Erich von Däniken, individ care, de asemenea, făcuse un porcoi de bani vânzând pielea extratereștrilor din… galaxia cosmică.

În zadar s-au chinuit jurnaliștii de peste tot, specialiștii în istoria Sumerului, lingviștii și alții să afle cum și pe ce materiale descifrase ăsta scrierea sumeriană dar, mai ales, unde găsise informațiile alea, căci ele nu se regăseau în niciun izvor cunoscut. Omul a refuzat cu obstinație, după cum spuneam mai devreme, să vorbească despre așa ceva. Asta a fost un motiv suficient de credibil ca lumea să îl citească într-o veselie pe Sitchin și să le sară în cap istoricilor veritabili că, vezi Doamne, ascund intenționat istoria reală a omenirii. Vi se pare cunoscut? Publicul ăsta există și azi, și este servit constant cu tot felul de conspirații, de către indivizi puși pe căpătuială. Căci, dacă nu ar fi, nu s-ar povesti.